PwC: Producătorii auto vor fi obligaţi să-şi diminueze costurile în următorii 10 ani; rolul roboticii şi al automatizărilor în fabrici va creşte (studiu)

Producătorii auto vor fi obligaţi în următorii 10 ani să-şi diminueze costurile, deoarece cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea, precum şi cele cu fuziunile şi achiziţiile realizate pentru proiectarea de tipuri complet noi de automobile le reduc drastic profiturile potenţiale, ceea ce va face ca rolul roboticii şi al automatizărilor în fabrici să crească exponenţial, conform studiului PwC global Automotive trends 2019.
Acesta semnalează că industria auto a investit miliarde de euro în cercetarea şi dezvoltarea de automobile conectate, autonome, partajate şi electrice (Connected, Autonomous, Shared, Electric), dar câştigurile generate de acestea au fost dezamăgitoare, conform studiului PwC global Automotive trends 2019. În acest context companiile din domeniu ar trebui să găsească echilibrul între bugetul alocat inovaţiei şi stabilitatea financiară, până când direcţia de dezvoltare va deveni clară.
"Maşinile conectate sunt deja omniprezente, maşinile electrice câştigă în popularitate, dar vehiculele autonome şi cele partajate sunt în continuare un pariu futurist. Majoritatea producătorilor care şi-au bazat strategiile pe o schimbare revoluţionară şi au investit miliarde de dolari în ultimii zece ani au fost dezamăgiţi de câştiguri, chiar şi atunci când aşteptările lor erau conservatoare. Pentru următorii zece ani, este imposibil de prezis ce tipuri de vehicule vor domina piaţa. De aceea, companiile nu trebuie să renunţe la strategiile pe termen lung pentru CASE, ci să le tempereze cu realism pe termen scurt, mai ales că presiunile vin în prezent din necesitatea automatizării şi robotizării proceselor", a declarat Daniel Anghel, partener şi liderul Serviciilor pentru Industria de Automotive, PwC România.
Studiul mai subliniază că presiunea pe reducerea costurilor şi automatizare va conduce cel mai probabil la înjumătăţirea forţei de muncă din industria auto mondială până în 2030. De asemenea, este preconizată şi o consolidare suplimentară la nivelul industriei, numărul producătorilor auto de la nivel global fiind estimat să se reducă la jumătate, de la peste 20 în prezent.
PwC a realizat trei scenarii pentru evoluţia industriei auto până în 2023, în care valoarea pieţei va atinge aceeaşi valoare de 2,6 trilioane dolari, de la 2,2 trilioane dolari în 2018, doar că marjele de câştig sunt diferite.
În primul scenariu, dezvoltarea vehiculelor electrice (EV) este accelerată, iar marjele se situează la 4-4,4%. În scenariul al doilea, producătorii auto ar întârzia investiţiile şi ar reduce la jumătate producţia de vehicule electrice, marjele s-ar situa la 5,1-5,5%. În scenariul al treilea, care prezintă un viitor cu condiţii dificile de piaţă şi investiţii mari, marjele s-ar situa la 3-3,4%.
Alte concluzii ale raportului sunt: strategiile de succes înseamnă un portofoliu mai specializat, orientare spre produsele profitabile, un management financiar mai riguros şi mai multă disponibilitate de a colabora cu alte companii, în special în inovaţia CASE; urmare a automatizării şi robotizării, companiile vor trebui să îşi schimbe politicile de recrutare; cererea pentru ingineri software va creşte cu până la 90%, iar cea de ingineri de date cu 80%; timpul necesar între cercetare şi dezvoltare şi producţie ar putea scădea de la trei - cinci ani astăzi până la doi ani, pentru a ţine pasul cu schimbările tehnologice şi de design.
De asemenea, fabricile auto ale viitorului se vor încadra în două categorii. Prima categorie va fi "plug and play", extrem de automatizată, care va produce volume mari de maşini cu variaţii minime între modele, destinate segmentului de preţ mic. A doua categorie va produce vehicule personalizate, premium din toate categoriile; clasice, electrice, autonome etc.
Investiţiile în inovaţie şi lansări vor continua să crească cu aproximativ 59% până în 2023, cu cea mai rapidă creştere de departe în automobile electrice şi autonome, iar dezvoltarea vehiculelor CASE va fi profitabilă mai mult pentru companiile care produc senzori, baterii, software de propulsie şi programe de infotainment şi conectivitate.
Termenul până când maşinile autonome vor circula în număr mare pe şosele a devenit dificil de estimat, mai menţionează studiul. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,3% cât prognoza în octombrie, până la 1,6%, arată cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat marți de instituția financiară internațională. Conform noilor prognoze ale FMI, după o
ANPIS: 1,21 miliarde lei, valoarea alocațiilor de stat pentru copii plătite în martie 2025
Valoarea alocațiilor de stat pentru copii achitate în luna martie 2025 a fost de 1,21 miliarde de lei, iar suma medie plătită a fost de 335,42 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). În luna martie 2025, au beneficiat de acest ajutor 3.609.898 copii, cei mai mulți din București
România, premiată din nou la campionatul mondial de robotică FIRST Tech Challenge 2025
Alianța echipelor românești CSH (Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara) și Eastern Foxes (Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești) a ocupat locul 3 la nivel global la campionatul mondial de robotică FIRST Tech Challenge 2025, potrivit unui comunicat de presă al BRD. Conform sursei citate, elevii români au demonstrat, în
Ivan: Mai sunt 20.083 de locuri disponibile în Start-Up Nation 2025 pentru finanțarea afacerilor sustenabile
Aproape 20.100 de locuri sunt disponibile în cadrul ediției 2025 a programului Start-Up Nation, prin care sunt oferite oportunități concrete pentru tinerii români cu vârsta de până în 30 de ani, care doresc să-și transforme ideile în afaceri sustenabile, a anunțat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
APIA: Aproximativ 39,5 milioane de euro, plătite pentru crescătorii de caprine și ovine
Peste 39,5 milioane de euro au ajuns în conturile a 8.080 de beneficiari, ce activează în sectorul creșterii ovinelor sau caprinelor, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru se
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric - 480,8399 lei/gram; leul s-a depreciat ușor față de euro
Gramul de aur s-a scumpit marți cu 13,5413 lei (2,89%), ajungând la o cotație de 480,8399 lei, de la 467,2986 lei, cât anunțase joi Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat nesemnificativ în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Altex intenționează să preia Bricostore
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Altex România SRL intenționează să preia Bricostore România SA, a anunțat, marți, autoritatea de concurență. 'În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această tranzacție nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața rom&a
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,90% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marți la 5,90% pe an, de la 5,89% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Report de peste 1,09 milioane de euro la Loto 6/49, pentru joi
Reportul înregistrat la jocul Loto 6 din 49 depășește 1,09 milioane de euro, la categoria I, în timp ce la Joker, aceeași categorie, s-au acumulat peste 3,36 milioane de euro, iar la Noroc 2,77 milioane de euro, informează Loteria Română. Potrivit sursei citate, joi, 24 aprilie, vor avea loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Jo
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane lei a fost alocat celor 13 finanțatori înscriși în program, a anunțat marți Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). 'Pro
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a crescut la 63,8% în 2024
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,8%, în 2024, în creștere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți. În anul 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 69,
Burduja: Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru SEN; totul a fost gestionat impecabil
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național (SEN) - prima și a doua zi de Paște, totul fiind gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului, cât și al tensiunilor din rețele electrice de transport și distribuție, a anunțat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja. &
INS: Producția de cărbune a scăzut cu 4,1% în primele două luni din 2025; importurile s-au redus cu 84,1%
Producția de cărbune a României s-a cifrat în primele două luni din 2025 la 330.600 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 4,1% mai mică (minus 14.100 tep) față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de cărbune au fost, în perioada men
ROMATSA plătește peste 19 milioane lei pentru pază și servicii de curățenie
Regia Autonomă ''Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian'' - ROMATSA organizează două licitații deschise, una pentru pază și monitorizare la sediile instituției, cu o valoare totală a contractului de 9,1 milioane lei și una pentru servicii de curățenie, cu o valoare a contractului de 11 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunț de
Șeful Salvamont Maramureș: Anul trecut am salvat 153 de cetățeni ucraineni; e tragic ce se întâmplă în țara vecină
Salvamont Maramureș a avut anul trecut 360 de intervenții și a salvat 477 de persoane, Maramureșul fiind din punct de vedere turistic un județ sigur, a transmis șeful salvatorilor, Dan Benga, la o întâlnire cu jurnaliști și tur-operatori. Din total, 71 de acțiuni de salvare s-au desfășurat în munți, în urma cărora au fo