Banca Naţională a Elveţiei a pierdut 143 de miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a raportat luni pierderi de 142,2 miliarde franci (143 de miliarde dolari) în primele nouă luni ale acestui an, în condiţiile în care creşterea dobânzilor şi aprecierea francului a redus valoarea investiţiilor străine ale SNB, transmite Reuters. Aceste pierderi, cele mai mari înregistrate de SNB de
Producţia de telefoane iPhone la o mare fabrică din China ar putea scădea cu 30%
Producţia de telefoane iPhone la uzina de la Zhengzhou, China, una dintre cele mai mari fabrici din lume, ar putea scădea luna viitoare cu 30%, din cauza restricţiilor pentru combaterea COVID-19 introduse de autorităţile chineze, a declarat luni pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Grupul taiwanez Foxconn, care gestionează uzina de la Zhengzhou
Cotaţia grâului a crescut cu 5% după retragerea Rusiei din acordul privind coridorul Mării Negre
Cotaţiile futures la grâu au crescut luni cu peste 5% iar cele la porumb cu peste 2%, după ce anunţul privind retragerea Rusiei din acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră a înmulţit îngrijorările cu privire la aprovizionarea mondială cu alimente, transmite Reuters. În jurul orei 04:55 GMT, cel mai tranzacţion
Germania respinge cererea pentru noi împrumuturi comune în UE destinate contracarării crizei energetice
Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner a respins ideea unor noi împrumuturi comune la nivelul Uniunii Europene, ca o modalitate pentru a răspunde la criza energetică prin care trece blocul comunitar, apreciind că este mai ieftin pentru statele membre individuale să se împrumute singure, având în vedere dobânzile mari la care s
Rusia este gata să furnizeze până la 500.000 de tone de cereale celor mai sărace ţări (TASS)
Rusia este gata să furnizeze până la 500.000 de tone de cereale celor mai sărace ţări în următoarele patru luni, cu asistenţă din partea Turciei, a declarat sâmbătă ministrul rus al agriculturii Dmitri Patruşev citat agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters. Rusia a declarat vineri că doar 3% din exporturile alimen
India extinde până în octombrie 2023 restricţiile la exporturile de zahăr
India a extins cu un an restricţiile la exporturile de zahăr, până în octombrie 2023, a anunţat Guvernul, pentru a ţine sub control creşterea preţurilor pe plan intern, transmite Reuters. India este cel mai mare consumator şi producător mondial de zahăr şi al doilea mare exportator după Brazilia. În mai, ţara d
Exxon Mobil anunţă un profit record de peste 19 miliarde de dolari în trimestrul al treilea
Grupul petrolier american Exxon Mobil a dat publicităţii vineri un profit trimestrial peste aşteptări, în condiţiile în care creşterea preţurilor la energie a permis celui mai mare producător de petrol din SUA să genereze un profit trimestrial comparabil cu cel al gigantului tehnologic Apple, transmite Reuters. Profitul net de 19,6
BTA: Bulgaria şi Republica Moldova au semnat un acord de cooperare în domeniul transportului de gaze naturale
Bulgaria şi Republica Moldova au semnat un acord de cooperare pentru accesul şi transportul de gaze naturale prin intermediul sistemului de conduce al companiei Bulgartransgaz. Documentul a fost semnat joi la Chişinău de Vladimir Malinov, directorul operatorului de stat Bulgartransgaz, şi directorul general al furnizorului public de gaze Energocom, Victor B&ic
Italia a emis o scrisoare de confort pentru a ajuta o rafinărie Lukoil din Sicilia să cumpere petrol non-rusesc
Autorităţile italiene au pus la dispoziţia Lukoil o aşa-numită "scrisoare de confort" pentru a ajuta o rafinărie pe care grupul rus o deţine în Sicilia să obţină finanţare de la bănci prin care să cumpere petrol non-rusesc şi să poată funcţiona în continuare, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar. Această solu
Oficialii BCE spun că lupta împotriva inflaţiei nu s-a terminat
Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să adopte şi alte acţiuni ferme pentru a combate o inflaţie record, chiar dacă a recurs la două majorări istorice de dobândă de câte 75 de puncte de bază fiecare, au declarat mai mulţi oficiali care reprezintă "aripa dură" de la BCE, transmite Bloomberg. Joi, consiliul guvernatorilor BCE a de
UE a ajuns la un acord privind interzicerea vânzărilor de autoturisme şi camionete cu motoare pe combustie din 2035
Consiliul şi Parlamentul European au ajuns, joi, la un acord politic provizoriu cu privire la standarde de performanţă mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturismele şi camionetele noi, informează un comunicat de presă al Consiliului European. În aşteptarea adoptării formale, colegiuitorii au convenit asupra unui obiectiv de re
Aproape 31.000 de companii europene sunt deţinute de ruşi
Aproape 31.000 de companii din Europa au proprietari ruşi, arată un raport publicat recent de Comisia Europeană, transmite DPA. Aceste companii sunt active în special în sectoarele: imobiliar, construcţii, hoteluri, finanţe şi energie, se precizează în raportul Executivului comunitar. Raportul evaluează riscul spălării banilor
Ungaria ar putea extinde în următoarele săptămâni domeniul de aplicare a plafonării preţurilor
Guvernul ungar ar putea extinde în următoarele săptămâni domeniul de aplicare a plafonării preţurilor la combustibili şi alimentele de bază, a anunţat vineri premierul Viktor Orban, la postul public de radio, transmite Reuters. În septembrie, rata inflaţiei în Ungaria a urcat la peste 20%, depăşind aşteptările pieţei, &
Nissan analizează preluarea unei participaţii de 15% în noua divizie de vehicule electrice a Renault (Kyodo)
Nissan ia în considerare să investească într-o participaţie de până la 15% în noua divizie care va regrupa operaţiunile Renault din domeniul vehiculelor electrice (EV), a anunţat agenţia niponă de presă Kyodo, într-un moment în care cele două companii negociază modificarea acţionariatului, transmite Reuters.
UE aprobă interzicerea vânzărilor de autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă din 2035
Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord privind legea care interzice vânzările de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, obiectivul fiind de a accelera trecerea la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice, transmite Reuters. Negociatorii din statele membre UE şi Parlamentul










