ECA: Erorile în achiziţiile publice ale agenţiilor UE sunt în creştere, patru agenţii nu au primit o notă de trecere
Unele dintre agenţiile Uniunii Europene nu şi-au gestionat finanţele anul trecut la fel de bine ca în anii precedenţi, susţine Curtea de Conturi Europeană (ECA).
În raportul său anual privind cele 43 de agenţii ale UE, publicat joi, ECA a validat din nou conturile şi veniturile agenţiilor pentru anul 2022, dar pentru patru agenţii nu a fost în măsură să exprime o opinie favorabilă cu privire la modul în care au fost cheltuite fondurile din partea UE. În cazul a trei agenţii, acest lucru a fost cauzat de probleme la achiziţionarea de bunuri şi servicii în conformitate cu normele aplicabile - o problemă persistentă şi larg răspândită în agenţiile UE.
În prezent, există 43 de agenţii ale UE, situate în 23 de state membre. Ele au o influenţă majoră în domenii vitale din viaţa de zi cu zi a europenilor, cum ar fi mediul, sănătatea, securitatea şi justiţia. În 2022, ele au gestionat, în total, aproximativ 35 de miliarde de euro (în 2021, aproximativ 27 de miliarde de euro). În cadrul agenţiilor lucrau 15.775 de angajaţi (în creştere de la 14.431 în 2021), ceea ce înseamnă aproximativ 18% din personalul total al UE. Pe primul loc este Frontex, Agenţia UE pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, cu peste 2.000 de angajaţi şi cu un buget de aproape 700 de milioane de euro.
"În mare, gestiunea financiară a agenţiilor UE rămâne bună, dar am remarcat rezultate un pic mai puţin pozitive. Deşi contabilitatea este bine ţinută, unele agenţii ale UE ar putea face mai multe eforturi pentru a cheltui banii în conformitate cu regulile şi trebuie să recunoaştem că deficienţele în materie de achiziţii rămân un motiv de îngrijorare în cazul mai multor agenţii", a declarat Francois-Roger Cazala, membrul Curţii care a condus auditul.
.jpg)
Dintre cele 43 de agenţii, 39 au primit o opinie de audit favorabilă cu privire la plăţile lor în 2022. În cazul celor patru care nu au reuşit să obţină o notă de trecere (faţă de o agenţie în 2021 şi de trei agenţii în 2020), sumele cheltuite în mod neconform au fost prea mari, totalizând aproximativ 28,2 milioane de euro. În cazul a trei dintre aceste agenţii (Agenţia pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii - CEPOL, Agenţia pentru Gestionarea Operaţională a Sistemelor Informatice la Scară Largă - eu-LISA şi Centrul de Traduceri pentru Organismele UE - CdT), motivul a fost atribuirea şi execuţia necorespunzătoare a contractelor, în timp ce, în cazul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), situaţia se explică prin anumite deficienţe ale sistemelor de gestiune şi de control ale centrului. În ansamblu, deficienţele în materie de achiziţii sunt în creştere la nivelul agenţiilor în acest an şi reprezintă în continuare principalul motiv pentru care multe dintre ele nu reuşesc să respecte normele atunci când efectuează plăţi.
Auditorii au identificat diverse deficienţe în materie de achiziţii în contractele încheiate de 24 de agenţii (în creştere de la 14 în 2020 şi 22 în 2021), aceste deficienţe însemnând că nu se putea garanta cel mai bun raport calitate-preţ. De exemplu, un contract iniţial pentru examinarea psihologică a noilor agenţi a fost majorat de Frontex cu de peste 10 ori limita de 50%, în timp ce Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a atribuit un contract în valoare de 5 milioane de euro unei agenţii de voiaj fără a publica în prealabil un anunţ de participare. În ansamblu, auditorii au formulat 48 de observaţii cu privire la practicile în materie de achiziţii ale agenţiilor (în creştere de la 18 în 2020 şi de la 34 în 2021), unele agenţii fiind trase de ureche în mod repetat pentru noi deficienţe. Aceste observaţii au reprezentat aproape jumătate din totalul punctelor de îmbunătăţire pe care auditorii le-au semnalat pentru 36 de agenţii şi care necesitau eforturi, de exemplu, în domeniul achiziţiilor publice, al întocmirii bugetului, al recrutării şi al controalelor.
Majoritatea agenţiilor sunt finanţate aproape în întregime din bugetul UE, cu excepţia câtorva, cum ar fi Comitetul Unic de Rezoluţie (SRB), care se autofinanţează exclusiv din contribuţiile de la bănci (11,2 miliarde de euro în 2022, 9,7 miliarde de euro în 2021). Bugetele proprii ale acestor agenţii - excluzând SRB - au totalizat 4,5 miliarde de euro (în creştere de la 4,1 miliarde de euro în 2021), ceea ce reprezintă 3% din ansamblul bugetului UE (2,5 % în 2021). În general, agenţiile desfăşoară activităţi tehnice, ştiinţifice şi de reglementare. În plus, în 2022, cele şase agenţii executive ale Comisiei Europene au gestionat 19,3 miliarde de euro de la bugetul UE (13,1 miliarde de euro în 2021) pentru a derula proiecte pentru Comisie, de exemplu cu scopul de a sprijini Pactul verde european şi cercetarea. În fiecare an, auditorii evaluează dacă sunt fiabile conturile agenţiilor şi dacă operaţiunile acestora de venituri şi de cheltuieli respectă normele relevante. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: ECA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).













