BNR: Criza de sănătate publică este anticipată a se detensiona gradual

Criza de sănătate publică este anticipată a se detensiona gradual, dar aceasta rămâne principala sursă de riscuri la adresa proiecţiei macroeconomice, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.
"Odată cu progresul în ceea ce priveşte imunizarea populaţiei, criza de sănătate publică este anticipată a se detensiona gradual. Totuşi, aceasta rămâne principala sursă de riscuri la adresa proiecţiei macroeconomice. Noi puseuri în ceea ce priveşte rata de infectare cu SARS-CoV-2 sunt posibile, în special pe fondul unor potenţiale variaţii în genomul virusului cu un grad mai ridicat de contagiozitate şi o eventuală rezistenţă sporită la serurile imunizante existente. În plus, chiar şi în cazul unei
eficienţe sporite a vaccinurilor existente în faţa posibilelor tulpini genomice, persistă încă necunoscute cu privire la gradul de protecţie de care ar urma să beneficieze, în timp, persoanele care au fost deja complet imunizate. Resurgenţa infecţiilor ar impune menţinerea sau chiar reînăsprirea măsurilor de distanţare socială atât pe plan local, cât şi global, creând noi obstacole în calea unei reveniri cu celeritate şi sustenabile a activităţii economice", se spune în Raport.
BNR arată că incertitudini suplimentare planează şi asupra impactului economic al crizei sanitare, atât pe termen scurt, pe fondul adaptării agenţilor economici la noile condiţii, cât şi pe termen mediu, date fiind modificările structurale induse de pandemie, cu consecinţe asupra potenţialului productiv al economiei.
"Riscurile induse de criza pandemică s-au ameliorat în contextul demarării campaniilor de imunizare. Incertitudini sunt însă asociate dinamicii vaccinării, privite din perspectiva relaţiei acesteia cu avansul cazurilor noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2. O trenare a progresului acestui proces ar putea avea loc în cazul apariţiei unor sincope în procesul de producţie şi distribuţie a vaccinurilor de la nivel global, al apariţiei unor dificultăţi logistice pe plan local (cu precădere în mediul rural), dar şi al unei posibile acutizări a reticenţei populaţiei de a se vaccina. O astfel de evoluţie ar întârzia detensionarea situaţiei epidemiologice şi ar putea conduce la permanentizarea unei dinamici a economiei specifică situaţiilor de prevalenţă a distanţării sociale, de natură a afecta de o manieră persistentă cererea pentru anumite tipuri de servicii (cele care au la bază interacţiunea umană)", se menţionează în document.
Potrivit BNR, un factor de risc a cărui importanţă s-a amplificat în perioada recentă se referă la dinamica viitoare a preţurilor la gazele naturale şi la energia electrică. Piaţa gazelor naturale a fost afectată de temperaturile reduse înregistrate în această iarnă la nivel global. Din această perspectivă, în contextul reînnoirii contractelor de furnizare a utilităţilor (de regulă, cu frecvenţă anuală), riscuri sunt induse de comportamentul celor doi mari furnizori pe plan local, existând premisele unor ajustări ascendente suplimentare celor considerate în scenariul de bază ale preţurilor pentru consumatorii finali.
În cazul energiei electrice, presiuni inflaţioniste pot rezulta tot din acţiunile viitoare ale principalilor actori ai pieţei. În pofida liberalizării pieţei energiei electrice de la 1 ianuarie 2021 şi a anticipării unei intensificări a concurenţei ce ar fi avut drept consecinţă presiuni de diminuare a preţurilor, ofertele pe piaţa liberă au manifestat o rigiditate sporită. Date fiind evoluţiile istorice observate, nu este exclus ca în perspectivă portofoliile de oferte privind furnizarea energiei electrice să se alinieze preţurilor practicate de cei mai mari operatori de energie electrică, cu impact potenţial asupra dinamicii agregate a preţurilor din economie. Materializarea unor asemenea riscuri ar putea avea efecte asupra percepţiei agenţilor economici asupra ratei anuale a inflaţiei, alimentând astfel presiuni inflaţioniste suplimentare.
"Similar rundelor precedente de proiecţie, conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri îşi menţin importanţa ca sursă de incertitudini. Deşi programul bugetar pentru anul 2021 confirmă iniţierea procesului de consolidare fiscală, etapele viitoare ale acestuia sunt marcate de un grad ridicat de incertitudine. Din această perspectivă, ritmul consolidării fiscale, configuraţia pachetului măsurilor de corecţie a deficitului bugetar şi, implicit, impactul acestora asupra ratei anuale a inflaţiei rămân incerte. Eventuale abateri de la procesul de corecţie a derapajului fiscal asumat de autorităţi (de exemplu, un posibil volum mai amplu de resurse alocate gestionării crizei de sănătate publică) ar putea impune adoptarea în perspectivă a unor măsuri fiscale ceva mai restrictive", se mai spune în Raport. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot
ANOFM va organiza cursuri de formare profesională pentru 1.395 de persoane, în luna mai
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în cursul lunii mai, 94 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.395 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, cei interesați beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizat