Uniunea Europeană nu a reuşit în totalitate să pună bazele unei pieţe emergente a hidrogenului din surse regenerabile, conform raportului publicat marţi de Curtea de Conturi Europeană (ECA).

Comisia Europeană a luat unele măsuri care s-au dovedit de succes, dar drumul, mai precis lanţul valoric al hidrogenului, rămâne presărat cu obstacole. Există puţine şanse ca UE să îşi atingă până în 2030 obiectivele pentru producţia şi importul de hidrogen din surse regenerabile. Auditorii solicită ca obiectivele UE să fie supuse unui "test al realităţii". Alegerile strategice care ne aşteaptă, mai spune Curtea, nu trebuie să fie în detrimentul competitivităţii marilor industrii europene sau să creeze noi dependenţe.

Hidrogenul din surse regenerabile sau, mai pe scurt, hidrogenul verde, este extrem de important pentru viitorul unor industrii majore din UE. Acest gaz poate contribui la decarbonizarea unor sectoare, cum ar fi siderurgia, petrochimicele, cimentul şi îngrăşămintele, în care trecerea la o alimentare pe bază de energie electrică este dificilă sau costisitoare. Totodată, hidrogenul verde poate ajuta UE să îşi îndeplinească obiectivul climatic pentru 2050 de zero emisii de carbon. Iar mai mult hidrogen verde înseamnă şi o dependenţă mai mică de combustibilii fosili din Rusia.

"Politica industrială a UE privind hidrogenul din surse regenerabile trebuie să treacă printr-un test al realităţii. Atunci când va decide cu privire la calea strategică de urmat către decarbonizare, UE trebuie să aibă grijă să nu slăbească nicicum competitivitatea unor sectoare industriale esenţiale din UE şi să nu creeze noi dependenţe strategice", a declarat Stefan Blok, membrul Curţii responsabil de acest audit.

În primul şi în primul rând, Comisia a stabilit obiective mult prea ambiţioase pentru producţia şi importul de hidrogen din surse regenerabile. Se doreau nu mai puţin de 10 milioane de tone până în 2030. La baza acestui deziderat nu se afla o analiză temeinică, ci simpla voinţă politică. În plus, începutul s-a dovedit anevoios. O problemă a fost că statele membre au ambiţii diferite, care nu corespundeau întotdeauna cu obiectivele. Comisiei îi putem reproşa că, în încercările sale de coordonare cu statele membre şi cu industria, nu s-a asigurat că toată lumea trage în aceeaşi direcţie.

Pe de altă parte, auditorii laudă Comisia pentru rapiditatea cu care a prezentat majoritatea propunerilor legislative. Cadrul legal este aproape complet şi a adus o certitudine indispensabilă pentru crearea unei noi pieţe. Nu trebuie înţeles însă de aici că lucrurile au mers şnur: adoptarea regulilor care definesc hidrogenul din surse regenerabile a durat mult şi numeroase decizii de investiţie au fost amânate. Dezvoltatorii de proiecte şi-au amânat deciziile de investiţie şi pentru că oferta depinde de cerere şi viceversa.

Construirea unei industrii europene a hidrogenului necesită investiţii publice şi private masive. Comisia nu ştie însă cu precizie care sunt nevoile sau ce finanţare publică există. În acelaşi timp, banii de la UE, pe care auditorii îi estimează la 18,8 miliarde de euro în perioada 2021-2027, sunt împrăştiaţi in diferite programe. Pentru întreprinderi este deci dificil să îşi dea seama ce tip de finanţare este cel mai potrivit pentru un anumit proiect. Unde se duce cea mai mare parte a banilor puşi la bătaie de UE? La Germania, Spania, Franţa şi Ţările de Jos, adică ţările cu o pondere semnificativă a industriei greu de decarbonizat şi care sunt şi cele mai avansate ca număr de proiecte planificate. Nu există însă nicio garanţie că potenţialul european de producţie de hidrogen poate fi cu adevărat scos la lumină.

Sub semnul întrebării rămâne şi dacă banii publici vor fi suficienţi pentru a facilita transportul de hidrogen verde din ţări cu potenţial bun de producţie către cele cu cerere industrială mare.

Ce ar trebui să facă Comisia? Auditorii recomandă o actualizare a strategiei privind hidrogenul, care să aducă răspunsuri la următoarele trei întrebări importante: Care este formula optimă a stimulentelor de piaţă pentru a încuraja producţia şi utilizarea hidrogenului din surse regenerabile? Pe ce trebuie să pună accentul mai întâi fondurile limitate de la UE şi ce părţi ale lanţului valoric ar trebui să aibă prioritate? Ce industrii vrea UE să păstreze, şi la ce preţ, având în vedere ce înseamnă din punct de vedere geopolitic să producem în UE sau să importăm din ţări terţe?

Hidrogenul poate fi produs prin diferite metode, de exemplu pe bază de apă (electroliză) sau pe bază de gaze naturale (prin reformare). Hidrogenul din surse regenerabile - produs utilizând fie energie electrică din surse regenerabile, fie biomasă - este o soluţie pentru industriile grele din UE care doresc să devină mai eco-prietenoase.

Hidrogenul verde vine însă cu propriul set de probleme, printre care costul de producţie şi nevoia de energie electrică din surse regenerabile şi de apă. În 2022, hidrogenul a reprezentat mai puţin de 2% din consumul de energie din Europa, iar cea mai mare parte a cererii a venit de la rafinării.

Potrivit raportului, cererea care va fi stimulată prin diferitele măsuri nu va atinge nici măcar 10 milioane de tone până în 2030, darămite cele 20 de milioane de tone preconizate iniţial de Comisie.

Auditorii reamintesc şi că, în momentul de faţă, nu există o strategie globală a UE privind importul de hidrogen. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)