Germania îşi va îmbunătăţi estimările privind evoluţia PIB în 2020
Guvernul german urmează să îşi îmbunătăţească estimările privind evoluţia economiei în acest an până la un declin mai mic de 6%, comparativ cu estimările anterioare care mizau pe o scădere de 6,3%, a declarat vineri, pentru Reuters, o sursă din coaliţia guvernamentală.
Sursa a adăugat că ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, are programată o conferinţă de presă pentru săptămâna viitoare, ocazie cu care va prezenta noile estimări revizuite.
Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei a spus că noile prognoze nu au fost încă finalizate şi a precizat că Altmaier le va dezvălui în cursul zilei de marţi.
Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracţie record de 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei de COVID-19.
Însă cele mai recente date economice au alimentat speranţele că prima economie a Europei înregistrează o revenire puternică. Încrederea şefilor de companii s-a îmbunătăţit peste aşteptări în luna august, în condiţiile în care, atât producţia industrială, cât şi serviciile, şi-au revenit. Cererea la export, în special din China, şi-a revenit în luna iunie, iar rezultatele unui sondaj realizat de institutul Ifo arată că producătorii se aşteaptă la creşterea comenzilor în următoarele trei luni.
O eventuală îmbunătăţire a prognozelor economice ale Germaniei va avea un impact asupra estimărilor privind veniturile din taxe, ce urmează a fi prezentate în data de 10 septembrie, precum şi asupra bugetului, care va fi prezentat şi el până la finele lunii septembrie.
Anterior, mai multe surse au declarat pentru Reuters că ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, va cere parlamentului să aprobe o majorare a plafonului de împrumuturi cu alte 62,5 miliarde euro până la un nivel record de 218,5 miliarde euro în acest an, în ideea de a finanţa măsurile destinate susţinerii revenirii din pandemia de coronavirus.
Acest plan scoate în evidenţă o transformare a Germaniei dintr-o campioană a austerităţii în Europa într-una dintre cele mai cheltuitoare state din zona euro, ca urmare a eforturilor destinate revenirii din pandemie.
Partidele care formează coaliţia guvernamentală din Germania au convenit marţi să prelungească măsurile destinate compensării impactului economic al crizei coronavirusului, precum ajutoarele pentru şomaj parţial şi îngheţarea normelor privind insolvenţele.
Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statele Unite prelungesc licența unei companii petroliere sârbe controlate de Rusia
Statele Unite au prelungit cu 30 de zile licența temporară de funcționare a companiei petroliere sârbe NIS, aflată sub sancțiuni și controlată de Rusia, a anunțat marți ministrul sârb al energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, notează AFP. Grupul Industria Petrolieră din Serbia, sau NIS, se află sub sancțiuni americane din ianuarie
Ministrul bulgar al Mediului: Apele Mării Negre sunt curate, nu sunt semne ale poluării active
Ministrul bulgar al Mediului și Apelor, Rositsa Karamfilova-Blagova, a dat asigurări că apele Mării Negre din partea bulgară rămân curate, declarând că nu există dovezi în prezent ale poluării active, iar turiștii care își planifică vacanțele de vară d-a lungul coastei nu au motive de îngrijorare, informează Novinite. Vorbind pent
Bulgaria: Prețul gazelor naturale va crește cu 5,84% în iulie
Comisia de reglementare în domeniul energiei și apei din Bulgaria (EWRC) a stabilit prețul gazelor naturale în iulie la 37,70 euro per megawatt-oră (MWh), excluzând accesul, distribuția, accizele și TVA, informează Novinite. Nivelul aprobat reprezintă o creștere de 5,84% față de iunie. Conform deciziei, Bulgargaz EAD va aproviz
Comisia Europeană anunță măsuri care protejează industria siderurgică a UE de efectele dăunătoare ale supracapacității globale
Comisia Europeană a anunțat marți că noul regulament care protejează sectorul siderurgic al UE de efectele dăunătoare ale supracapacității globale intră în vigoare la 1 iulie 2026, aceasta reprezentând un pas vital către asigurarea viabilității pe termen lung a unei industrii europene esențiale din punct de vedere strategic, se arată într-un comunic
Germania: Guvernul obține 1,1 miliarde de euro de pe urma participațiilor deținute în companii, în 2025
Guvernul german a câștigat anul trecut aproximativ 1,1 miliarde de euro (1,25 miliarde de dolari) de pe urma participațiilor deținute în companii, conform unui răspuns al Ministerului de Finanțe la o anchetă a Parlamentului, transmite DPA. 'Deținerile federale nu sunt doar de importanță strategică, ele aduc de asemenea sume con
Christine Lagarde (BCE): Zona euro este mult mai rezilientă la șocurile geopolitice
Zona euro se va confrunta cu șocuri geopolitice mai frecvente dar sporirea 'rezilienței' înseamnă că este mai bine pregătită să facă față, a afirmat marți președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, transmite AFP. De la pandemia de Covid la războaiele din Ucraina și Iran, BCE a trebuit în ultimii ani să ră
BTA: Călătoriile bulgarilor în străinătate au crescut cu 5,5%; sosirile nerezidenților au urcat cu 2,4%, în mai
Rezidenții bulgari au efectuat 922.500 de călătorii în străinătate în luna mai 2026, cu 5,5% mai multe față de mai 2025, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Institutul Național de Statistică (NSI). Creșterea a fost înregistrată pentru toate scopurile de călătorie. O creștere anuală de 5,5% a fost raportată, de asemenea, și pentru
Rezidenții din New Delhi beneficiază de subvenții de 1.000 dolari, dacă schimbă mașinile vechi cu vehicule electrice
Capitala Indiei, New Delhi, oferă proprietarilor de mașini un stimulent în numerar de peste 1.000 dolari pentru a schimba mașinile lor vechi cu vehicule electrice (EV), obiectivul fiind reducerea nivelului ridicat de poluare, arată noua politică finalizată luni de Guvern, transmite Reuters. New Delhi este unul dintre cele mai poluate orașe din lume, iar
Banca Europeană de Investiții acordă Airbus un împrumut record: trei miliarde de euro
Grupul aeronautic european Airbus va primi de la Banca Europeană de Investiții (BEI) suma record de trei miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari), transmite Reuters. Acordul privind tranșa inițială de împrumut de un miliard de euro a fost semnat luni la Bruxelles de reprezentanții băncii de dezvoltare a UE și cei ai Airbus. Fondurile ar u
Germania vrea să prevină închiderea fabricilor Volkswagen
Guvernul german vrea să prevină închiderea fabricilor din țară ale Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a anunțat luni un purtător de cuvânt, subliniind că în cele din urmă decizia revine companiei, transmite Reuters. Grupul auto german, afectat de presiunea din partea rivalilor din China, de taxele vamale americane și de reduce
Eurostat: Comerțul UE cu pământuri rare a crescut anul trecut
Comerțul Uniunii Europene cu elemente de pământuri rare a crescut anul trecut, după declinul major înregistrat în 2024, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Importurile au crescut cu 17,1%, ajungând la 15.100 tone, în timp ce exporturile au urcat cu 21,1%, până la 6.700 tone.
Criza din Strâmtoarea Ormuz va reduce producția agricolă și va majora prețurile și în 2027
Războiul din Orientul Mijlociu, care prin închiderea Strâmtorii Ormuz a provocat o creștere a prețurilor la energie și îngrășăminte, va duce la o scădere a producției agricole anul acesta și în 2027, precum și la o majorare a prețurilor, afectând în special țările mai sărace, relatează agenția EFE. În
Eurostat: Energia regenerabilă a fost și în 2025 principala sursă de electricitate în Uniunea Europeană
Energia regenerabilă a continuat anul trecut să fie principala sursă de electricitate în Uniunea Europeană, fiind responsabilă pentru 47,2% din toată producția de electricitate, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Sursele regenerabile au generat 1,33 milioane GWh, un ușor declin, de 0,5%, compara
Banca Națională a Bulgariei: Creșterea încetinește, pe fondul majorării inflației în 2026
Banca Națională a Bulgariei (BNB) se așteaptă la o încetinire a creșterii economiei, în timp ce inflația ar urma să crească semnificativ în 2026, informează Novinite. Conform celor mai recente previziuni macroeconomice al BNB, PIB-ul Bulgariei ar urma să crească cu 2,8% în 2026, urmat de un avans de 2,7% în 2027 ș
British American Tobacco vrea să concedieze 20% din forța sa de muncă la plan global
Gigantul din domeniul tutunului British American Tobacco (BAT) a anunțat luni intenționează să-și reducă forța sa de muncă la nivel global cu aproximativ 20%, pe măsură ce avansează programul de transformare pentru reducerea costurilor condus de AI, transmite Reuters. Compania listată la Bursa de la Londra a precizat într-un comunicat că













