EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 iunie
Este a 179-a zi a anului 2022. Au mai rămas 186 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 04 h 34 m şi apune la 21 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 iunie
Ortodoxe Aducerea moaştelor Sf. Mc. doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Chir şi Ioan Greco-catolice Aducerea la Roma a moaştelor Sf. Chir şi Ioan, doctori fără plată Romano-catolice Sf. Irineu, ep. m. Aducerea moaştelor Sfinţilor Mucenici doc
CITATUL ZILEI
"Pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu toate conlucrează spre bine." - Sfântul Nectarie din Eghina ("Cunoşte-te pe tine însuţi sau Despre virtute", 2012)
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la înfiinţarea Arhivei Naţionale de Filme (4 iulie)
Arhiva Naţională de Filme (ANF) - Cinemateca Română este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, activitatea sa fiind reglementată de HG nr. 1063/2005 şi având ca activitate evidenţa, cercetarea, colecţionarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului de filme, precum şi organizarea de evenimente şi promova
Cehia preia, la 1 iulie 2022, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (iulie-decembrie 2022)
La 1 ianuarie 2022, Cehia preia de la Franţa preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni. Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite "trio-uri", pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Franţa (ian.-iun. 2022), Cehia (iul.-dec. 2022) şi Suedia
DOCUMENTAR: 445 de ani de la naşterea pictorului flamand Peter Paul Rubens (28 iunie)
Peter Paul Rubens a fost unul dintre cei mai importanţi artişti flamanzi, un extraordinar reprezentant al artei secolului al XVII-lea a nordului Europei. A lăsat o vastă operă artistică, dar a îndeplinit şi un important rol diplomatic în politica şi diplomaţia europeană a secolului al XVII-lea, conform site-ului
DOCUMENTAR: 145 de ani de la naşterea scriitorului Hermann Hesse (2 iulie)
Scriitorul Hermann Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1946, cunoscut pentru capodopere precum "Jocul cu mărgele de sticlă" sau "Lupul de stepă", s-a născut la 2 iulie 1877, la Calw, în Germania. Copilăria sa la Calw a fost întreruptă de câţiva ani în care a locuit la Basel, în Elveţia
DOCUMENTAR: Actorul Tom Cruise împlineşte 60 de ani (3 iulie)
Tom Cruise - actor şi regizor american multipremiat, binecunoscut în întreaga lume pentru rolul agentului secret Ethan Hunt din filmele seriei "Mission: Impossible"/"Misiune: imposibilă" - s-a născut la 3 iulie 1962, la Syracuse, New York, SUA. Numele său real este Thomas Cruise Mapother IV, conform site-urilor
DOCUMENTAR: 20 de ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma al Curţii Penale internaţionale (1 iulie)
Curtea Penală Internaţională (CPI) a fost creată prin Statutul de la Roma al Curţii, adoptat în 1 iulie 1998 şi intrat în vigoare la 1 iulie 2002. Este prima şi singura curte penală internaţională permanentă. CPI are competenţă asupra crimei de genocid, asupra crimelor de război, asupra crimelor împotriva umanităţii şi asupra crimei de agresiune. De al 1 ia
TIMP LIBER: Staţiunea Cheia
Staţiunea Cheia este situată în raza comunei Măneciu din judeţul Prahova, pe râul Teleajen, în depresiunea intramuntoasă cu acelaşi nume, la poalele Munţilor Ciucaş, la 871 metri altitudine. Este o staţiune climaterică şi de odihnă de interes general, cu funcţionare permanentă, după cum indică lucrarea ''Enciclopedia geografică a României'
UN SECOL DE ISTORIE: Declanşarea războiului civil irlandez (28 iunie 1922)
La 28 iunie 1922, a început războiul civil irlandez prin atacarea clădirii din granit unde se aflau găzduite principalele instituţii de justiţie din Dublin. Conflictul a durat până la 24 mai 1923. Atacul a survenit ca urmare a semnării Tratatului anglo-irlandez între Irlanda şi Regatul Unit, din 6 decembrie 1921, pentru soluţionarea unui dife
26 iunie - Ziua Drapelului Naţional
Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96/1998, este marcată în fiecare an, la 26 iunie. Cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional. De asemenea, sunt organizate ceremonii militare specifice,
CITATUL ZILEI
"Iubirea nu se rezumă la simple vorbe, nici pur şi simplu la declaraţii, ci înseamnă ocrotire şi adeverire prin fapte: cum ar fi nimicirea sărăciei, ajutorarea celui aflat în boală, izbăvirea de necazuri, sprijinirea celor aflaţi în diferite împrejurări, a plânge alături de cei ce plâng, a te bucura cu cei ce se bucură." - Sf&aci
Atacuri armate şi atentate teroriste comise în Europa (cronologie 2019-2022)
Două persoane au fost ucise şi 21 au fost rănite, dintre care 10 grav, în urma unor împuşcături petrecute în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24, 25 iunie 2022, în centrul capitalei Oslo. Presupusul autor al atacului armat este un cetăţean norvegian de origine iraniană, cunoscut serviciilor de informaţii, care au şi atribuţii antiteroriste, a anu
O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul şi bibliologul Emanoil Bucuţa
Scriitor şi bibliolog, Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu) s-a născut la 27 iunie 1887, în localitatea Bolintin-Deal din judeţul Giurgiu, potrivit "Dicţionarului scriitorilor români" (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995). A învăţat la Bucureşti, unde a absolvit Liceul "Sf. Sava" (1907) şi Facultatea de Litere şi Fi






