RETROSPECTIVĂ 2018/Turismul românesc, între plusul celor 1,2 milioane de vouchere de vacanţă şi deficitul de 200.000 de angajaţi

Anul 2018 a fost marcat de o creştere record a numărului românilor care au decis să meargă în vacanţă în staţiunile din ţară datorită celor 1,2 milioane de de vouchere de vacanţă acordate angajaţilor din sectorul public.
De altfel, specialiştii au catalogat 2018 drept "un an de excepţie".
Măsura a dus la o creştere cu peste 5% a numărului de turişti numai până în luna septembrie. Vouchere de vacanţă acordate bugetarilor au adus în sectorul turistic aproximativ 400 milioane de euro. Potrivit autorităţilor în domeniu, un efect secundar al acestei măsuri a constat şi în creşterea cererilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii ţări, a fost înregistrat un avans de 10% al cererilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Impactul pozitiv pentru sectorul turistic al acestei măsuri a determinat autorităţile să anunţe că voucherele de vacanţă vor fi acordate angajaţilor din sectorul public şi în următorii doi ani - 2019 şi 2020.
''Numărul celor care doresc să petreacă Revelionul în ţară a crescut cu 30%, ceea ce este un procent important şi nu ne poate decât bucura'', a precizat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Trif şi-a început mandatul de şef la Ministerul Turismului în data de 29 ianuarie 2018, înlocuindu-l pe Mircea Dobre.
Încă de la primele întâlniri cu reprezentanţii industriei, lui Bogdan Trif i s-au cerut măsuri urgente şi eficiente pentru diminuarea deficitului de 200.000 de angajaţi din sectorul turismului. Preşedintele Federaţiei Patronatului din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, aprecia, la începutul anului că "mediul de afaceri din România are nevoie de 200.000 de oameni pentru a fi angajaţi, "dar munca la stat este mai atractivă", în timp ce Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK România) afirma că o "creştere a salariilor din sistemul bugetar este, probabil, nesustenabilă cu repercusiuni imediate asupra mediului privat".
Pentru ministrul Trif, prioritatea ''zero'' a fost, încă de la preluarea mandatului, adoptarea Legii turismului şi elaborarea unei strategii naţionale în turism, ambele nefinalizate în anul 2018.
"După 15 ani de dezbatere şi nenumărate forme finale ale Legii Turismului, Guvernul României a pus în dezbatere publică şi transparenţă decizională o nouă versiune. În opinia Grupului de Lucru pe Turism al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, textul prezentat nu va reuşi să rezolve problemele cu care se confruntă, de ani de zile, industria turismului din România şi, prin urmare, nu va ajuta la atingerea potenţialului turistic de care România dispune", considerau la sfârşit de noiembrie, reprezentanţii CDR.
Discuţiile cu reprezentanţii industriei l-au făcut pe ministrul Bogdan Trif să declare, la începutul lunii martie, că intenţionează să deschidă foarte rapid, până la sfârşitul acestui an, centrele de informare turistică din opt capitale europene, care au fost închise, dar şi să deschidă altele noi, urmând ca, în total, să existe 17 astfel de centre. La începutul lunii iulie, ministrul Turismului îşi nuanţează declaraţia spunând că va mai înfiinţa şi cinci birouri de promovare turistică în ţară, inclusiv în Bucureşti. Astfel că pe 13 septembrie, Guvernul a aprobat o hotărâre privind înfiinţarea a 20 de reprezentanţe externe de promovare turistică a României şi a încă cinci reprezentanţe teritoriale interne.
Spre deosebire de vechea formulă, fiecare birou extern va avea câte doi angajaţi, ataşaţi în turism. "Noua măsură intensifică eforturile de promovare a României ca destinaţie turistică majoră pe plan internaţional. Astfel, proiectul prevede un număr de 40 de ataşaţi în turism care vor lucra în străinătate. Rolul acestora va fi acela de a stimula fluxul turiştilor străini către România, de a facilita şi de a crea noi colaborări pentru operatorii de turism, de a ţine legătura cu tur operatorii străini, de a promova destinaţia în rândul specialiştilor şi al turiştilor prin intermediul activităţilor derulate", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului la momentul adoptării actului normativ.
România risca, la preluarea mandatului lui Bogdan Trif, o procedură de infringement din partea Comisiei Europene din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului şi, implicit, netranspunerii în legislaţia naţională a Directivei Europene care garanta pachetele de servicii turistice achiziţionate de către persoanele fizice.
La începutul lunii august 2018, atât Guvernul cât şi Ministerul Turismului au anunţat că Ordonanţa de transpunere a Directivei 2302/2015 privind garantarea pachetelor turistice a fost adoptată. Ordonanţa nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 2 septembrie, dată la care nici o agenţie nu ştia cum ar putea să o aplice. Mai ales că nici societăţile de asigurări nu erau pregătite cu produse specifice. Fapt precizat şi de ministrul Trif care, într-un interviu acordat AGERPRES, spunea că "avem o piaţă a asigurărilor de acest tip care nu a fost vreodată reglementată. Cei care gestionează şi supraveghează de foarte mult timp asigurările nu au făcut ceva în acest sens. La noi este o piaţă sălbatică. Nu avem prea multe date şi raportări".
Conform acestuia, de la 1 ianuarie 2019 nicio agenţie de turism nu va mai putea funcţiona, nu va mai primi licenţă, dacă nu vine cu un sistem de garantare a serviciilor de pachete turistice.
"Am reuşit astăzi ceea ce nimeni nu a avut curaj să facă până acum. Deşi stăm cu sabia deasupra capului încă din 2014, odată cu prima directivă care ne obliga să intensificăm măsurile de protecţie pentru turişti, niciun ministru nu a îndrăznit să implementeze rambursarea 100% a pachetelor plătite de turişti şi neexecutate de agenţiile de turism cu probleme. Mesajul este clar: Nu mai permitem ca turiştii români să fie furaţi! Până acum, agenţiile de turism puteau vinde pachete turistice de ordinul milioanelor de euro, iar în cazul în care se ajungea la insolvenţă, păgubiţii erau trimişi la poliţa de asigurare care, conform legislaţiei de acum, este de 50 de mii de dolari. Cu alte cuvinte, românii înşelaţi nu erau despăgubiţi, rămâneau şi fără bani, şi fără vacanţă", aprecia la acel moment ministrul Bogdan Trif.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Nicolae Demetriade, considera că, pe lângă majorarea preţurilor pachetelor turistice cu 3-4%, noua legislaţia va duce şi la dispariţia din piaţă a mai multor agenţii de turism.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Între timp, aproape nebăgate în seamă de cetăţeni, prevederile Regulamentului European privind protecţia Datelor Personale (GDPR) au început să fie aplicate din luna mai, astfel că agenţiile şi-au revizuit clauzele din contractul cu turistul, pentru a-l informa corespunzător despre drepturile sale conform noilor reglementări.
Cele două târguri de turism ale României, cel din februarie şi noiembrie 2018, au reconfirmat apetitul românilor pentru călătorii, dar şi pentru vacanţele cumpărate prin early-booking. La ambele târguri, turoperatorii au declarat că au avut vânzări în creştere comparativ cu anul trecut.
În aceste condiţii, Dragoş Anastasiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) recunoaşte că "Industria de turism este singurul vinovat de faptul că nu ne atingem potenţialul, dar avem nevoie de sprijinul autorităţilor pentru promovarea României". Acesta apreciază că în România există multe produse - Delta Dunării, Transilvania, Bucureşti, Sibiu, Dracula, pe care nu le promovăm suficient, iar cheia pentru o promovare eficientă este Organizaţia de Management a Destinaţiei.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Legea Turismului va reglementa inclusiv crearea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor, o formulă de asociere între autorităţile publice locale şi mediul privat prin care se vor stabili priorităţile de marketing şi promovare turistică a zonelor. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Nuclearelectrica alocă peste 5,97 milioane lei pentru servicii de mentenanță la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica alocă 5,97 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de reparare și de întreținere a aparatelor de măsurare la CNE Cernavodă, contractul urmând să fie încheiat pentru o perioadă de 48 luni, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). ''Achiziția ar
Producția de gaze, în scădere ușoară în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 46,5% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în ianuarie 2025, de 661.700 de tone, echivalent petrol, cu 300 tep sub cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în prima lună a acestui an, importurile au crescut cu 46,5% (pl
Procesele vegetative ale culturilor de toamnă, evoluție normală în majoritatea regiunilor agricole, în următoarea săptămână (agrometeo)
Procesele vegetative ale culturilor de toamnă vor evolua normal în majoritatea regiunilor agricole, în săptămâna ce urmează, iar în zonele centrale și nordice ale țării, ritmurile de creștere și dezvoltare ale plantelor se vor desfășura ușor mai lent, potrivit prognozei agrometeorologice, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Bucureștiul ar putea urma modelul vienez de a crește albine în zona urbană
Mierea albinelor din București ar putea fi valorificată așa cum se întâmplă și în alte capitale europene, unde există stupi pe clădiri și hoteluri, iar turiștii pot consuma la micul dejun mierea produsă chiar în acel loc, însă acest lucru nu este deocamdată posibil și în Capitala României, pentru că aceasta se află sub restri
Burduja: România, atractivă pentru investiții; programele derulate de marile companii din energie, o dovadă în acest sens
România este o țară atractivă pentru investiții, iar programele derulate de marile companii din energie care activează în țara noastră sunt o dovadă în acest sens, a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Bursa de la București a pierdut peste 4,5 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut peste 4,52 de miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,2%, în această săptămână, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni s-a diminuat cu 118,62 milioane de lei (36,12%), în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES
Datoria guvernamentală a crescut, în decembrie 2024, la 964,34 miliarde lei, respectiv 54,6% din PIB (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în decembrie 2024, până la 964,345 miliarde lei, de la 936,995 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 54,6%, de la 53,1%, &ici
Apicultorii solicită un ajutor financiar pentru menținerea familiilor de albine și introducerea licențelor de import la produsele apicole
Apicultorii români solicită un sprijin financiar pentru menținerea familiilor de albine și introducerea licențelor de import pentru produsele apicole în vederea protejării producției autohtone de miere de importurile extracomunitare. ''Prețul mierii a rămas constant de mic în ultimii doi ani de zile, deși costurile de
CFR S.A.: Acțiuni de repunere a liniei de tensiune în zona Gării de Nord; circulația unor trenuri, afectată
Personalul SRCF București acționează pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, în zona Gării de Nord București, după ce una dintre aceste linii a căzut pe locomotiva trenului IRN 401, informează Compania Națională de Căi Ferate ''CFR'' S.A., într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES. ''
ANPC: Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei, confiscate și amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale la comercianți de bijuterii
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanții Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, o serie de acțiuni de control la operatorii economici care activează în domeniul comercializării bijuteriilor în municipiile Iași, Suceava, Piatra Neamț și Bacău
Discuții la Chișinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut
Oficiali români din domeniul transporturilor și omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chișinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea și modernizarea Rețelei transeuropene de transport TEN-T în ambele state, precum și a unor acorduri pentru construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut.
Moody's a înrăutățit perspectiva asociată ratingului României la 'negativă'
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a confirmat, vineri, ratingul României la 'Baa3', dar a modificat perspectiva asociată ratingului la 'negativă', de la 'stabilă', se arată într-un comunicat de presă al Moody's. 'Decizia de a modifica perspectiva la negativă reflectă riscul ca, &icir
Ministrul Muncii: Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie
Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie și este esențial să ne adaptăm la noile cerințe ale economiei, să dezvoltăm competențe relevante și să cooperăm strâns cu mediul de afaceri pentru a asigura o forță de muncă calificată și competitivă, consideră ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu. Aceasta a participat vin
Amânarea de către România a măsurilor de corecție bugetară îi îngrijorează pe investitori (Bloomberg)
Turbulențele din mediul politic din România îi îngrijorează pe investitori, care se tem că măsurile fiscale necesare pentru a reduce cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană vor suferi noi amânări, informează Bloomberg. Tensiunile care există înainte de cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, d
Fetea (ACA): Valorificarea mierii a devenit tot mai dificilă, atât în România, cât și la nivel european
Valorificarea mierii a devenit tot mai dificilă, atât în România, cât și la nivel european, iar prețurile modice la care se vinde acest produs nu acoperă nici jumătate din prețul de producție al apicultorilor, a declarat, vineri, la Târgul Național al Mierii, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.