logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

APIA: Vârsta medie a parcului de autoturisme din România era de 15,4 ani, în 2018; media UE este de 11 ani

Imagine din galeria Agerpres

Vechimea medie a parcului de autoturisme din România, în 2018, s-a situat la 15,4 ani, peste media Uniunii Europene (UE), de 11 ani, se arată într-o analiză de specialitate publicată, joi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Potrivit sursei citate, în ansamblu, recentele date referitoare la evoluţia parcului auto din România, publicate de către autorităţi, arată o deteriorare constantă a vârstei medii a acestuia, dar mai important, creşterea numărului de autoturisme vechi şi foarte vechi care continuă să-l alimenteze din plin, mai ales în ultimii doi ani, de când a fost eliminat Timbrul de mediu.

Astfel, autoturismele a căror normă de poluare este una foarte ridicată, respectiv o vechime de peste 15 ani - vârsta la care se "califică" pentru Programul "Rabla" - aveau, la sfârşitul anului 2018, o pondere de circa 47%.

"Având în vedere evoluţia în timp a nivelului maxim admis al emisiilor poluante pentru omologarea autovehiculelor, dar şi nivelul acestora în trafic, această situaţie reflectă potenţialul extrem de ridicat de deteriorare a calităţii aerului din oraşe. O vechime de peste 15 ani corespunde unor norme de poluare, în cel mai fericit caz, de Euro3", se menţionează în analiză.

În acest context, este de remarcat creşterea ponderii autoturismelor cu motorizare diesel existente în parcul auto din România, care, pe parcursul anului 2018, aproape şi-a dublat ponderea, de la 24,8% la 44,6%.

În ceea ce priveşte repartizarea parcului de autoturisme între regiunile de dezvoltare ale României, aceasta relevă o distribuţie relativ echilibrată (10% - 13%), cu excepţia regiunii Bucureşti - Ilfov, unde se înregistrează şi un număr superior de vehicule cu vârstă mai mică de 10 ani.

"Din informaţiile publicate de către autoritatea de înmatriculare (DRPCIV) rezultă faptul că vechimea medie a autoturismelor din România a fost în 2018 de circa 15,4 ani, în timp ce, conform ACEA, pe ansamblul Uniunii Europene (date 2016), aceasta a fost de 11 ani. Un alt indicator relevant pentru dimensiunea parcului auto naţional şi potenţialul său de creştere este gradul de motorizare, iar din acest punct de vedere, România, cu cele 328 unităţi la mia de locuitori este pe ultimul loc în UE. Media pe ansamblul ţărilor din UE, consemnată în anul 2016, a fost de 587 autoturisme/1.000 locuitori", notează APIA.

Statistica DRPCIV relevă faptul că, în 2018, parcul auto naţional din România ajunsese la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi. Din acest total, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017.

În acelaşi timp, în Capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765 unităţi) fiind pe benzină, iar 495.539 de exemplare încadrate la categoria de vechime "peste 12 ani".

Totodată, din totalul autovehiculelor înmatriculate în Bucureşti, 667.483 de exemplare aveau motorizare pe motorină, iar 417.853 de unităţi erau mai vechi de 11 - 15 ani.

Numărul autovehiculelor noi sau relativ noi (0-2 ani vechime) se situa în Bucureşti, la sfârşitul anului 2018, la 168.435 unităţi, în creştere cu 7,77%, comparativ cu finele anului anterior, din care 130.687 de exemplare erau autoturisme.

La nivel naţional, 2,546 milioane de unităţi erau mai vechi de 11-15 ani, 2,012 milioane de unităţi aveau vechime între 16 şi 20 ani iar 1,892 milioane aveau peste 20 de ani vechime.

În ceea ce priveşte autovehiculele cu vechime de 0-2 ani, la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul anului trecut, 329.069 de unităţi, din care 235.704 de autoturisme.

Potrivit DRPCIV, la finele lui 2018, pe drumurile din România circulau 3,942 de milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,791 milioane de maşini diesel. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 15

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 24-04-2025 12:41

Plata taxei de pod de la Fetești - Cernavodă, disponibilă prin aplicația 24pay

Plata taxei de pod de la Fetești - Cernavodă este disponibilă prin aplicația 24pay, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES. ''24pay app vine cu o noutate îndelung așteptată de utilizatori, chiar înainte de începerea sezonului estival: de acum, plata taxei de trecere a podului de la Fetești - Cernavodă se poate fac

Economic 24-04-2025 12:36

Frăsineanu: Implementarea unui sistem ''Clearing House'' va ajuta la uniformizarea colectării separate a deșeurilor de ambalaje municipale

Implementarea unui sistem ''Clearing House'' va conduce la uniformizarea în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor de ambalaje, generate în flux municipal, a declarat, joi, consilierul de stat în Cancelaria prim-ministrului, Mihaela Frăsineanu, la conferința ''SGR în România''.

Economic 24-04-2025 12:01

Asociația Micilor Comercianți: Ar trebui introduse de urgență PET-urile de spirt, apă distilată și ambalajele de 5 litri în SGR

PET-urile de spirt, apă distilată și ambalajele de 5 litri trebuie introduse de urgență în Sistemul Garanție-Returnare (SGR) pentru o funcționare îmbunătățită a acestuia, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii (ANCMM), Feliciu Paraschiv. ''Recunosc că la început ne-am op

Economic 24-04-2025 11:46

Investiții de 169 milioane euro pe piața imobiliară din România, în primele trei luni

Piața imobiliară din România a consemnat un început de an pozitiv, cu un volum total al investițiilor de 169 milioane euro în primele trei luni, mai mult decât dublu față de trimestrul anterior și aproape la același nivel cu perioada similară a anului trecut, semnalând o revenire susținută a interesului investitorilor pentru active local

Economic 24-04-2025 11:40

Webb (RetuRo): Peste un miliard de ambalaje cu sigla SGR au fost colectate în primele trei luni ale acestui an

Peste un miliard de ambalaje SGR au fost colectate în primele trei luni ale acestui an, iar peste 90% dintre acestea au fost deja reciclate, a declarat, joi, la conferința ''SGR în România'', director general și președinte al RetuRO, Gemma Webb. ''Cu RetuRo, am început acum al doilea an de activi

Economic 24-04-2025 11:32

Popa (BNR): Birocrația este o taxă invizibilă pe competitivitate

Birocrația este o taxă invizibilă pe competitivitate și cu cât această ''taxă'' este mai mare, cu atât companiile sunt mai puțin competitive, susține Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol de opinie postat pe Linkedin. ''Reg

Economic 24-04-2025 11:22

România, tranzacții cu proprietăți hoteliere de aproximativ 50 de milioane de euro, în 2024 (analiză)

România a înregistrat anul trecut un volum al tranzacțiilor cu proprietăți hoteliere de aproximativ 50 de milioane de euro, reprezentând 13% din volumul total de tranzacții înregistrat în țările Europei Centrală și de Est (ECE-6, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria), de 399 de milioane de euro, potrivit

Economic 24-04-2025 11:18

Bursa de la București a deschis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi

Bursa de Valori București (BVB) a deschis cu creșteri pe majoritatea indicilor ședința de joi, iar rulajul se cifra la 4,15 milioane de lei (834.614 euro), după 55 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,23%, iar indi

Economic 24-04-2025 10:56

Angajatorii din străinătate au început recrutările pentru sezonul de vară; peste 1.800 de locuri de muncă, disponibile (studiu)

Angajatorii din străinătate au început recrutările pentru sezonul de vară, iar peste 1.800 de locuri de muncă sunt disponibile în acest moment pentru cei care vor să lucreze în afara țării, informează joi o platformă de recrutare. Potrivit unui comunicat, 7,2% din numărul total de joburi postate în ultima lună au venit

Economic 24-04-2025 10:46

Ministrul Mediului: Vrem să introducem în Sistemul Garanție-Returnare și ambalajul reutilizabil

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a ajuns, astăzi, la o maturitate suficientă cât să vorbim despre introducerea unei a patra categorii de ambalaje, respectiv ambalajul reutilizabil, iar un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) în acest sens va fi publicat în consultare în cel mult două săptămâni, a declarat, joi, la conferința '&#

Economic 24-04-2025 10:04

Verificări antifraudă în cadrul unui dosar penal ce vizează 24 de societăți; prejudiu estimat la 27 de milioane de lei

Inspectori antifraudă împreună cu ofițeri de poliție efectuează joi verificări, în cadrul unui dosar penal ce vizează 24 de societăți ce desfășoară activități de prestări servicii în domeniul peisagistic și întreținerea spațiilor verzi, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 27 de milioane de lei, informează un comunicat al Agenției Național

Economic 24-04-2025 09:57

Lungimea autostrăzilor a crescut cu 140 de kilometri în 2024

Lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 140 de kilometri (km) în 2024, iar lungimea rețelei de drumuri publice totaliza 86.847 km, din care 17.994 km (20,7%) drumuri naționale, 35.091 km (40,4%) drumuri județene și 33.762 km (38,9%) drumuri comunale, arată

Economic 24-04-2025 09:40

Aproape 4.800 de persoane și-au găsit loc de muncă prin intermediul AMOFM, în primul trimestru

Un număr de 4.797 de persoane au fost angajate în primul trimestru al anului, prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București, din care 2.405 sunt de sex feminin. Potrivit unui comunicat al AMOFM, din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 1.602 au fost peste 45 de ani (peste 55 ani, 500), 1

Economic 24-04-2025 07:45

Dezbatere organizată joi de Coaliția Pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării pe tema turismului în 2025

Coaliția Pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC) organizează, joi, o dezbatere profesională cu tema ''Turismul în 2025, o noua încercare!''. ''Pentru industria turistică, la vechile probleme, cum ar fi lipsa forței de muncă și numărul redus al turiștilor străini, se adaugă altele noi, cum sunt c

Economic 23-04-2025 20:33

ANCOM: Precizăm că am tratat cu aceeași rapiditate sesizările primite de la doi dintre actorii politici implicați în campania electorală

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) precizează că a primit sesizări de la doi dintre actorii politici implicați în campania electorală, care semnalau aspecte diferite pe fond, respectiv conținut potențial ilegal în cazul uneia dintre plângeri și alterarea vizibilității pe marile platforme în c