Cea mai mare parte a contractelor de energie electrică vor fi fost reînnoite în 2023, iar preţurile vor fi stabilite la nivelul contractelor indexate din 2022, însă intervenţiile guvernamentale pot fi substanţiale, contribuind la reducerea considerabilă a facturilor la energie prin subvenţii, reduceri de taxe sau preţuri plafonate, chiar şi în cazul contractelor indexate, conform unei analize a Allianz Trade.

Analiştii companiei se aşteaptă ca facturile companiilor la utilităţile de gaze naturale să crească cu peste 100% în 2023, comparativ cu 2021, în Italia şi Spania, de exemplu, faţă de aproximativ 60-70% în Germania, Franţa şi Regatul Unit, în timp ce facturile la electricitate se aşteaptă să crească cu aproximativ 35% în Germania, dar cu 80% în Italia şi Spania.

"În 2022 creşterile facturilor la utilităţi au fost limitate, datorită intervenţiilor guvernamentale şi a transmiterii îndelungate a preţurilor en-gross la energie către contractele cu amănuntul care, în cea mai mare parte, nu sunt complet indexate. Spre deosebire de un şoc petrolier, un şoc al gazelor şi al electricităţii nu se transmite rapid în economia reală, deoarece facturile de utilităţi ale gospodăriilor şi ale întreprinderilor se bazează, în cea mai mare parte, pe contracte cu preţ fix şi/sau controlate de guvern. Mai mult, preţurile la gaze au avut o tendinţă de scădere în ultimele săptămâni datorită unei ierni neobişnuit de blânde. Cu toate acestea, analiştii Allianz Trade se aşteaptă ca preţurile să crească înainte de iarna viitoare, deoarece Europa se confruntă cu o concurenţă tot mai mare pentru aprovizionarea cu energie din partea Chinei. Companiile europene se confruntă acum cu o creştere a facturilor la utilităţi, în funcţie de gradul de intervenţie fiscală, pentru a limita accelerarea preţurilor la energie", arată analiza, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pe măsură ce mai multe contracte vor fi reînnoite, analiştii se aşteaptă la o accelerare a preţurilor la utilităţi, sub 40% în Germania, comparativ cu 2021, faţă de 90% în Italia şi Spania. Totuşi, acest lucru nu va schimba nimic în ceea ce priveşte competitivitatea preţurilor din industria europeană în raport cu cea din SUA. Consumul de energie reprezintă în general aproximativ 1-1,5% din producţie în sectorul producţiei.

"Deşi competitivitatea preţurilor este mult mai sensibilă la modificările costurilor cu forţa de muncă şi la cursul de schimb, decalajul de preţ la energie între SUA şi Europa ar duce la pierderi, în general modeste, în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi producţia din industria prelucrătoare, chiar dacă Spania pare mai slabă. Cu toate acestea, există semne că Europa a început să piardă cote de piaţă comparativ cu alte ţări", semnalează sursa citată.

Analiza pierderii de competitivitate a exporturilor europene nu ar fi în principiu o veste bună nici pentru România. Chiar dacă preţul gazului nu va rămâne la minimumul înregistrat în ultimul timp, este de aşteptat ca ponderea acestuia în costul de producţie să nu mai fie la fel de împovărătoare ca în anul trecut, se arată în comunicat.

"Dacă în materie de impact al costurilor energetice am putea vorbi de o magnitudine mai redusă prin comparaţie cu 2022, factorii non-energetici vor prevala. Binomul costuri salariale - curs de schimb valutar are toate şansele să îşi sporească intensitatea în 2023 şi prin cea de a doua componentă. Cursul de schimb EUR/RON a fost remarcabil de stabil, ceea ce nu surprinde dacă luăm în considerare rezervele valutare în creştere şi politica monetară prudentă de a nu alimenta inflaţia şi prin deprecierea monedei naţionale", a declarat Mihai Chipirliu, CFA Risk director, Allianz Trade.

Totuşi, creşterea deficitului de cont curent la peste 9% din PIB la finalul lunii ianuarie semnalează o potenţială schimbare de direcţie. Necesitatea reglării acestui deficit pe fondul unei încetiniri graduale a inflaţiei în ultimele luni ar putea aduce, cel puţin la o uşoară depreciere a monedei naţionale de 1-2 puncte procentuale, mai ales în a doua parte a anului.

Printre sectoarele care ar putea avea de câştigat dintr-o asemenea turnură s-ar număra cele ce alimentează exporturile - precum producţia auto şi de componente, producţia de mobilier sau agricultura (cu condiţia monetizării stocurilor pentru cel din urmă).

Analiza mai menţionează că, în general, sectorul european de producţie s-a descurcat bine, cu excepţia sectoarelor de aluminiu şi oţel. Sectoarele cu un consum ridicat de energie sau cele sensibile la concurenţa străină, cum ar fi produsele electronice italiene, au rezistat "remarcabil de bine". Producţia de aluminiu a rezistat în America de Nord şi în ţările din Golf, dar a scăzut în Europa Centrală şi de Vest, unde costurile regionale ridicate ale energiei electrice au dus la închiderea unor fabrici de topitorie. Producţia de oţel este, de asemenea, în scădere severă în Europa, mai mult decât în cazul altor mari producători.

Pentru a evalua competitivitatea preţurilor din Europa, analiştii Allianz Trade au analizat indicele competitivităţii preţurilor (PCI) al Băncii Italiei, care este asemănător cu un indice al cursului de schimb real, dar mai cuprinzător în ceea ce priveşte competitivitatea preţurilor relative. PCI indică o deteriorare accentuată pentru SUA (în raport cu toţi partenerii) începând cu anul 2021, în principal din cauza aprecierii puternice a dolarului american faţă de majoritatea monedelor. În schimb, competitivitatea preţurilor ţărilor europene a rămas relativ stabilă, iar cea a Chinei s-a îmbunătăţit semnificativ. De asemenea, preţurile de producţie au crescut în acelaşi ritm în SUA, Germania şi Italia de la începutul războiului dintre Ucraina şi Rusia, însă au crescut mai rapid în Regatul Unit şi în Spania, ceea ce explică de ce PCI din Regatul Unit şi Spania s-au îmbunătăţit mai puţin decât cel din Germania şi Italia.

"Preţurile de producţie europene nu au înregistrat creşteri mai mari decât în SUA - sau nu mult mai mult - deoarece costurile unitare ale forţei de muncă, cei mai importanţi factori determinanţi ai preţurilor de producţie, au crescut mai puţin decât în SUA. Din 2019, acestea au crescut cel mai mult în SUA (+13%) şi cel mai puţin în Italia (doar +6%). Cu toate acestea, majorarea costurilor unitare cu forţa de muncă în alte ţări europene nu rămâne cu mult în urma SUA (de exemplu, +11% în Franţa şi Spania). În acelaşi timp, rata marjei în sectorul producţiei (pe care o reprezentăm prin prisma raportului dintre preţul valorii adăugate şi costul unitar al forţei de muncă) s-a îmbunătăţit în ţările europene după război, cu excepţia Italiei", explică analiştii.

Pentru fiecare ţară europeană (Regatul Unit, Germania, Franţa, Italia, Spania), analiştii efectuează estimări trimestriale (eşantion din 1992 până în 2022) ale producţiei şi ale ocupării forţei de muncă, pe sectoare, pe baza PCI al Băncii Italiei. Astfel, se preconizează o creştere a preţurilor energiei industriale de aproximativ 75% în Germania, +90-100% în Regatul Unit şi Franţa şi 170-180% în Spania şi Italia.

Analizând distribuţia importurilor din UE-15, specialiştii au constatat că SUA şi Qatar se numără printre foarte puţinii exportatori care au reuşit să îşi crească vizibil cotele de piaţă în cursul anului 2022, depăşind astfel nivelurile anterioare pandemiei. Cota de piaţă globală a SUA a crescut la 6,8% până în trimestrul trei 2022, comparativ cu primul trimestru şi cu media pre-pandemică de 6,4%. În schimb, printre exportatorii care şi-au văzut cota de piaţă scăzând sub nivelul din T1 şi sub media pre-pandemică se numără Germania (-1 puncte procentuale în T3 faţă de T1), Spania (-0,4pp), Italia (-0,3pp) şi Franţa (-0,2pp). O parte dintre exportatorii europeni au reuşit să îşi crească cota de piaţă în 2022 şi mai mult peste nivelul anterior pandemiei (de exemplu, Irlanda şi Polonia), alături de anumiţi exportatori din Asia (de exemplu, China, Vietnam, India şi Taiwan).

Exportatorii care pierd vizibil cote de piaţă în cadrul importurilor din UE15 se găsesc aproape exclusiv în Europa (în sectorul agroalimentar, al maşinilor şi echipamentelor electrice, al metalelor şi al transporturilor) - dar nu în beneficiul SUA. Defalcarea detaliată pe produse arată că originea importurilor din UE15 s-a schimbat într-o oarecare măsură pentru anumite bunuri din sectoarele agroalimentare, metale, maşini şi echipamente electrice şi transporturi.

În ceea ce priveşte rata de investiţii a societăţilor nefinanciare (ca procent din valoarea adăugată brută), analiştii semnalează că nu a înregistrat până în prezent nicio fisură în ţările din zona euro. În special rata de investiţii din Italia a crescut brusc de la pandemie, în timp ce, rata investiţiilor din Regatul Unit a înregistrat o tendinţă clară de scădere din 2018.

Şocul asupra profitabilităţii corporative se va traduce printr-o scădere de -1,2 puncte procentuale a ratei investiţiilor în Regatul Unit, -1,7 puncte procentuale în Franţa şi -2,1 puncte procentuale în Spania. În termeni monetari, acest lucru ar însemna o pierdere anuală de investiţii de aproape 40 de miliarde EUR în Franţa, 25 de miliarde EUR în Spania şi 25 de miliarde GBP în Regatul Unit. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)