Simonis (PSD Timiș) respinge acuzele USR că vrea să preia puterea în tot județul: 'E semn al disperării'
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, președinte al Consiliului Județean Timiș, a transmis, luni, că declarațiile liderilor USR Timiș la adresa sa, în care este acuzat că ar vrea 'să preia toată puterea economică, socială și politică din județ în mâna sa', reprezintă un 'semn al disperării și o încercare de a masca incompetența în spatele unor figuri de stil'.
Liderul administrației județene enumeră, într-o postare pe pagina sa de Facebook, mai multe proiecte cu finanțări europene și din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș, aflate în derulare sau aproape finalizate, în mandatul său, acuzând administrația USR a municipiului Timișoara că nu a inițiat în cei șase ani de guvernare locală niciun proiect semnificativ.
Totodată, Simonis le reamintește reprezentanților USR că până în alegerile din 2028, ambele formațiuni trebuie să conlucreze pentru binele comunității.
'Am văzut declarațiile liderilor USR Timiș legate de un asalt al meu asupra Timișoarei. Este încă un semn al disperării, o încercare de a masca incompetența în spatele unor figuri de stil. Ca de obicei, USR lansează acuzații fără fundament. Care este asaltul? În ce condiții are loc? Care sunt faptele 'comise'? Întrebări la care niciun usr-ist nu are răspuns, iar atacul lor este doar, ca să citez dintr-un lider național al USR, un 'mișmaș' de marketing politic. Dacă USR consideră un atac asupra Timișoarei și a Timișului faptul că realizăm Institutul Regional de Oncologie, Stadionul Dan Păltinișanu, Centrul de Mari Arși, Centura de Vest, Centrul de Recuperare Medicală de la Lovrin, Centrul pentru Tinerii cu Adicții de la Ciacova, cofinanțarea la Stadionul Eroii Timișoarei, Complexul Timiș 4 All, Școala Dumitru Ciumăgeanu, parteneriatele cu zeci de primării din Timiș, atunci, da, au dreptate și îmi asum asaltul asupra Timișoarei și a Timișului. Pentru că dincolo de comunicate de presă care dau bine la propriul electorat, usr-iștii nu au livrat niciun proiect major în cei șase ani de când 'domnesc' în oraș. Nu o să mă scuz pentru proiectele prin care dezvoltăm Timișul și Timișoara, chiar dacă acestea supără așa-zisa elită usr-istă. Înțeleg că politrucii din USR se pregătesc pentru campania electorală din 2028, dar până atunci trebuie să colaborăm în interesul timișorenilor', a afirmat Alfred Simonis.
Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a declarat, în cadrul Conferinței Județene a USR Timiș, că 'Alfred Simonis urmărește ca PSD să preia toată puterea, economică, socială și politică din județ și să transforme Timișul într-un baronat PSD după formula altor județe dominate de PSD'. El a adăugat că 'acțiunile PSD reprezintă un atac asupra valorilor Timișului și Timișoarei', afirmând și că social democrații 'au călcat in picioare votul timișorenilor și acum vor toată puterea în stat și capturarea fiecărui județ din România', potrivit unui comunicat al USR Timiș. AGERPRES / (AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna
Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro
Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice
România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &
Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european
Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că nu își va retrage acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale partidului, în pofida deciziei conducerii PNL, care le-a cerut contestatarilor să renunțe la procese în termen de 10 zile, în caz contrar urmând să nu mai fie membri ai grupurilor parlamentare.
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Bode: Ca secretar general nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea; decizia PNL nu se referă la mine
Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează. Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de s
VIDEO Președinta Comisiei Europene - primită la Palatul Victoria de premierul Luca Niculescu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită în România, a fost primită, luni după-amiază, la Palatul Victoria, de premierul Luca Niculescu. Șeful Executivului de la București și președinta Comisiei Europene vor purta discuții în cadrul unei întrevederi.
Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că parlamentarii liberali care au contestat în instanță deciziile partidului trebuie să își retragă acțiunile, în caz contrar urmând să fie excluși din grupurile parlamentare ale formațiunii. El a explicat că măsura urmărește asigurarea coerenței votului și respectarea deciziilor politice ale par
VIDEO Nicușor Dan: Am discutat cu președintele CE pentru un angajament european puternic în regiunea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a discutat, luni, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la București, despre un angajament european ''puternic'' în regiunea Mării Negre și susținerea hub-ului de securitate în această zonă. ''Am discutat cu doamna președinte von der Leyen pentru un angajament europ
VIDEO Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, luni, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Nicușor Dan. Această inițiativă consolidează capacitatea Uniunii Euro
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Bolojan: E normal să ne îndreptăm împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea statutului și de neachitarea contractelor
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că partidul are datorii atât din alegerile locale din 2020, de la patru filiale, cât și din 2024, pe care trebuie să le eșaloneze, menționând că este normal ca formațiunea să se îndrepte împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea prevederilor statutare și de neachitarea aces














