Şefii companiilor petroliere ruseşti discută extinderea acordului privind reducerea producţiei de ţiţei în 2021 (Reuters)
Directorii principalelor companii petroliere ruseşti şi ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, au analizat o posibilă extindere a acordului privind reducerea producţiei de ţiţei în primul trimestru din 2021, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Pentru a compensa reducerea cererii şi a sprijini pr
Bursa din Shanghai suspendă listarea Ant Group
Bursa din Shanghai a suspendat Oferta Publică Iniţială a Ant Group Co Ltd pe platforma sa STAR Market, care fusese iniţial stabilită pentru 5 noiembrie, a anunţat marţi operatorul bursier chinez, transmit Bloomberg şi Reuters. Conform comunicatului Bursei din Shanghai, listarea companiei fintech Ant a fost oprită din cauza incapacităţii grupul
Tendinţa consumatorilor de a-şi îmbunătăţi locuinţele a majorat profitul grupului Inter IKEA
Grupul Inter Ikea, compania care deţine franciza IKEA, şi-a accelerat creşterea în perioada august 2019 - august 2020, în condiţiile în care actuala criză provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) a stimulat dorinţa consumatorilor de a cheltui mai multe pentru casele lor, transmite Reuters. Profitul înainte de tax
Germania: Piaţa forţei de muncă se redresează în urma pandemiei
Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a crescut în trimestrul trei din 2020, atenuând temerile că pandemia de coronavirus (COVID-19) va eroda piaţa forţei de muncă din cea mai mare economie europeană, transmite DPA. În perioada iulie-septembrie 2020, numărul locurilor de muncă vacante a urcat cu aproape 5%, la
Centrul global pentru tranzacţiile cu gaze naturale se mută în Olanda
Piaţa gazelor naturale din Olanda îşi consolidează statutul de unul dintre cele mai importante puncte de tranzacţionare la nivel mondial, transmite Bloomberg. Tranzacţiile cu gaze naturale pe hub-ul Dutch Title Transfer Facility (TTF), cum este cunoscută oficial piaţa, sunt în creştere pe măsură ce Europa îşi majorează importurile din Rusia ş
Investitorii se aşteaptă la un dolar mai slab, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA
Perspectivele slabe ale dolarului pe termen lung nu se vor îmbunătăţi indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale de marţi, susţin investitorii şi analiştii intervievaţi de Reuters. În pofida recentei sale aprecieri în raport cu un coş de valute, dolarul este cu 9% sub nivelul din luna martie şi este pe cale să înregistreze
Apple va lansa săptămâna viitoare primele laptopuri MacBook echipate cu propriile sale chipuri
Relaţia de 15 ani dintre Apple Inc. şi Intel Corp. va începe să se destrame oficial săptămâna viitoare, când Apple va prezenta o nouă linie de laptopuri MacBook, transmite Bloomberg. Luni seara, Apple a trimis presei invitaţii la un eveniment online intitulat "One more thing" care va avea loc în data de 10 noiembrie. Potrivit
Consumatorii chinezi se înghesuie să plătească 400 de dolari pentru o cutie de crabi
Chiar dacă economia chineză suferă de pe urma Covid-19, pandemia a fost o veste bună pentru proprietarii de ferme de acvacultură care cresc crabi păroşi, în condiţiile în care consumatorii înstăriţi care nu au mai putut face shopping la Paris sau Milano s-au reorientat spre produsele de lux de pe piaţa internă, transmite Bloomberg. În m
UE pregăteşte mai multe emisiuni de obligaţiuni cu impact social după debutul de succes
Uniunea Europeană vrea să profite de cererea record înregistrată cu prilejul primei sale emisiuni de obligaţiuni cu impact social, prin analizarea apetitului pentru o a doua astfel de emisiune, transmite Bloomberg. UE a şi trimis băncilor solicitări pentru oferte de preţ iar analiştii preconizează că o nouă emisiune de obligaţiuni ar putea avea loc chiar
Miniştrii de Finanţe din zona euro discută efectele economice ale pandemiei
Al doilea val de infecţii cu coronavirus afectează semnificativ Europa, forţând din ce în ce mai multe ţări să adopte măsuri de izolare, astfel încât miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta marţi modalitatea în care să răspundă înrăutăţirii perspectivelor economice, transmite Reuters. În iulie,
Germania acordă sprijin financiar companiilor afectate de restricţii (ministrul de Finanţe)
Companiile afectate de noile măsuri de izolare din Germania ar trebui să solicite ajutor financiar şi se pot aştepta să primească rapid fondurile, a anunţat luni ministrul de Finanţe Olaf Scholz, transmite Reuters. Guvernul de la Berlin intenţionează să compenseze companiile afectate de restricţii plătindu-le până la 75% din vânzăr
Ryanair raportează primele pierderi din ultimii 30 de ani în sezonul de vară
Ryanair Holdings PLC a raportat luni pierderi de 226 milioane de euro în trimestrul trei din 2020, faţă de un profit de 910 milioane de euro în perioada similară din 2019, pe fondul restricţiilor de călătorie impuse de guvernele Uniunii Europene, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters. Este
Germania ajută industria auto cu două miliarde de euro (Reuters)
Oficialii germani au fost de acord cu un pachet de sprijin de două miliarde de euro pentru a-i ajuta pe producătorii auto şi industria auto să treacă de la motoarele cu combustie la cele pentru maşinile electrice şi la conducerea autonomă, potrivit unui document al Ministerului Economiei consultat luni de Reuters. Conform programului, care va
Zece candidaţi în cursă pentru a-i succeda lui Angel Gurria la conducerea OECD
Zece candidaţi, printre care un apropiat al lui Donald Trump şi doi foşti comisari europeni, sunt în cursă pentru postul de secretar general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), transmite AFP. Consiliul OECD, organul decizional al acestei instituţii internaţionale cu sediul la Paris, va "selecta un candidat care îi
Statele bogate din nordul Europei cheltuie sume mari în cursa pentru revenirea la normalitate
În contextul în care pandemia de coronavirus a lăsat deoparte discuţiile despre austeritate, între economiile din Europa a început o cursă a cheltuielilor pentru ieşirea din recesiune şi revenirea la normalitate, transmite Reuters. Însă, chiar dacă sumele totale aruncate în joc sunt de ordinul miilor de miliarde de euro, exi









