Comisia Europeană a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în 2021-2023

Economia României a înregistrat un avans de 6,3% în 2021, graţie unei cereri interne solide, însă ritmul de creştere va încetini până la 4,2% în acest an, pentru ca în 2023 să accelereze uşor la 4,5%, conform previziunilor economice de iarnă, publicate joi de Comisia Europeană (CE).
Comparativ, în toamna anului trecut, Executivul comunitar prognoza că Produsul Intern Brut al României va înregistra un avans de 7% în 2021, urmând ca în 2022 să încetinească la 5,1% iar în 2023 să crească la 5,2%.
"Spre finalul anului 2021, avansul creşterii s-a calmat din cauza restricţiilor de aprovizionare, a noului val de infecţii cu COVID-19 şi a relansării puternice a inflaţiei. În pofida acestei pierderi de elan, care ar urma să continue şi în primăvara lui 2022, cele mai recente date referitoare la încrederea în economie indică o perspectivă de creştere pozitivă, chiar dacă una moderată, în special în servici, comerţul cu amănuntul, construcţii şi industrie", estimează Comisia Europeană.
Potrivit Executivului comunitar, consumul privat ar urma să îşi revină în a doua jumătate a acestui an, când sunt aşteptate să fie relaxate restricţiile iar inflaţia să se modereze. De asemenea, investiţiile ar urma să rămână solide pe întreaga perioadă a intervalului de prognoză, susţinute de Facilitatea de redresare şi rezilienţă.
Pe de altă parte, Comisia Europeană şi-a majorat semnificativ prognoza de inflaţie pentru acest an în cazul României, de la 4% cât estima în noiembrie, până la 5,3% conform estimărilor de iarnă, după ce în 2021 rata medie a inflaţiei în România a fost de 4,1%, potrivit Executivului comunitar.
"Preţurile ar urma să continue să crească în 2022, din cauza preţurilor mari la energie şi a trecerii acestor costuri asupra preţurilor altor bunuri şi servicii. De asemenea, preţurile la alimente ar urma să crească ca urmare a unor preţuri mai mari şi a ofertei mai mici de îngrăşăminte. O dinamică mai puternică a salariilor decât se preconizează în prezent reprezintă un risc în sus la adresa prognozei de inflaţie", se arată în documentul publicat joi de Comisia Europeană.
O veste bună este că în 2023 previziunile Comisiei mizează pe o diminuare a ratei medii anuale a inflaţiei în România până la 2,5%, pe măsură ce preţurile la energie ar urma să se modereze şi va apărea şi un efect de bază.
Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară şi în toamnă) şi două seturi de previziuni intermediare (în iarnă şi în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale şi trimestriale ale PIB-ului şi ale inflaţiei tuturor statelor membre pentru anul în curs şi pentru anul următor, precum şi date agregate pentru UE şi zona euro.
Previziunile economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2022 vor actualiza previziunile privind PIB-ul şi inflaţia şi se preconizează că vor fi prezentate în luna mai 2022. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Anghel (ANPC): Micii și berea trebuie cumpărate doar din locuri autorizate; atenție la aspectul produselor
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să acorde o atenție deosebită la aspectul produselor din carne tocată și la cel al berii, dar să verifice și modul de etichetare al acestor produse, având în vedere că în această perioadă românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu tradiț
Arieratele bugetului general consolidat au crescut ușor în februarie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 0,1%, în februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, la 557,2 milioane de lei, de la 556,7 milioane de lei în ianuarie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 18,4%, de la 185 milioane l
Report de peste 3,41 milioane de euro la Joker și de 2,78 milioane de euro la Noroc, la tragerile de duminică
Un report de peste 3,41 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,78 milioane de euro, informează Loteria Româna. Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile de joi, 24
ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta