Poşta Română: 18.421 plicuri electorale, predate către AEP, până în 3 decembrie; 1.092 plicuri s- au întors după expirarea termenului

Poşta Română a predat către Autoritatea Electorală Permanentă un număr total de 18.421 plicuri electorale, documente care au ajuns în România până joi, 3 decembrie, ora 23:59, data limită de primire a voturilor prin corespondenţă, precizează operatorul poştal naţional printr-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES.
În data de 2 decembrie, au fost predate 15.941 de plicuri, iar în 3 decembrie 2.480 de plicuri.
Potrivit sursei citate, după expirarea termenului limită prevăzut de legislaţia electorală în vigoare s-au întors în România 1.092 de plicuri.
"În acest sens apreciem ca un progres lăudabil faptul că AEP a introdus sistemul de informare al cetăţenilor români din diaspora ale căror plicuri nu au fost recepţionate până la data de 3 decembrie, facilitând astfel tuturor românilor posibilitatea exercitării alternative a votului fizic în secţia de votare. Poşta Română susţine întregul proces de votare şi încurajează utilizarea votului prin corespondenţă ca mijloc de exercitare a drepturilor democratice fundamentale", precizează sursa citată.
Compania Naţională Poşta Română, în calitate de furnizor naţional de servicii poştale, a realizat în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă, serviciile de expediere a documentelor electorale către cetăţenii români din diaspora care şi-au exprimat intenţia de a vota prin corespondenţă. De asemenea, Poşta Română, în baza angajamentului asumat în parteneriatul cu AEP, realizează şi serviciul de predare a plicurilor, conţinând buletinele de vot recepţionate din străinătate, până în data de 3 decembrie, ora 23:59.
Activitatea de distribuire efectivă a plicurilor electorale expediate de Poşta Română se realizează de către fiecare operator poştal naţional, din ţara în care românii din diaspora au rezidenţa.
"Cu toate acestea, pentru a avea suficient timp la dispoziţie şi în acord cu dispoziţiile legale în vigoare, Poşta Română a expediat, prin punerea la dispoziţia tuturor administraţiilor poştale străine, plicurile electorale în intervalul 2 - 13 noiembrie. Algoritmul de distribuire a plicurilor electorale a avut în vedere acoperirea cu prioritate a ţărilor mai îndepărtate şi unde expedierea s-a realizat pe cale aeriană, astfel încât cetăţenii din aceste ţări să aibă la dispoziţie suficient timp pentru a îşi exercita votul. Aceste plicuri de retur sunt transmise de către administraţiile poştale străine (în mod gratuit) sau de operatori privaţi de servicii poştale (contra cost) opţiunea privind returnarea plicurilor electorale către România aparţinând exclusiv votanţilor", se mai arată în comunicat.
Poşta Română precizează totodată că, având în vedere contextul pandemic, pentru turul de scrutin vizând alegerile parlamentare, a venit în sprijinul votanţilor din diaspora şi a pus la dispoziţie atât pentru procesul de expediere, cât şi de recepţionare al plicurilor electorale, curse rutiere dedicate, preîntâmpinând în acest fel eventualele perturbări ale traficului aerian internaţional, generate de suspendarea anumitor curse.
De la momentul recepţionării de către administraţiile poştale străine a plicurilor electorale, intervine procesul de distribuire în ţara de destinaţie prin intermediul reţelei poştale din ţările respective.
"După recepţionarea plicurilor electorale şi exprimarea votului de către cetăţenii români din diaspora, aceştia au avut la dispoziţie următoarele variante de transmitere a votului: expedierea sau predarea plicului cuprinzând buletinele de vot către ambasadele din ţara de rezidenţă; expedierea plicului cuprinzând buletinele de vot, în mod gratuit, prin intermediul plicului autoadresat către România. Acest tip de trimiteri retur au statut de trimitere simplă, dacă expeditorul nu a plătit un serviciu suplimentar, în consecinţă, aceste expediţii nu pot fi monitorizate pe traseu prin sistemul track & trace, subliniază Poşta Română. Expedierea plicului cuprinzând buletinele de vot, contra cost prin intermediul unui furnizor privat de servicii poştale. Procesul de colectare şi expediere către România a plicurilor conţinând buletinele de vot se realizează de administraţile poştale din ţările de rezidenţă", se mai arată în comunicatul citat.
În context, Poşta Română menţionează că, fiind parte din Uniunea Poştală Universală, a menţinut un dialog constat cu toate administraţiile poştale străine pentru a trata cu prioritate toate trimiterile poştale electorale (atât în cadrul procesului de expediere cât şi de returnare) astfel încât procesul de prelucrare al trimiterilor poştale să fie accelerat.
"Mai mult decât atât, pentru a elimina impredictibilitatea curselor aeriene, Poşta Română a utilizat cursele auto proprii pentru serviciul de returnare a plicurilor electorale, predate de administraţiile poştale străine din Marea Britanie, Germania, Italia, Moldova, Serbia, Bulgaria şi Ungaria, din celelalte ţări plicurile electorale fiind expediate direct de către autorităţile poştale străine. Totodată, fiind în contact permanent atât cu administraţiile poştale străine cât şi cu cetăţenii români din diaspora, Poşta Română a răspuns tuturor solicitărilor particulare primite din partea cetăţenilor români care nu recepţionaseră plicurile expediate de Poştă", menţionează sursa.
Pe de altă parte, Poşta Română subliniază că nu poate furniza informaţii cu privire la exprimarea efectivă a dreptului de vot de către fiecare cetăţean care şi-a exprimat această intenţie, românii din diaspora având inclusiv posibilitatea ca şi în ipoteza în care au optat pentru votul prin corespondenţă totuşi să fi ales să voteze în secţiile de votare fizice sau să nu îşi mai exprime votul.
Poşta Română a pregătit şi expediat, în perioada 2-13 noiembrie 2020, un număr total de 35.808 plicuri pentru Votul prin Corespondenţă, conform bazei de date primită de la Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea, au părăsit România pe data de 24 noiembrie, 158 de plicuri destinate militarilor Români din Afganistan. Livrarea acestora a fost efectuată cu o aeronavă aparţinând MAPN.
"Menţionăm şi faptul că pe tot parcursul procesului electoral Poşta Română a colaborat în permanenţă cu operatorii poştali din ţările de destinaţie, astfel încât procesul de distribuire a plicurilor cu documente să fie finalizat în cel mai scurt timp cu putinţă. Cea mai frecventă solicitare primită de la partenerii noştri a fost cea legată de numerele de telefon ale destinatarilor, în vederea contactării acestora, informaţie la care Poşta Română nu a avut acces. Am înregistrat un număr de aproximativ 250 de reclamaţii cu diverse subiecte. Dintre acestea aproximativ 60 se refereau la faptul că trimiterile erau blocate din motive necunoscute de operatorii poştali. Am avut astfel de situaţii în Ungaria, Franţa sau Elveţia. După intervenţiile Poştei Române aceste trimiteri au fost deblocate şi livrate către destinatari", se mai arată în comunicat.
Un alt aspect întâlnit a fost cel referitor la refuzul primirii plicului la poştă pe motiv că acesta nu este plătit, reprezentanţii operatorului poştal precizând însă că toate administraţiile poştale din ţările unde au fost trimise pachetele de vot au fost informate despre faptul că plicurile de întoarcere sunt preplătite.
"Aceste informaţii au fost sesizate AEP, Poşta Română contactând administraţiile poştale din ţările respective, iar problemele au fost rezolvate (în Statele Unite, unui cetăţean i s-au cerut bani pentru expedierea plicului cu buletinul de vot în România, iar după intervenţia companiei a primit banii înapoi de la poşta americană)", explică Poşta Română.
Biroul Electoral Central a solicitat, în şedinţa de sâmbătă, Companiei Naţionale Poşta Română SA mai multe informaţii referitoare la votul exprimat prin corespondenţă la alegerile parlamentare de către românii aflaţi în diaspora.
Conform adresei BEC, au fost solicitate detalii despre numărul trimiterilor documentelor de vot prin corespondenţă către alegători, pe date calendaristice; numărul confirmărilor de primire a documentelor de vot prin corespondenţă, pe date calendaristice; numărul plicurilor exterioare primite de Poşta Română şi numărul plicurilor exterioare predate de către Poştă birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă, pe date calendaristice.
"Având în vedere prevederile art. 12 şi art. 14 alin. (6) din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale anexei nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 673/2019 privind votul prin corespondenţă, vă rugăm să ne comunicaţi următoarele: 1. numărul trimiterilor documentelor de vot prin corespondenţă către alegători, pe date calendaristice; 2. numărul confirmărilor de primire a documentelor de vot prin corespondenţă, pe date calendaristice; 3. numărul plicurilor exterioare primite de instituţia dumneavoastră; 4. numărul plicurilor exterioare predate de instituţia dumneavoastră birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă, pe date calendaristice", se arată în adresa transmisă Companiei Naţionale Poşta Română.
Mai multe plicuri cu voturi ale cetăţenilor români din diaspora pentru alegerile parlamentare nu ar fi ajuns la birourile electorale. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot
ANOFM va organiza cursuri de formare profesională pentru 1.395 de persoane, în luna mai
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în cursul lunii mai, 94 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.395 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, cei interesați beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizat
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a scăzut cu 4,2% în primele două luni ale acestui an
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele două luni din acest an, față de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4%, arată datele publicate, vineri, de Institutul