Fermierii pot depune Cererile Unice de Plată pentru 2020 în perioada 2 martie - 15 mai

Fermierii pot depune Cererile Unice de Plată pentru 2020 la centrele judeţene/locale APIA şi cel al Municipiului Bucureşti, în perioada 2 martie - 15 mai 2020, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) care a lansat, miercuri, campania de informare în acest.
La APIA se va depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă fermierii utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe, se menţionează în comunicatul instituţiei.
România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli.
Ca scheme de plăţi, fermierii pot aplica la schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri sau schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic.
Printre măsurile compensatorii de dezvoltare rurală finanţate prin APIA se numără Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020).
Ajutoarele naţionale tranzitorii se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
În campania de finanţare pentru 2020, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/, menţionează APIA. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.
Acelaşi principiu se aplică şi pentru crescătorii de animale, care vor completa Cererea unică de plată - declaraţie sector zootehnic, împreună cu funcţionarul APIA, în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic.
Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare.
În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informaţii privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 şi Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA.
Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte documentele privind utilizarea terenului conform art.5 din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu modificări şi completări.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii aferente Campaniei 2020 trebuie să respecte normele de eco-condiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare, pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.
Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărţile şi listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, pot fi consultate la centrele judeţene/locale ale APIA şi pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro şi www.pndr.ro.
Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în campania 2020, instituţia solicită fermierilor să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi, conform invitaţiei primite. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
România are printre cele mai mici prețuri la ouă, la poarta fermei, din Uniunea Europeană
România are printre cele mai mici prețuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această perioadă a Sărbătorilor Pascale consumul intern crește cu 50%, iar un român consumă, în medie, aproximativ 30 de ouă, față de 21 într-o lună obișnuită. 'Conform Observatorului Prețurilor în Uni
Poșta Română caută să închirieze la clienți de stat clădirea din București unde avea sediul central
Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) caută clienți din zona bugetară să închirieze, integral sau etaj cu etaj, clădirea unde avea sediul central, situată pe Bulevardul Dacia din Capitală, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan. 'Avem două variante:
Cotă de TVA de 9% pentru livrarea locuințelor după 1 ianuarie 2025, chiar dacă s-au semnat antecontracte (consultant)
Cota de TVA pentru livrarea locuințelor de până la 120 mp după 1 ianuarie 2025 este de 9%, indiferent când au fost încheiate antecontracte și ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite, a explicat consultantul fiscal Mariana Vizoli. 'Începând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranz
Zetea: Nu oprim activitatea OMD Maramureș, doar o suspendăm; nu poți să cheltuiești banul public în neștire
Activitatea Organizației de Management al Destinației Maramureș (OMD) va fi reorganizată în cel mai scurt timp, după ce a fost suspendată în urma unor verificări ale Corpului de control al Consiliului Județean, care au scos la iveală cheltuieli nejustificate, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. El
Capitalizarea BVB, la cea mai scăzută valoare a anului, în săptămâna marcată de noile taxe ale Administrației Trump
Capitalizarea Bursei de la București s-a redus cu peste 28 de miliarde de lei în săptămâna care se încheie duminică, marcată de anunțul președintelui american Donald Trump privind impunerea unor noi taxe vamale. În intervalul 31 martie - 4 aprilie, capitalizarea BVB (piața de acțiuni) a scăzut la 345,508 miliarde de lei
Report de peste 2,67 milioane de euro la tragerea Noroc de duminică
Un report cumulat în valoare de peste 13,32 milioane de lei (peste 2,67 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc, iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 14,89 milioane de lei (peste 2,99 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, J
Voican (ANAT): Avem speranța că voucherele de vacanță se deblochează; singura cheltuială care te face mai bogat e turismul
Voucherele de vacanță au susținut mult turismul românesc și dacă le vom avea până la final de aprilie tot ar fi bine, mai ales că mulți tur-operatori au prelungit programul ''Înscrieri timpurii'', a declarat prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican. 'Voucherel
CFR SA: Circulația feroviară este adaptată la condiții meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Iași și Brașov
Circulația feroviară se desfășoară, duminică, în condiții meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Iași și Brașov, din cauza precipitațiilor (ninsori) și a vântului puternic, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. În urma verificărilor efectuate în teren, de către per
Valentin Ștefan: Poșta Română a redus din posturile la nivel central, evitând concedierile
Poșta Română a redus numărul net de posturi din aparatul central de la 370 la circa 300, evitând concedierile, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan. 'Am redus numărul net de posturi de la 370 la aproximativ 300, evitând concedierile. În clipa de f
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a scăzut, în martie 2025, cu 8.681 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în martie 2025, de 907.612 persoane, cu 8.681 mai mic în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Dintre aceștia, 819.985 erau pensionari din sistemul public, iar 8
Meșterii populari din Breb vor avea un loc unde să-și arate măiestria, printr-un proiect de 100.000 de euro
Primul proiect din țară pentru conservarea și reabilitarea cu fonduri europene a unui număr de 12 gospodării din lemn din Breb se va finaliza la sfârșitul anului, iar pentru un alt proiect prin care vom face un târg al meșterilor populari în mijlocul satului am semnat contractul de finanțare în valoare de 100.000 de euro, a declarat primarul c
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de vineri; principalul indice a scăzut cu 2,57%
Bursa de Valori București a închis cu scăderi de peste 2% pe toți indicii ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 146,42 milioane de lei (29,41 milioane de euro), pe fondul derulării unei noi oferte de vânzare de titluri de stat Fidelis. Acțiunile Banca Transilvania au fost cele mai lichide, generând
INCDFP a demarat un proiect inovator pentru dezvoltarea unor soluții de monitorizare la Slănic Prahova
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a lansat Geomonitor, un proiect inovator pentru dezvoltarea unor soluții de monitorizare integrată a fenomenelor naturale la Slănic Prahova (Prahova). 'Această inițiativă răspunde provocărilor societale cu care se confruntă orașul Slănic, județul Prahova, m
Înmatriculările de autoturisme ecologice au crescut cu 19,5%, în martie; mașinile electrice, în scădere cu 58,8% (APIA)
Autoturismele 'electrificate' au înregistrat o creștere a înmatriculărilor de 19,5% în martie 2025, față de aceeași lună din 2024, marjă în care autoturismele electrice 100% au raportat o scădere de 58,8% și o cotă de piață de 2,7%, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asoci
Românii au returnat aproape 349 milioane de ambalaje în luna martie 2025
Românii au returnat 348,8 milioane de ambalaje în luna martie 2025, echivalentul a peste 32.100 de tone de PET-uri, sticle și doze de aluminiu, care au fost direcționate către reciclare, arată datele oficiale transmise de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). 'Sistemul Garanție-Returnare (SGR) continuă să înreg