Renault vrea să treacă la o viteză superioară pe segmentul automobilelor electrice
După zece ani de experienţă în vânzarea de autovehicule electrice, Renault este pe cale să găsească o combinaţie adecvată între pregătirea dealerilor şi subvenţii care au permis motoarelor cu emisii zero să detroneze, pentru prima dată, motoarele diesel în vânzările din acest an ale mărcii Renault către persoanele fizice, transmite Reuters.
Omanul prima ţară din Golf care ar putea introduce impozitul pe venit
Omanul preconizează să introducă în 2022 un impozit pe venit pentru persoanele înstărite, a anunţat Ministerul de Finanţe din Oman în planul economic pentru 2020-2024 publicat duminică seara, transmite Reuters. În prezent, niciunul dintre cele şapte state care formează Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) nu colectează impozit pe ve
Profitul net al Erste Group s-a redus la jumătate în primele nouă luni din cauza pandemiei
Grupul bancar austriac Erste Group a raportat luni un profit net de 637 milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an, în scădere cu 47,9% comparativ cu 1,223 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, în contextul dificil al pandemiei, informează un comunicat de presă al acţionarului majoritar de la Banca Comercială Română.
Comisarul Vestager nu crede că este nevoie de divizarea giganţilor internetului
Divizarea marilor companii din sectorul tehnologiei, precum Google sau Facebook, nu va fi necesară, a declarat duminică comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, transmite Reuters. La începutul lunii decembrie, Margrethe Vestager urmează să dea publicităţii un nou set de reguli pentru compani
Oficialii francezi se aşteaptă la un deficit public de 11,3% din PIB în 2020
Noile măsuri adoptate pentru a amortiza impactul economic al celei de a doua izolări în Franţa şi pierderile de venituri fiscale pe care le va provoca ar urma să ducă deficitul public la 248 miliarde euro în acest an, a declarat Olivier Dussopt, secretar de stat Ministerul Conturilor Publice, într-un interviu publi
Oficialii BCE sfătuiesc statele membre să fie selective cu izolările şi să cheltuie mai mult
Guvernele europene trebuie să fie selective când vine vorba de izolările din cauza COVID, pentru a limita pagubele economice, şi în acelaşi timp trebuie să majoreze cheltuielile publice pentru a susţine companiile şi familiile, au declarat vineri mai mulţi oficiali de la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. Mai multe state din
Noul aeroport internaţional din Berlin se deschide sâmbătă, în mijlocul unei crize a industriei aeronautice
După 14 ani de construcţie şi şase inaugurări amânate, noul aeroport internaţional din Berlin (Berlin Brandenburg Airport - BER) va spune sâmbătă bun venit primilor săi pasageri, însă momentul în care are loc inaugurarea nu putea fi unul mai nepotrivit, transmite Reuters. Pandemia de COVID-19 a aruncat industria aeronautică mondială &ic
Eurostat: Economia UE şi a zonei euro au înregistrat în T3 creşteri istorice
Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul trei din 2020 un avans de 12,7% în zona euro şi de 12,1% în Uniunea Europeană, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Sunt cele mai semnificative creşt
Economia Germaniei a avut o creştere record în trimestrul trei din 2020
Economia Germaniei se redresează în urma declinului provocat de pandemia de coronavirus (COVID-19), înregistrând o creştere record, de 8,2% în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmit DPA şi Reuters.
Spania: Economia a înregistrat un avans istoric în trimestrul trei din 2020
Spania a raportat un avans istoric al economiei în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, după ce ridicarea în iunie a restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) a permis redresarea activităţii economice, transmit EFE şi Reuters. A
Apple a pierdut 100 de miliarde de dolari din capitalizarea sa bursieră
Lansarea cu întârziere a noilor telefoane 5G de către Apple Inc a dus la cel mai sever declin trimestrial al vânzărilor de iPhone-uri înregistrat de grupul american în ultimii doi ani, iar acţiunile au scăzut cu peste 5% în timpul şedinţei bursiere de joi, ceea ce a şters 100 de miliarde de dolari din
Banca Mondială se aşteaptă la o scădere treptată a remitenţelor din cauza virusului
Sumele de bani trimise acasă de muncitorii emigranţi în acest an vor scădea mai puţin decât se estima anterior, însă vor continua să scadă şi în 2021 în condiţiile în care pandemia de Covid-19 duce la o diminuare treptată, dar prelungită, prognozează Banca Mondială, transmite Bloomberg. Conform unui raport publicat joi de Ba
Bugetul UE, paralizat în continuare de lipsa unui acord între eurodeputaţi şi statele membre
Parlamentarii europeni, partizanii unui mecanism puternic de condiţionare a acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept, nu au reuşit joi să ajungă la un acord cu statele membre, prelungind discuţiile care paralizează adoptarea bugetului UE şi planul de relansare post-Covid, transmite AFP. "Nu am reuşit să ajungem astăzi la un compromis
Ungaria nu ştie cum să scape de excesul de ventilatoare mecanice
Guvernul ungar a admis că a cumpărat mult prea multe ventilatoare mecanice la începutul acestui an, când a izbucnit primul val al pandemiei de coronavirus, şi acum încearcă să scape de ele, transmite Bloomberg. "Am putut să le vindem pe cele care erau în exces în rezerva noastră strategică sau am putut să îi ajutăm pe a
Lagarde promite că BCE îşi va recalibra instrumentele la reuniunea din decembrie
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a promis joi că va lua noi măsuri pentru a ţine sub control consecinţele celui de-al doilea val de infecţii cu coronavirus, precizând că îşi va definitiva răspunsul până la reuniunea de politică monetară din luna decembrie, transmite Reuters. În timp ce, la reuniunea de joi, Cons









.jpg)


