Armata, reazem pentru națiune. Rechizitoriu politic

Domnule președinte, stimați colegi,

Armata, reazem pentru națiune.
Rechizitoriu politic

'Nimeni nu va căuta un grad pe umăr în câmpul de luptă, atât timp cât îl poate obține într-o antecameră'
NAPOLEON BONAPARTE,
Maxime și Cugetări, 114.

Am avut privilegiul să cunosc bine această instituție. Poate că este nimerit să spunem că Armata este mai mult decât o instituție. Ea este tratată sub această sintagmă în mod mecanic, îndeosebi atunci când se fac referiri la structura și organizarea guvernamentală sau la ministerul ce poartă numele misiunii sale sacre: apărarea națională.

Dar Armata are personalitate proprie clădită din suma sacrificiilor sale, născută din identitatea numelor miilor de jertfiți pe câmpurile de luptă, hrănită de speranțele unui neam întreg, de-a lungul timpului istoric. Armata este și astăzi reazem la greu, nu doar ca reflex al unei națiuni de sine conștientă, ci mai ales ca menire nealterată, conservată de memoria istorică. Alături de biserica pământeană Armata s-a constituit în nucleul mereu viu al revitalizării ființei naționale făcând posibilă fie salvgardarea existenței statelor românești, fie plămădirea unității lor definitive.

Cu siguranță că acei care au lucrat la Constituția din 1991 au avut un subconștient luminat de harul dumnezeiesc, atunci când a individualizat Armata la articolul 118. Pentru că a extras-o din devălmășia administrației cotropită de ariviștii politici punând-o cu dreaptă cumpănire sub suveranitatea directă a poporului.

Așa ar fi trebuit să fie! Dar n-a fost să fie așa!

Nu aveam de unde să știu, și ca mine mulți alții, că mă aflam în fața unei grave erori de percepție a realității manipulată expert de noii propagandiști integraționiști.

Nu aveam de unde să știu, și ca mine mulți alții, că cel ce ar fi trebuit să fie miezul dur al conștiinței națiunii - omul de stat - avea să devină un hibridat de drept comun, un gangster fără de pistol care participă cot la cot cu bandiții de preerie la spargerea băncilor.

Nu aveam de unde să știu, și ca mine mulți alții, că al doilea reazem de națiune - Armata - avea să devină țintă fixă pentru cei dinăuntru vânduți, și mai ales pentru cei dinafară cumpărători, descompunând-o până l-a aproape de insignifiant, decapacitând-o până la lipsă de reacție și rebotezând-o în cele din urmă până a nu mai fi românească. Ba, chiar pe timpul unei guvernări socialiste de tristă aducere aminte se scosese atributul de 'național' din denumirea Ministerului Apărării! Doamne, până unde s-a putut ajunge cu 'inițiativa' personală a slugărniciei colective! Pentru că, vezi doamne, apărările nu mai sunt 'naționale' atâta timp cât noi suntem în Alianța Nord Atlantică!

Această formă de slugărnicie, jenantă până și pentru noii stăpâni, și-a pus amprenta pe fizionomia comportamentală a militarului de carieră român. Căderea sub greaua influență a unui politicianism gudurist, chitit numai pe succes nemeritat și imediat, a făcut din profilul militarului de profesie un contorsionist, dispus la 'figuri' de balet pe sârmă pentru a supraviețui hachițelor politrucilor perindați multipartinic. Militarilor le-a fost dat în cap cu textul liber-schimbist al controlului civil asupra structurilor de forță până când aceștia au început să renunțe la rigoarea meseriei însușindu-și metoda lascivă a cocotelor de cabinet. Astfel a fost posibilă apariția unei rețele invizibile a intereselor politicului care a deturnat necesitățile reale ale armatei către zone obscure, adesea în concubinaj cu corupția premeditată. Afaceri cu programe netrebuincioase, adesea depășite, cochetării cu rețele dubioase în vânzări de armamente, achiziții directe de tehnică navală în stare de avarie, modernizări ale avioanelor cu resursele consumate, implementări preferențiale ale unor sisteme de comunicații, redislocarea arbitrară a unor comandamente în teritoriu însoțită de desființarea discreționară a marilor unități zonale, sunt tot atâtea explicații ale acestui melanj periculos dintre interesele exterioare pernicioase și nevoile reale ale instituției militare, în fapt ale națiunii române.

Pentru politicienii zilei Armata este doar o cocardă tricoloră pe care și-o pun la butonieră cu ocazia evenimentelor festive.

Dar dincolo de aceste aspecte, îndeobște știute, ceea ce m-a pus sub grea tristețe este spiritul de corp al oastei. Puterea unei armate, mai presus de numărul său, vine din coeziunea sa, din abnegația ca formă manifestă a datoriei necondiționat împlinite. Corpul viu al unei armate se deosebește de orice altă organizație umană. A compara Armata cu ministerul educației sau industria mineritului, cu tot respectul care-l port pentru ambele categorii de profesii, este o gravă și periculoasă eroare. Insist pe acest subiect pentru a preveni intervenția patibulară a vreunui excrement ideologic care a făcut spectacol mediatic pe seama oștirii noastre. Din respect pentru camarazii militari, nu-i dau numele.

S-a ajuns la inhibarea spiritului de corp ca urmare a unei politici stânjenitoare pentru guvernanții ultimilor ani, ca să nu-i spunem de-a dreptul idioate, în ceea ce privește statu-quoul militarului, activ sau în rezervă, indiferent de gradul său. Am făcut de mai multe ori afirmația că militarii nu trebuie să fie în topul știrilor și nici în clasamentele de notorietate. Cu cât se dau mai puțin în spectacol, cu atât este mai bine pentru ei și pentru țară. Calitatea lor se apreciază nu după cum se prezintă în fata camerelor de luat vederi sau în paginile ziarelor, ci după modul cum își fac datoria. 'Cea mai bună protecție a unei armate este să fie lăsată să-și facă treaba' - spunea un general englez. Ori treaba unei armate este aceea de a fi gata în orice moment să riposteze față de orice agresiune asupra națiunii. Iar treaba militarului este să știe să aducă victoria de pe câmpurile de bătaie chiar dacă pentru acest lucru trebuie să moară.

Să moară fără regrete! Dar pentru cine și pentru ce?

Da, cu adevărat pentru cine și pentru ce să-ți dai viața? Când tu nu mai reprezinți decât un cod de bare pregătit pentru a fi scos din evidențe! Aici este marea bubă, domnilor guvernanți! Ați reușit să faceți în câțiva ani ceea ce nu au reușit să facă ocupanții bolșevici în aproape o jumătate de secol.

Ați desființat spiritul de sacrificiu și abnegația.

Ați ucis sursa eroismului pentru cauza națională.

Pentru că ați ucis orice cauză și ideal național.

Tot sperați că va fi mereu pace. Dar uitați-vă în jurul Țării.

Uitați-vă numai de unde vine ciuma dușmăniei.

Uitați-vă că inamicii cei mai feroce sunt creați de voi înșivă, prin neglijență, desfrâu și trădare. Inamicii sunt printre noi și se lăfăie în ospețele pe care le oferiți din truda acestui popor. Ați făcut tot ce v-a stat în putința voastră silnică să faceți din profesia de militar un rău, cumva necesar, iar ofițerii să fie percepuți ca niște paraziți 'în două cizme', crescuți la muncile agricole, minerit sau canal, după spusele de acum câțiva ani, a unui patentat idiot șef de partid.

O țară care își tratează astfel ofițerii este demnă de a fi umilită, la rându-i, în același mod. Ceea ce ni se întâmplă deja, zilnic!

Condiția generalilor și ofițerilor superiori români este stânjenitoare, pentru că ați indus în percepția socială condiția lor de vătafi, sau caporali cu vipușcă, sau urmași ai lui Moș Teacă! Și nimeni nu a făcut și nici nu face un minim gest pentru a ieși dintr-un astfel de tratament disprețuitor. Nici dinspre clasa politică, nici dinspre componenta intelectuală, și din nefericire, nici dinspre cea a conducerii militare, unde îl includ și pe președintele țârii.

Fiecare din voi, domnilor politicieni, de ieri și de astăzi, nu ați făcut altceva decât să negociați gradul de general ca pe o recompensă de fidelitate, transformându-l discret într-un instrument de manipulare și o convenabilă cumpărare a tăcerii. Criteriile stabilite pentru astfel de avansări, ca și practicile folosite, sunt adesea arbitrare și nu fac altceva decât să accentueze și mai mult dependența partizan-politică a profesiei de militar.

De aici vine umilința morală a militarilor. Ați adus în interiorul acestei caste de o rară probitate, viciul vostru care a cancerizat țara.

Ori, îndreptarea nu poate veni, în asemenea condiții dinspre cei care au compromis-o.

Mă consolez cu șansa noastră de a fi în structurile Alianței. Pentru că o asemenea structură ar trebui să reacționeze corectiv cât de repede posibil. Și fără menajamente. Mai marii zilelor noastre ar fi trebuit să știe că partenerii cu statut strategic, din alianță, țin mult la armatele lor.

Iată de unde vehemența mea împotriva desconsiderării acestei instituții-simbol în care Națiunea, de la Domnitorul Cuza încoace, a învestit propria istorie și identitate.

Dar, îmi rezerv o ultimă resursă de speranță.

Puterea unei națiuni constă, dincolo de potențialitatea sa integrată, în capacitatea de a valorifica rapid, stările și situațiile de oportunitate.

În 'Românica noastră', vorba unui drag mie prezentator de presă, se hotărăște astăzi pentru alaltăieri! Caducitatea decizională este rateul zilnic al progresului.

Mă auziți, domnule Bolojan?

Văd grimasa neputinței în fața unor realități, care mereu sunt înaintea noastră cu cel puțin o etapă istorică.

Iar voi, guvernanți de mucava, vă refulați în câte o glumă răsuflată sau rânjete lamentabile.

Paraplegia funcțională statală nu vine din lipsa puterii ci din incapacitatea actului de voință. Ori a vrea nu este suficient fără a ști. A ști cu exactitate și rigoare coordonatele țintelor imperative naționale.

Armata, alăturată celorlalte instituții de forță trebuie să redevină acel reper de încredere a societății în ansamblul ei, care pot da temei mândriei de a fi român și pot să rămână, pe mai departe, un argument convingător și un instrument descurajant la îndemâna națiunii, în orice situații critice.

Vă mulțumesc.

Cu stimă,
General (r) prof. dr.
Chelaru Mircia,
Senator,
Circumscripția electorală nr. 3 Argeș