logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

CSALB: Un consumator din Maramureş a obţinut ştergerea unei datorii de 44.621 de euro

Imagine din galeria Agerpres

Un consumator din Maramureş a obţinut ştergerea unei datorii de 44.621 de euro în urma negocierii cu banca, intermediată de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), acesta fiind cel mai important caz din punct de vedere valoric soluţionat, potrivit unui comunicat al CSALB.

În acest caz, banca a acceptat ştergerea unei datorii aproape egale cu suma împrumutată iniţial consumatorului.

"După ce, în decembrie 2018, prin intermediul CSALB soluţionarea unui caz în care beneficiul consumatorului, în relaţie cu una din băncile la care avea împrumuturi, s-a ridicat la 39.000 de euro, acum avem un nou record valoric. De data aceasta vorbim despre un caz social în care banca a acceptat ştergerea unei sume importante şi condiţii mai bune de plată pentru diferenţa care a rămas de achitat. Creşterea sumelor pe care instituţiile financiar-bancare le scad din sold sau din costul creditelor dovedeşte că băncile sunt dispuse să negocieze cu adevărat condiţii mai bune pentru consumatori. Dar, ambele părţi au de câştigat, deoarece îşi pot continua relaţia contractuală şi, prin alegerea concilierii, a negocierii, evită rezolvarea litigiilor în instanţă", a spus Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB.

Conform comunicatului, soluţia a fost propusă de conciliatorul Roxana Mustăţea, după trei luni de discuţii cu ambele părţi implicate, banca şi consumatorul.

"Vorbim despre un caz social, un caz care a fost analizat uman, nu din punct de vedere financiar. Toată lumea - atât CSALB, cât şi banca - l-a tratat ca atare : mai mult cu sufletul şi mai puţin pe baza cifrelor. Banca a acordat o diminuare a soldului de 44.600 de euro care reprezintă aproape întreaga sumă pe care consumatoarea a împrumutat-o în 2007. Pentru diferenţa care a rămas de plată, banca a împărţit suma în rate cu dobândă fixă. Practic, rata lunară va fi de aproximativ 1.000 de lei în perioada următoare", a spus Roxana Mustăţea, conciliatorul CSALB care a soluţionat acest caz.

În comunicat se precizează că persoana în cauză a împrumutat de la bancă, în 2007, aproximativ 50.000 de euro. Creditul avea dobândă variabilă, astfel că rata lunară a ajuns la 780 euro. În plus, creditul a suportat de-a lungul anilor mai multe restructurări. La toate s-au adăugat înrăutăţirea situaţiei economice şi familiale: deprecierea treptată a leului în raport cu euro, scăderea salariului şi agravarea stării medicale a membrilor familiei.

"Nu am cuvinte să mulţumesc echipei CSALB şi în special conciliatorilor care m-au ajutat în acest caz: doamnei Roxana Mustăţea şi domnului Doru Trăilă. Domnul Trăilă a dat prima hotărâre în cazul meu, anul trecut. Atunci, a solicitat băncii să îmi stabilească ratele lunare în funcţie de soldul calculat la valoarea actuală a imobilului, nu la valoarea din 2007. Iată că, după cinci ani în care am sperat să rezolv situaţia mea cu ajutorul avocatului, după ce am muncit în străinătate ca să îmi pot plăti ratele, după ce am luat în calcul inclusiv darea în plată, situaţia noastră s-a rezolvat cu ajutorul CSALB în câteva luni şi fără să plătesc niciun ban", susţine, în comunicat, consumatoarea.

Anul acesta, până pe 19 aprilie, 616 de cereri au fost trimise de consumatori către CSALB, cu 70% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 200 s-au transformat deja în dosare, faţă de 173 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

La acestea se adaugă 61 de cereri soluţionate amiabil de bănci şi consumatori, după transmiterea cererii de conciliere prin intermediul CSALB. Toată procedura este gratuită pentru consumatori. Cele mai multe cereri vizează reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea soldului sau a costurilor asociate creditelor ipotecare sau de consum.

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 13

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 18-04-2025 13:46

CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie

Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente

Economic 18-04-2025 12:22

ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi

Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif

Economic 18-04-2025 10:50

CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă

Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi

Economic 18-04-2025 10:38

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie

Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto

Economic 18-04-2025 09:31

Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)

Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import

Economic 17-04-2025 20:39

Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi

Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin

Economic 17-04-2025 19:32

CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători

Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit

Economic 17-04-2025 16:14

OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri

Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț

Economic 17-04-2025 16:00

ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto

Economic 17-04-2025 15:29

Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București

Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin

Economic 17-04-2025 14:48

Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)

Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre

Economic 17-04-2025 14:40

Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e

Economic 17-04-2025 13:43

Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)

Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus

Economic 17-04-2025 13:29

ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale

Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm

Economic 17-04-2025 13:16

ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.