SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 septembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul Greco-catolice Sf. cuv. Teodora din Alexandria Romano-catolice Ss. Prot şi Iacint, fraţi m. Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul creştin ort
12 septembrie - Ziua Naţiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud (ONU)
Ziua Naţiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud este marcată în fiecare an la 12 septembrie, conform deciziei Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care a avut în vedere importanţa cooperării Sud-Sud. Potrivit ONU (https://www.un.org), cooperarea Sud-Sud este o manifestare de soli
Săptămâna europeană 6-10 septembrie 2021
Comisia Europeană a solicitat Curţii Europene de Justiţie să impună penalităţi financiare Poloniei din cauza activităţii camerei disciplinare a Curţii Supreme. Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a declarat că executivul comunitar nu aprobă deocamdată planurile naţionale de redresare şi rezilienţă ale Poloniei şi Ungariei pentru că cele două ţări încă
Retrospectiva evenimentelor interne 6-10 septembrie 2021
Demisiile din Guvern ale reprezentanţilor USR PLUS, prezentarea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, precum şi funeraliile organizate pentru Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru sunt câteva dintre cele mai importante evenimente ale actualităţii interne în intervalul 6-10 septembrie 2021.
DOCUMENTAR: 90 de ani de la naşterea actorului Dem Rădulescu (21 septembrie)
Dem Rădulescu, unul dintre cei mai populari actori de teatru şi film, s-a născut la 21 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea. A absolvit, în 1954, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti, clasa profesor Irina Răchiţeanu - Şirianu, potrivit site-ului Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti,
O PERSONALITATE PE ZI: Artista Jennifer Hudson
Artista Jennifer Hudson, cunoscută şi ca J.Hud, s-a născut la 12 septembrie 1981, în Chicago, Illinois, potrivit imdb.com. A învăţat la Liceul Dunbar Vocational, pe care l-a absolvit în 1999. S-a înscris la cursurile Universităţii Langston, apoi la Colegiul Kennedy-King.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 septembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora Greco-catolice Sf. m. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora Romano-catolice Sf. Nicolae din Tolentino, pr. Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora sunt pomenite în calendarul creştin ortodox
TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: "Înainte de tăcere" (1978)
Filmul "Înainte de tăcere", regizat de Alexa Visarion (debutul regizoral) după un scenariu scris tot de el, a avut premiera în 1978 şi este o ecranizare a nuvelei "În vreme de război" de Ion Luca Caragiale.
O PERSONALITATE PE ZI: Carmen Bunaciu, multiplă campioană la înot
Multipla campioană la înot Carmen Bunaciu, cea care a obţinut prima medalie din istoria înotului românesc la un Campionat Mondial, s-a născut la 15 septembrie 1961, la Sibiu, unde a făcut şi primii paşi în sportul care a consacrat-o. A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) din Bucureşti. Şi-a început activitatea l
CITATUL ZILEI
''O, sufletul ! / Să mi-l ascund mai bine-n piept / şi mai adânc, / să nu-l ajungă nici o rază de lumină: / s-ar prăbuşi. / E toamnă.'' - Lucian Blaga (''Opera poetică'', Ed. Humanitas, 1995) AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă)
BISERICI ŞI CATEDRALE: Biserica "Maica Domnului Ta'Pinu", Insula Gozo
Situată pe Gozo, a doua insulă, ca mărime, după Insula Malta, din întreg arhipelagul maltez, Biserica "Maica Domnului Ta'Pinu" - "Ta'Pinu" sau "Santwarju tal-Madonna ta' Pinu" - este o biserică romano-catolică, ale cărei origini se pierd în negura timpului. Primele date despre existenţa unei capele, pe locu
CITATUL ZILEI
"Mîine or cădea frunzele; mi-e gândul la culesuri viitoare,/ la culesuri atît de frumoase, că nu ne-om gîndi, văzându-le/ şi la căderea frunzelor." - Elena Văcărescu ("Din lirica feminină", ESPLA, 1960).
CITATUL ZILEI
"Femei de pretutindeni (...) - suntem mâini care-şi lasă caligrafia la sfârşitul celei mai şoptite scrisori de dragoste şi a celui mai tumultuos apel pentru pace" - Veronica Porumbacu ("Din lirica feminină", ESPLA, 1960).
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 septembrie
Ortodoxe Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic Greco-catolice Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului; Sf. m. Severian Romano-catolice S
Analiza cazurilor de COVID-19 în România până la 5 septembrie 2021 (CNSCBT)
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 8 septembrie 2021, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 30 august-5 septembrie 2021. Astfel, până la 5 septembrie 2021, 94,6% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 86% din totalul deceselor au survenit l



