Hossu (Cartel Alfa): Trebuie să ne asigurăm că România menține o participare robustă în sectoare precum energie, apărare și infrastructură
CNS 'Cartel Alfa' își exprimă îngrijorarea cu privire la potențialele riscuri pe care tendințele actuale de privatizare le pot provoca în România, solicitând menținerea participării statului în industriile de importanță strategică, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
'În contextul provocărilor fiscale serioase, inclusiv presiuni legate de Procedura de Deficit Excesiv (EDP), CNS 'Cartel Alfa' susține cu fermitate adoptarea unei abordări echilibrate, care să asigure menținerea implicării strategice a statului în sectoare cheie, esențiale pentru securitatea națională și stabilitatea socio-economică', se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, până în prezent, cu mici excepții, majoritatea privatizărilor au fost un eșec și au condus până la urmă la închiderea de unități economice și pierderea de locuri de muncă.
'Privatizarea, atunci când nu este gestionată cu atenție și transparentă, poate genera vulnerabilități economice majore. Chiar dacă recunoaștem necesitatea de a aborda deficitul bugetar, trebuie să ne asigurăm că România menține o participare robustă în sectoare care țin de suveranitatea națională, precum energie, apărare și infrastructură, cum fac toate țările membre a Uniunii Europene', a declarat președinte CNS 'Cartel Alfa', Bogdan Iuliu Hossu.
Potrivit sindicaliștilor, privatizarea excesivă în sectoare strategice poate diminua capacitatea guvernului de a răspunde eficient la situații de urgență națională, de a proteja interesele publice și de a implementa politici sociale și economice în beneficiul tuturor cetățenilor.
Totodată, vânzarea participațiilor statului în industrii critice poate aduce un sprijin financiar pe termen scurt, dar expune țara la riscuri pe termen lung, precum scăderea veniturilor bugetare, creșterea șomajului și limitarea flexibilității politice în momente de criză, precizează sursa citată.
'Privatizarea, dacă nu este însoțită de un cadru de reglementare puternic, poate conduce la reducerea locurilor de munca in Romania, erodarea drepturilor lucrătorilor și destabilizarea comunităților care depind de industriile respective prin locurile de muncă', se mai precizează în comunicat.
Cartel Alfa atrage atenția că recentele măsuri adoptate prin așa-numita 'ordonanță trenuleț' nu contribuie în niciun fel la corectarea dezechilibrelor fiscale existente. În schimb, au amplificat percepția de instabilitate politică și lipsă de predictibilitate, subminând încrederea investitorilor și a partenerilor internaționali.
'În loc să rezolve problemele bugetare pe termen lung, 'ordonanța trenuleț' a generat confuzie și incertitudine, punând presiune suplimentară pe sistemul economic și afectând serios credibilitatea României pe plan extern. Măsurile adoptate pripit, fără o consultare adecvată cu partenerii sociali și fără o analiză de impact aprofundată, pot submina eforturile de reformă și pot crea un climat nefavorabil dezvoltării durabile.
Menținerea participării statului', susțin sindicaliștii.
CNS 'Cartel Alfa' consideră că statul trebuie să-și păstreze participațiile strategice în sectoare critice pentru a garanta că serviciile esențiale rămân accesibile și la un preț corect pentru cetățeni. Modele de proprietate publică sau parteneriate mixte, cu structuri de guvernanță transparente, pot asigura un echilibru între responsabilitatea fiscală și bunăstarea socială.
CNS 'Cartel Alfa' solicită guvernului să inițieze discuții constructive cu sindicatele, asociațiile patronale și reprezentanții societății civile, pentru a elabora o abordare prudentă în gestionarea deficitului bugetar și în analiza opțiunilor de privatizare acolo unde se justifică cu adevărat.
'Prosperitatea viitoare a României depinde de menținerea unui model economic echilibrat. Protejarea implicării statului în sectoarele cheie nu doar că stabilizează serviciile publice, ci și sporește reziliența în fața incertitudinilor economice globale. Orice demers de privatizare trebuie însoțit de măsuri de reglementare ferme, menite să asigure protecția drepturilor lucrătorilor, practicile de muncă echitabile și interesul public', se mai precizează în comunicat.
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' a luat ființă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală și democratică. Confederația este reprezentativă la nivel național, reunește 38 de federații sindicale la nivel de sector și coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN












