logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

MIPE: La începutul anului 2022, în contul statului român vor intra încă 1,9 miliarde de euro

Imagine din galeria Agerpres

Încă 1,9 miliarde de euro vor intra la începutul anului viitor în contul statului român, reprezentând prefinanţarea din împrumutul acordat României, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), după ce au fost atinse ţintele şi jaloanele aferente lui 2021.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), remis vineri AGERPRES, anul 2021 a reprezentat pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă punctul de plecare în dezvoltarea arhitecturii instituţionale şi legislative necesare implementării acestui nou instrument financiar, atât pentru România, cât şi la nivelul Uniunii Europene.

Astfel, au fost puse bazele mecanismului de implementare a PNRR în România, pornind de la adoptarea legislaţiei specifice, operaţionalizarea structurilor la nivel instituţional, cât şi prin definirea mecanismului de management şi control şi a fluxurilor financiare.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, împreună cu ministerele de linie, finalizează, astfel, prima etapă din implementarea PNRR, care include şi atingerea ţintelor şi jaloanelor aferente anului 2021. Implementarea Planului a demarat în data de 3 noiembrie, după primirea aprobării din partea Consiliului UE.

Pentru acest an, conform obligaţiilor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului (CID), România a avut de îndeplinit 21 de ţinte şi jaloane, din totalul de 507 asumate la nivelul întregului plan.

În acest context, finalul de an a însemnat, la nivel guvernamental, închiderea unor jaloane importante, asumate pentru 2021, prin adoptarea unor acte normative cu privire la domenii de dezvoltare strategică, şi anume: Ordonanţa de Urgenţă privind Legea serviciilor de apă şi canalizare, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, finalizarea jalonului legat de capacităţile de producţie de cărbune dezafectate, operaţionalizarea unui task-force la Ministerul Cercetării şi Digitalizării pentru implementarea ş monitorizarea reformelor şi investiţiilor propuse în domeniul Transformare digitală, Hotărârea de Guvern privind aprobarea strategiei de securitate cibernetică, Ordinul comun MF nr. 1593/29.12.2021 şi MMSS nr. 1239/27.12.2021 privind constituirea comitetului de monitorizare a reformei sistemului public de pensii, Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită şi operaţională, Memorandumul privind acordul de finanţare între Fondul European de Investiţii şi Guvernul României privind crearea Fondului de fonduri de capital de risc aprobat, Ordinul de ministru pentru adoptarea criteriilor de prioritizare a investiţiilor în centrele comunitare integrate, Ordonanţa de Urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea noii strategii naţionale anticorupţie, sistemul informatic aferent gestionării şi monitorizării PNRR dezvoltat, Hotărârea de Guvern privind realizarea programului naţional pentru reducerea abandonului şcolar, apelul de proiecte necompetitiv pregătit pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziţiei de la învăţământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiţi în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educaţie şi publicat pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei.

Anterior, menţionează MIPE, au fost îndeplinite jaloanele referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR) şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR), intrarea în vigoare a Legii privind securitatea reţelelor 5G, creşterea numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (466.288 de case deja conectate).

În luna decembrie, Comisia Europeană a demarat prima misiune oficială pentru monitorizarea jaloanelor şi ţintelor asumate de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cadrul căruia MIPE, împreună cu coordonatorii de reforme şi investiţii, a prezentat stadiul îndeplinirii obiectivelor, atât pentru anul 2021, cât şi pentru primele două trimestre din 2022.

"A fost un an intens şi foarte concentrat din perspectiva PNRR, în care România a reuşit să finalizeze negocierile, să obţină aprobarea Comisiei Europene şi avizul favorabil al Consiliului UE, să operaţionalizeze, la nivel guvernamental, structurile tehnice de implementare a planului şi, poate, cel mai important, să demareze implementarea acestui proiect prioritar de ţară. La nivelul Guvernului României, au fost îndeplinite ţintele şi jaloanele aferente anului 2021, iar prima tranşă a grantului de care beneficiază România, în valoarea de 1,8 miliarde de euro, deja a fost virată la începutul lunii decembrie. Avem la dispoziţie 29,2 miliarde de euro pentru următorii patru ani pentru a dezvolta domenii prioritare pentru ţară, prin intermediul reformelor şi investiţiilor finanţate prin PNRR", a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

La începutul anului 2022, în contul statului român vor intra încă 1,9 miliarde de euro, reprezentând prefinanţarea din împrumutul acordat României. Pentru primul trimestru al anului viitor, din perspectiva PNRR, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are ca priorităţi: semnarea acordurilor de finanţare cu ministerele de linie, astfel încât investiţiile să fie lansate; finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană pentru aranjamentele de tip operaţional, esenţiale în procesul de monitorizare şi aprobare a viitoarelor cereri de plată; pregătirea şi depunerea primei cereri de plată.

În anul 2022, printre cele mai importante investiţii finanţate prin PNRR care vor fi pregătite şi demarate în prima parte a anului, din componenta de grant, se vor regăsi: dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, centre comunitare integrate; infrastructură spitalicească nouă şi/sau modernizată, echipamente/dotări; campania naţională de împădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane; crearea de noi capacităţi de producţie de energie electrică din surse regenerabile; implementarea infrastructurii de cloud guvernamental; asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public; modernizarea secţiunilor de cale ferată aprobate şi achiziţie de material rulant; construirea, echiparea şi operaţionalizarea de creşe; dezvoltarea a 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate; crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii aflaţi în risc de separare; reabilitarea, renovarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi; creşterea capacităţii organizaţiilor societăţii civile de stimulare a cetăţeniei active.

În ceea ce priveşte componenta de împrumut, în prima parte a anului 2022 vor fi demarate investiţii din următoarele categorii: construcţia infrastructurii rutiere secţiuni A1, A7, A8; dezvoltarea reţelei de transport cu metroul în municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca; asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial; extinderea sistemelor de apă şi canalizare, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene; construirea de locuinţe pentru tineri şi pentru specialişti din sănătate şi învăţământ; infrastructura de distribuţie a gazelor din surse regenerabile (utilizând gazele naturale în combinaţie cu hidrogenul verde ca măsură tranzitorie), precum şi capacităţile de producţie a hidrogenului verde şi/sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice; înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar, construirea de insule ecologice digitalizate, centre integrate de colectare prin aport voluntar destinate aglomerărilor urbane, construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor; dezvoltarea lanţului industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice; reconstrucţia habitatelor de pajişti în ariile naturale protejate; decolmatarea lacurilor Uzlina şi Fortuna din Delta Dunării pentru reducerea eutrofizării şi menţinerea diversităţii biologice; achiziţionarea de echipamente de monitorizare a calităţii aerului, radioactivităţii şi zgomotului pentru Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, echipamente de monitorizare şi control pentru Garda Naţională de Mediu; schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţa în clădiri rezidenţiale multifamiliale şi clădiri publice; instrumente financiare pentru sectorul privat; dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare.

MIPE reaminteşte că Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă sprijină financiar investiţiile şi reformele cu impact real şi de durată asupra economiei şi societăţii. Măsurile propuse răspund provocărilor identificate în contextul Semestrului european, susţinând tranziţia verde şi transformarea digitală, precum şi creşterea economică, rezilienţa socială şi economică şi crearea de locuri de muncă. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 2

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 09-01-2025 15:35

Hossu (Cartel Alfa): Trebuie să ne asigurăm că România menține o participare robustă în sectoare precum energie, apărare și infrastructură

CNS 'Cartel Alfa' își exprimă îngrijorarea cu privire la potențialele riscuri pe care tendințele actuale de privatizare le pot provoca în România, solicitând menținerea participării statului în industriile de importanță strategică, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES. 'În contextul p

Economic 09-01-2025 15:32

Comisarul european pentru Industrie, la București: Vom continua să susținem investițiile în sectorul bateriilor

Vom continua să susținem, la nivel european și la nivelul Comisiei Europene, sectorul bateriilor, mai ales investițiile în acest domeniu, a declarat joi Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru prosperitate și strategia industrială, care efectuează o vizită oficială la București. Împreună

Economic 09-01-2025 15:27

Investitorii, cu ochii ațintiți pe schimbările de politici pe care Donald Trump le va impune (analiză)

Investitorii urmăresc cu nerăbdare deciziile legate de tarifele vamale pe care Donald Trump le-ar putea lua odată ce va ajunge în Biroul Oval de la Casa Albă, iar acest lucru se vede pe piețele financiare, unde indicele S&P 500, Dow Jones și Nasdaq evoluează practic lateral, cu câștiguri sub 1% de la începutul anului până în prezent,

Economic 09-01-2025 13:46

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de 1,7 milioane lei unor operatori economici din turism

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi de 1,7 milioane lei unor operatori economici din turism, în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor desfășurate în perioada 16 decembrie 2024 - 7 ianuarie 2025, în zonele turistice cele mai frecventate în vacanța de iarnă din România. Conform reprezentanți

Economic 09-01-2025 12:35

Consiliul Concurenței a sancționat Holcim România, Romcim și Heidelberg Materials România cu 217,9 milioane lei

Consiliul Concurenței a sancționat companiile Holcim România SA, Romcim SA și Heidelberg Materials România SA cu amenzi în valoare totală de 217,966 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, conform unui comunicat al instituției. Holcim Romania SA a primit cea mai mare amen

Economic 09-01-2025 12:28

Miniștrii Mediului și Energiei sesizează DIICOT cu privire la diseminarea de informații false despre barajele din România

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au depus o sesizare penală la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) împotriva unor persoane care au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presup

Economic 09-01-2025 11:15

România are printre cele mai accesibile piețe imobiliare din ECE (analiză)

România este printre cele mai accesibile piețe imobiliare din Europa Centrală și de Est (ECE), prețurile locuințelor crescând mai lent decât salariile, reiese dintr-o analiză de specialitate publicată joi. Consultanții Colliers sunt de părere că majorarea salariilor medii într-un ritm mai rapid decât majorarea prețurilor a

Economic 09-01-2025 10:15

Incendiul - riscul care continuă să provoace cele mai mari daune locuințelor din România

Incendiul se menține pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează cele mai mari pagube locuințelor asigurate, în timp ce locul secund este ocupat de producerea unor fenomene electrice care pot afecta diverse bunuri din locuință, iar pe locul trei se află riscul de furtună, foarte prezent anul trecut, relevă o analiză realizată la nivelul membrilor UNS

Economic 09-01-2025 10:12

AEI: Cât vor plăti românii pentru gaze și energie electrică după 1 aprilie, un răspuns greu de anticipat

Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări referitoare la prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025, când va expira măsura plafonării acestora, iar în acest context Asociația Energia Inteligentă aduce în discuție trei scenarii posibile.

Economic 09-01-2025 10:09

Angajatorii din țară și din străinătate au avut aproape 300.000 de locuri de muncă disponibile, în 2024 (raport)

Aproape 300.000 de noi locuri de muncă au fost înregistrate în 2024 pe una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România iar numărul de aplicări a fost de aproximativ 11 milioane, arată datele unui raport anual de specialitate. Potrivit unui comunicat de presă al eJobs, pe parcursul anului trecut s-a remarcat trendul de

Economic 09-01-2025 08:32

Primele oferte ale Romgaz destinate consumatorilor casnici și non-casnici mici ar putea fi disponibile în anul 2025

Romgaz se pregătește să devină furnizor de gaze naturale iar dacă procedurile de achiziție și implementare se vor desfășura conform graficului stabilit, primele oferte destinate consumatorilor casnici și non-casnici mici vor fi disponibile în anul 2025, a anunțat joi Ministerul Energiei. 'Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, com

Economic 08-01-2025 18:48

Poșta Română va începe joi distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

Compania Națională Poșta Română (CNPR) va începe joi, 9 ianuarie 2025, distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice. Potrivit unui comunicat al companiei, transmis miercuri AGERPRES, peste 14.000 de angajați ai Poștei Române vor fi mobil

Economic 08-01-2025 18:11

Burduja: România nu este afectată de sistarea tranzitului gazelor naturale prin Ucraina

România nu este afectată de sistarea tranzitului gazelor naturale prin Ucraina, deoarece este practic independentă în sectorul gazelor naturale și își acoperă necesarul de consum din producția proprie, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'România nu este afectată de sistarea tranzitul

Economic 08-01-2025 16:51

APIA a autorizat la plată, în ultima lună, aproape 323 de milioane euro, pentru 636.065 fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2024 - 8 ianuarie 2025, suma de 322,716 milioane euro (1,605 miliarde lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 636.065 fermieri. Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, pâ

Economic 08-01-2025 16:27

BNR: Activele financiare ale administrațiilor publice au crescut cu 1,3 puncte procentuale, în trimestrul III din 2024

Activele financiare ale administrațiilor publice exprimate ca pondere în produsul intern brut (PIB) au crescut în trimestrul al treilea din 2024 cu 1,3 puncte procentuale, comparativ cu perioada similară din 2023, ajungând la 27,9%, conform datelor publicate miercuri de Banca Națională a României. Potrivit sursei citate