'Baterie pe roți': Suedia își alimentează locuințele cu electricitatea provenită de la automobilele electrice
De îndată ce ajung acasă, cele opt familii dintr-un complex de apartamente din Hudiksvall, estul Suediei, își conectează mașinile electrice pentru a le reîncărca sau, și mai surprinzător, pentru a alimenta rețeaua electrică, ceea ce le permite să își reducă facturile, transmite AFP.
'Suntem aproape autosuficienți în ceea ce privește electricitatea. Putem alimenta casele cu mașinile atunci când avem un consum de vârf', spune Filip Kiltorp, un rezident în vârstă de 33 de ani.
Vehiculele electrice, atunci când nu sunt utilizate, au adesea un surplus de energie stocat în baterii. Grație unui încărcător bidirecțional această energie stocată poate fi reintrodusă în rețea pentru a alimenta aparatele electrice, iluminatul și alte sisteme ale apartamentelor.
Acest sistem se bazează pe terminale bidirecționale controlate de un software inteligent care determină nevoile de energie electrică ale rețelei locale. Atunci când este nevoie, bateria automobilului ajută la stabilizarea rețelei electrice, acționând ca o bancă de energie. Energia electrică este apoi facturată la un tarif mai mic asociației de locatari.
'A trăi aici este, fără îndoială, mai ieftin. Costurile energiei electrice sunt un subiect recurent de discuție la birou sau între prieteni. Folosim aceeași cantitate de energie electrică ca și proprietarii de case, dar factura noastră este mult mai mică', spune Filip Kiltorp.
Proiectul pilot BRF Stenberg, dezvoltat în cooperare cu Volkswagen și furnizorul suedez de energie electrică și gaze Vattenfall, își propune să demonstreze că tehnologia Vehicle-to-Grid (V2G) poate funcționa la scara unui complex rezidențial.
'Încercăm să fim o sursă de inspirație pentru alții', explică inițiatorul proiectului Klas Boman, un lucrător pensionar din industria auto.
În Suedia, această tehnologie de stocare și distribuție a energiei electrice este testată și în clădiri mai mari. Inițiativele se înmulțesc atât în mediul academic cât și în rândul startup-urilor.
La Universitatea Gavle (centrul Suediei), care este dotată cu încărcătoare bidirecționale, a fost declanșată în mod intenționat o pană de curent în timpul unui discurs al ministrului Învățământului. Imediat, o mașină electrică conectată la priză a preluat ștafeta și a putut alimenta incinta timp de câteva ore.
'Eu o numesc baterie pe roți', spune Nicholas Etherden, lector și cercetător în sisteme energetice la Universitatea din Gavle, arătând spre instalație bidirecțională. 'Mașinile sunt conduse aproximativ 5% din timp. În celelalte 95%, sunt parcate. Dacă le conectezi la rețeaua electrică, ai o resursă care, în orice moment, va depăși consumul lor maxim de energie electrică', explică Nicholas Etherden, menționând că vehiculele se reîncarcă atunci când electricitatea este ieftină.
În medie, bateria unui autovehicul electric poate alimenta nevoile unei gospodării timp de cinci până la șapte zile. 'Potențialul este enorm', subliniază Etherden, în contextul consolidării pregătirii societății pentru crize.
Dar adoptarea acestei tehnologii pe scară largă se confruntă încă cu numeroase obstacole. Este necesar ca o parte semnificativă a parcului auto să fie compus din automobile electrice, ceea ce este departe de a fi cazul în Suedia, spre deosebire de țările vecine, Norvegia și Danemarca.
Mai mult, birocrația și sectorul auto tradițional conservator împiedică implementarea la scară largă a acestei tehnologii, care este disponibilă de ceva vreme, notează Lina Bertling Tjernberg, profesor de tehnologie la Institutul Regal de Tehnologie (KTH) din Stockholm. Potrivit acesteia, următorul pas major pentru accelerarea dezvoltării sale ar fi dotarea fiecărui vehicul electric cu un sistem care permite încărcarea bidirecțională.
Dar Lina Bertling Tjernberg regretă că nu există stimulente sustenabile. Problema duratei de viață a bateriei și a uzurii este, de asemenea, un subiect de dezbatere. 'Bateria pare să dureze mai mult decât am crezut', spune profesoara.
Nicholas Etherden este convins: 'Bateria nu se degradează mai repede decât mașina', spune el. Utilizarea ei pentru reîncărcare este echivalentă cu uzura cauzată de accelerarea de la zero la cinci kilometri pe oră. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului
Bruxelles-ul intenționează să impună noi restricții la importurile din China, la începutul lui 2027
Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare pentru a reduce importurile de produse chinezești în sectoare precum produsele chimice, mobila și utilajele, informează Bloomberg citând mai multe surse din apropierea acestui dosar. Măsurile, care ar putea lua forma unor plafoane la import sau a unor tarife, ar putea f
Statele membre UE caută un acord cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC)
Miniștrii europeni ai Agriculturii, care se reunesc luni și marți la Luxemburg, vor încerca să ajungă la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), în timp ce statele membre lucrează la bugetul Uniunii Europene, transmite AFP. În centrul discuțiilor miniștrilor Agriculturii se află reforma Politicii Agricole Comune după 2027,
Prețurile de referință la gaze în Europa au ajuns la 97 de euro pe MWh, o premieră după 2022
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au trecut luni pragul de 97 de euro pe megawat-oră, o premieră după 2022, în contextul în care se înmulțesc îngrijorările cu privire la aprovizionarea regiunii la iarnă, precum și incertitudinile legate de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg. Cotații
Producătorii auto chinezi i-au devansat pe rivalii japonezi în Europa în trimestrul al treilea
Producătorii auto chinezi i-au depășit, ca volum de vânzări, pe rivalii japonezi în Europa în trimestrul al treilea, fiind pentru prima dată în istorie când acest lucru se întâmplă pe parcursul unui trimestru, o nouă dovadă a rapidității cu care mărci precum BYD Co și Chery Automobile Co câștigă teren în Europa, transmite
Șeful AIE nu se așteaptă ca piețele energetice să revină anul viitor la situația de dinaintea războiului
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a declarat luni că nu se așteaptă ca piețele energetice să revină anul viitor la situația existentă înainte de începerea războiului din Iran, la finele lunii februarie, transmite Reuters. Conflictul din Iran a tensionat puternic o piață a energiei care, conform estimărilor, ar fi
Letonia, printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești (firmă de consultanță)
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și NATO, s-a numărat printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești în actualul sezon de comercializare, în pofida relațiilor politice tensionate, în timp ce Moscova își redirecționează exporturile din bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile baltice, relatează Reu
Cheltuielile pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și se vor dubla până la 2.100 de miliarde de dolari la nivelul anului 2028, fiind impulsionate de cererea tot mai mare pentru serviciile de inteligență artificială (AI), au estimat analiștii de la BofA Global Research într-un raport publicat vineri,
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c
Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul
Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite
Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%
Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat









