BCE face paşi importanţi pentru introducerea unei monede euro digitale
Banca Centrală Europeană va începe să experimenteze o versiune digitală a monedei euro şi în paralel va organiza o consultare publică înainte de a introduce această tehnologie, a anunţat vineri BCE, într-un comunicat de presă. "Moneda euro aparţine europenilor, iar misiunea noastră este de a fi gardianul acesteia&q
Dolarul şi yenul s-au apreciat, după ce Donald Trump a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19
Dolarul american s-a apreciat, iar yenul japonez, o valoare de refugiu, a înregistrat vineri cel mai puternic salt din ultima lună, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, transmite Reuters. "În seara aceasta, Pri
Bulgaria a aderat la Uniunea bancară europeană în vederea adoptării euro
Bulgaria, ţară care împreună cu Croaţia se pregăteşte să adere la zona euro, s-a alăturat joi în mod oficial Uniunii Bancare Europene, a anunţat Banca Centrală a Bulgariei (BNB), informează AFP. Această aderare va permite Băncii Centrale Europene (BCE) să supervizeze în mod direct primele cinci bănci din Bulgaria, a precizat directorul divizi
BERD se aşteaptă la un declin economic mai accentuat în 2020 şi o redresare mai slabă în 2021
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) previzionează o contractare mai severă a economiei şi o redresare mai slabă în 2021 pentru regiunile unde este prezentă instituţia financiară internaţională, apreciind că efectele negative ale pandemiei de coronavirus (Covid-19) durează mai mult timp decât s-a anticipat, transmite Reuters.
Uniunea Europeană a importat trei milioane de tone de cafea în 2019, în valoare de 7,5 miliarde euro
Uniunea Europeană a importat trei milioane de tone de cafea în 2019, cu 14% mai mult decât în urmă cu zece ani, iar valoarea totală a importurilor a fost de 7,5 miliarde euro, arată datele publicate joi de Eurostat, cu ocazia Zi
Alianţa SkyTeam încurajează testele rapide COVID-19 pentru a restabili călătoriile aeriene internaţionale
SkyTeam - alianţa globală a companiilor aeriene, susţine apelul Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA) pentru testarea pentru COVID-19 standardizată înainte de plecare, având în vedere situaţia de criză prin care trece industria aeronautică, informează un comunicat al TAROM. Alianţa SkyTeam, formată din 19 membri, pledează pe
Comisia Europeană are un nou plan pentru a sprijini tranziţia verde şi digitală şi redresarea economică a UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o comunicare privind un nou Spaţiu european de cercetare, care va îmbunătăţi peisajul european al cercetării şi al inovării, va accelera tranziţia UE către neutralitate climatică şi către poziţia de lider în domeniul digital şi va sprijini redresarea de pe urma impactului crizei cauzate de noul coronavirus, informează un com
Muncitorii de pe plantaţiile de ceai din India au intrat în grevă pentru a cere salarii mai mari
Zeci de mii de muncitori de pe plantaţiile de ceai din Assam, nord-estul Indiei, au intrat miercuri în grevă pentru a cere salarii mai mari, au anunţat sindicatele, în contextul în care salariul zilnic este în prezent de 157 de rupii (doi dolari), transmite Reuters. Până la 400.000 de lucrători au intrat în grevă la Assam, c
Fuziunile şi achiziţiile au explodat în trimestrul al treilea
Fuziunile şi achiziţiile încheiate la nivel mondial în trimestrul al treilea au atins un nivel record de peste 1.000 de miliarde de dolari, în condiţiile în care directorii s-au grăbit să relanseze tranzacţii puse în aşteptare în perioada de vârf a pandemiei de coronavirus, transmite Reuters. Datele publicate miercuri
Spania va abandona disciplina bugetară în 2020 şi 2021
Guvernul spaniol a anunţat miercuri că va abandona regulile de disciplină bugetară pentru 2020 şi 2021, din cauza impactului pandemiei de Covid-19 asupra finanţelor publice, informează AFP. "Guvernul a decis să suspende regulile bugetare în mod excepţional pentru anii 2020 şi 2021" a anunţat ministrul Bugetului, Maria Jesus Montero în con
Statele est-europene sunt sceptice cu privire la o reducere mai amplă a emisiilor poluante
Polonia, Cehia şi Ungaria şi-au exprimat scepticismul, înaintea discuţiilor programate miercuri, cu privire la noua ţintă anunţată de Comisia Europeană privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în acest deceniu, ceea ce înseamnă că vor avea loc negocieri dificile cu privire la obiectivele de mediu ale blocului comunitar, transmite Reuters.
BCE ar putea permite depăşirea ţintei de inflaţie (Christine Lagarde)
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a anunţat că va fi analizată o strategie care să permită temporar creşterea inflaţiei peste ţinta actuală, transmite Bloomberg. O politică potrivit căreia băncile centrale se angajează să compenseze inflaţia scăzută dacă nu-şi ating temporar obiectivele "ar putea fi examinată"
Spania: Piaţa forţei de muncă se redresează
Numărul locurilor de muncă create în Spania a ajuns în august la aproximativ 100.000, în condiţiile în care economia se redresează lent în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), a anunţat miercuri Jose Luis Escriva, ministrul pentru Securitate Socială, transmite Reuters. "Am avut o lună august bună şi lucr
Marea Britanie: Declinul economiei în trimestrul doi a fost mai puţin sever decât se estima iniţial
Economia britanică a înregistrat în trimestrul doi din 2020 un declin record, de 19,8%, pe fondul restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (Covid-19), dar totuşi mai redus decât scăderea trimestrială de 20,4% anunţată iniţial de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmit Reuters şi site-ul lse.co.uk.
Bulgaria: Scădere cu 70% a numărului de turişti străini, în august
Numărul vizitatorilor străini în Bulgaria a scăzut cu 67,9% în august, la 747.000, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (NSI), pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmit Novinite şi BNT News. De asemenea, cetăţenii bulgari au efectuat în august 470.900 de călătorii în afara ţării, un declin







