Biriş (HORA): Dacă intră 20 de clienţi în restaurant cu acelaşi certificat verde, nu am dreptul să îi legitimez

Operatorii de restaurante nu au dreptul să îi legitimeze pe clienţi şi prin urmare nici să verifice dacă certificatele ''verzi'' sunt în realitate ale clienţilor, astfel că un operator de restaurant se poate afla în situaţia de a permite accesul a 20 de persoane care în realitate folosesc acelaşi certificat "verde", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Ion Biriş.
"Statul ar face foarte bine să-şi facă un pic de ordine. Noi nu avem cum să verificăm certificatul 'verde', pe lângă faptul că nu avem oamenii disponibili, nu avem competenţele necesare. Ce pot eu să fac? Nu mai punem la socoteală că acel certificat verde poate fi arătat de oricine. Practic, dacă mie îmi intră 20 de clienţi la mine pe terasă cu acelaşi telefon cu acelaşi certificat verde, eu nu am ce să fac, îi las, pentru că nu am dreptul să-i legitimez. Deci este foarte ambiguă toată această chestie", a afirmat Ion Biriş, în timpul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.
Liderul HORA a subliniat că operatorii de restaurante nu se pot erija în gardieni publici, iar autorităţile iau foarte multe măsuri pompieristice pe acest subiect.
"Noi nu ne vom erija în gardieni, până la urmă meseria noastră este să le dăm să mănânce unor oameni. Din păcate pe acest subiect se iau foarte multe măsuri pompieristic, de dragul de a se lua şi de a arăta că ei fac ceva, dar care după aceea nouă, celor care trebuie să le transpunem în practică, ne fac viaţa un calvar. De ce 50% la interior, dacă tot intri cu certificatul verde? De ce nu 70%? De ce nu 83%? Sunt măsuri luate total arbitrar şi fără nicio logică", a apreciat Ion Biriş.
Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a menţionat că operatorii din HoReCa doresc să respecte legea, dar au nevoie de norme simple şi uşor de respectat.
"O lege de genul acesta, care limitează drepturile cetăţeanului, nu poate fi dată sub forma unor astfel de hotărâri. Ar trebui să fie o lege, iar dacă e o lege, atunci probabil că am face-o ca lumea şi atunci ştim ce să respectăm. În momentul de faţă sunt nişte hotărâri care vor fi nuanţate şi se vor da 20 de hotărâri în 20 de oraşe într-un mod total diferit. (...) Ce ne dorim noi foarte mult ar fi ca aceste norme să fie cât mai clare şi cât mai simple, ca nouă să ne fie cât mai uşor să le respectăm. Să nu rămână nimic ambiguu. Vrem să respectăm legea 100%, da-ţi-ne nişte norme simple, uşor de respectat", a precizat Ion Biriş.
Preşedintele HORA a mai arătat că există numeroase aspecte neclarificate de autorităţi în ceea ce priveşte măsurile împotriva covid în HoReCa, precum situaţia cafenelelor fără spaţiu propriu de servire.
"Poziţia oficială pe care o vom avea este că susţinem întru totul campania de vaccinare a statului, susţinem întru totul măsurile pe care le ia, mai ales cele care sunt şi finanţate de către stat, pentru că în ultima perioadă o mare parte din măsurile pe care le-a luat statul le-a făcut pe banii noştri, cu o grămadă de promisiuni de compensare care nu s-au întâmplat niciodată, deci marea majoritate a măsurilor e compensare. Acestea au tot fost trâmbiţate, au rămas strict la televizor şi nu în viaţa reală, şi suntem foarte clari în a ne delimita: noi nu suntem gardieni publici, noi suntem operatori în industria ospitalităţii. Statul ar face bine să-şi facă foarte clar ordine în normele pe care le dă, pentru că astăzi statul creează un haos: nu a reglementat problema acestor toalete, care a fost discutată - eu sunt pe terasă, deci sunt perfect legal, dar toaleta e înăuntru; nu a reglementat deloc situaţia nenumăraţilor agenţi de genul 5 to go, la care intri la interior pentru a-ţi lua cafeaua, dar nu o consumi acolo. Astăzi nu înţelege nimeni nimic. Sunt o grămadă de alte cafenele care au acest serviciu de takeaway. Ce faci? Ar trebui să avem un gardian pentru (fiecare cafenea, n.r.), dar omul nu vrea să intre să servească masa, el practic doar se duce să-şi ridice un pachet cu care va pleca. Aceste lucruri nu sunt deloc reglementate", a explicat Ion Biriş.
Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO
Un alt lider al HORA, Dragoş Petrescu, a declarat, pentru AGERPRES, că normele puse în aplicare de autorităţi trebuie să arate foarte clar că nu operatorii din HoReCa poartă responsabilitatea dacă clienţii prezintă certificate "verzi" care nu sunt ale lor.
"Noi nu trebuie să inventăm roata. Această funcţionalitate de a intra cu certificat 'verde' funcţionează foarte bine, fluent, în toată lumea, sau în anumite zone, cum ar fi statul New York, unde vii frumos cu telefonul, se scanează şi ai intrat, sau doar îl prezinţi şi ai intrat, iar responsabilitatea mea ca operator s-a închis. Eu nu verific că tu ai buletinul bunicii, asta e treaba ta. Apoi vine organul de control, care are această sarcină, intră în restaurant. Dacă clientul prezintă certificatul verde la fel cum mi le-a prezentat şi mie, atunci responsabilitatea e a lui, orice problemă e responsabilitatea lui, de care trebuie să răspundă în faţa legii. Obligaţia mea, aşa cum este astăzi în funcţie în diverse state europene, este să-mi arate că el are un certificat 'verde'. Asta e obligaţia mea şi punct. Iar eu respect legea, dacă asta îmi cere legea, asta fac. (...) Trebuie să fie clar că nu e la noi responsabilitatea dacă clientul mi-a dat un certificat fals sau nu", a afirmat Dragoş Petrescu.
Reprezentantul conducerii HORA a subliniat că Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România susţine respectarea legii.
"Eu cred că HORA este pentru respectarea legii, iar dacă legea impune accesul în baza certificatului verde vom replica modelul european şi din spaţiul anglo-saxon, unde prezinţi codul QR, eşti scanat şi intri în restaurant. Noi vom respecta legea. Noi dorim în schimb să avem un dialog astfel încât legea, o dată pusă în vigoare şi în aplicare, să poată să aibă şi părerea noastră, dar noi ca organizaţie vom respecta legea, nu ne permitem să nu o respectăm", a menţionat Dragoş Petrescu.
El a mai atras atenţia, în cadrul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii, că operatorii de restaurante nu sunt poliţişti, deci nu au dreptul de a îi legitima pe clienţi.
"Aspectul legat de monitorizare este relativ simplu, pentru că persoanele care până acum primeau clienţii pot în câteva secunde să identifice că cel din faţa sa are certificat verde. Nu este obligaţia noastră să legitimăm acea persoană, că noi nu suntem poliţişti şi nici n-avem dreptul să facem aceste verificări, este cumva şi răspunderea celor care îţi arată acel certificat", a precizat Dragoş Petrescu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MF: România se va încadra în ținta de deficit asumată prin Planul Bugetar - Structural Național pe Termen Mediu
România își reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 și, totodată, va continua această traiectorie și în următorii ani, așa cum prevede Planul Bugetar - Structural Național pe Termen Mediu agreat împreună cu Comisia Europeană, transmit reprezentanții Ministerului Finanțelor. Aceste preci
Poșta Română: Pensiile și prestațiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Pensiile și prestațiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunțat marți Compania Națională ''Poșta Română''. 'Pensiile și prestațiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai 2025! Ne asigurăm beneficiarii că toate pensiile și pre
DNSC atenționează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliției Române și BNR
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creștere, în care sunt folosite apeluri telefonice false în numele Poliției Române și al Băncii Naționale a României (BNR). 'Un nou tip de fraudă a fost raportat în luna aprilie 2025, implicând apeluri telefonice car
FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,3% cât prognoza în octombrie, până la 1,6%, arată cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat marți de instituția financiară internațională. Conform noilor prognoze ale FMI, după o
ANPIS: 1,21 miliarde lei, valoarea alocațiilor de stat pentru copii plătite în martie 2025
Valoarea alocațiilor de stat pentru copii achitate în luna martie 2025 a fost de 1,21 miliarde de lei, iar suma medie plătită a fost de 335,42 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). În luna martie 2025, au beneficiat de acest ajutor 3.609.898 copii, cei mai mulți din București
România, premiată din nou la campionatul mondial de robotică FIRST Tech Challenge 2025
Alianța echipelor românești CSH (Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara) și Eastern Foxes (Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești) a ocupat locul 3 la nivel global la campionatul mondial de robotică FIRST Tech Challenge 2025, potrivit unui comunicat de presă al BRD. Conform sursei citate, elevii români au demonstrat, în
Ivan: Mai sunt 20.083 de locuri disponibile în Start-Up Nation 2025 pentru finanțarea afacerilor sustenabile
Aproape 20.100 de locuri sunt disponibile în cadrul ediției 2025 a programului Start-Up Nation, prin care sunt oferite oportunități concrete pentru tinerii români cu vârsta de până în 30 de ani, care doresc să-și transforme ideile în afaceri sustenabile, a anunțat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
APIA: Aproximativ 39,5 milioane de euro, plătite pentru crescătorii de caprine și ovine
Peste 39,5 milioane de euro au ajuns în conturile a 8.080 de beneficiari, ce activează în sectorul creșterii ovinelor sau caprinelor, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru se
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric - 480,8399 lei/gram; leul s-a depreciat ușor față de euro
Gramul de aur s-a scumpit marți cu 13,5413 lei (2,89%), ajungând la o cotație de 480,8399 lei, de la 467,2986 lei, cât anunțase joi Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat nesemnificativ în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Altex intenționează să preia Bricostore
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Altex România SRL intenționează să preia Bricostore România SA, a anunțat, marți, autoritatea de concurență. 'În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această tranzacție nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața rom&a
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,90% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marți la 5,90% pe an, de la 5,89% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Report de peste 1,09 milioane de euro la Loto 6/49, pentru joi
Reportul înregistrat la jocul Loto 6 din 49 depășește 1,09 milioane de euro, la categoria I, în timp ce la Joker, aceeași categorie, s-au acumulat peste 3,36 milioane de euro, iar la Noroc 2,77 milioane de euro, informează Loteria Română. Potrivit sursei citate, joi, 24 aprilie, vor avea loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Jo
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane lei a fost alocat celor 13 finanțatori înscriși în program, a anunțat marți Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). 'Pro
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a crescut la 63,8% în 2024
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,8%, în 2024, în creștere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți. În anul 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 69,
Burduja: Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru SEN; totul a fost gestionat impecabil
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național (SEN) - prima și a doua zi de Paște, totul fiind gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului, cât și al tensiunilor din rețele electrice de transport și distribuție, a anunțat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja. &