Fotbal: Cupa Mondială 1986 - Mexic
Ajunsă la a XIII-a ediţie, Cupa Mondială la fotbal s-a întors, în 1986, în Mexic, gazdă pentru a doua oară, în urma renunţării Columbiei de a organiza competiţia, din motive financiare. Turneul s-a desfăşurat în perioada 31 mai - 29 iunie 1986, potrivit site-ului FIFA, www.fifa.com. De altfel, Mexic a devenit prima ţară din lume care a găzduit Cupa Mondială de două ori, fiind acceptată drept gazdă în luna mai 1983.
În septembrie 1985 a avut loc un cutremur devastator, în urma căruia au murit circa 20.000 de persoane. Stadioanele nu au fost afectate de seism, dar populaţia şi infrastructura au avut de suferit. Mexicanii şi-au revenit şi au organizat un turneu ireproşabil. Au existat câteva partide care au depăşit 100.000 de persoane în tribune: finala Argentina - RFG, semifinala Argentina - Belgia, sfertul de finală Argentina - Anglia, partida Mexic - Bulgaria din optimile de finală, precum şi toate meciurile din grupe ale gazdelor, în compania Belgiei, Paraguayului şi Irakului. Mascota oficială a competiţiei a fost Pique, un ardei jalapeńo, caracteristic bucătăriei locale, cu mustaţă, sombrero şi îmbrăcat în culorile echipei naţionale mexicane.

Partidele Cupei Mondiale din Mexic s-au desfăşurat pe 12 stadioane din nouă oraşe: Azteca şi Estadio Olimpico Universitario din Ciudad de Mexico, Jalisco şi Tres de Marzo din Guadalajara, Estadio Tecnologico şi Estadio Universitario din Monterrey, Cuahtemoc din Puebla, Nemesio Diez din Toluca, Nou Camp din Leon, arena Sergio Leon Chavez din Irapuato, La Corregidora din Queretaro şi Neza 86 din Nezahualcoyotl.
La turneul final au participat, pentru a doua oară în istoria CM, 24 de echipe din cinci confederaţii: 14 din Europa (Anglia, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franţa, Irlanda de Nord, Italia, Polonia, Portugalia, RFG, Scoţia, Spania, Ungaria şi URSS), patru din America de Sud (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay), două din America de Nord şi Centrală (Canada şi Mexic), două echipe din Africa (Algeria şi Maroc) şi două din Asia (Coreea de Sud şi Irak). Trei echipe s-au calificat pentru prima oară la Cupa Mondială: Canada, Danemarca şi Irak.

România nu s-a calificat, pentru că nu a trecut de grupa preliminară. În calificări, echipa noastră a fost repartizată în grupa europeană a treia, alături de Anglia, Irlanda de Nord, Finlanda şi Turcia. România a fost înfrântă de două ori de Irlanda de Nord (2-3 în deplasare, 0-1 acasă), dar şi-a luat revanşa în partidele cu Turcia, pe care a învins-o în ambele întâlniri (3-0 acasă, 3-1 în deplasare). A remizat de două ori cu Anglia (0-0 acasă, 1-1 în deplasare), iar cu Finlanda a înregistrat un egal şi o victorie (1-1 în deplasare, 2-0 acasă). Românii s-au clasat pe al treilea loc, cu un total de nouă puncte, în urma Angliei şi a Irlandei de Nord.
Formatul s-a schimbat de această dată. Dintre cele 24 de echipe participante, mergeau mai departe 16: primele două clasate din fiecare grupă plus alte patru echipe aflate pe locul al treilea, cu punctajul cel mai bun. Grupa A era formată din Italia, Bulgaria, Argentina şi Coreea de Sud. Grupa B reunea Mexic, Paraguay, Belgia şi Irak. Din grupa C făceau parte URSS, Franţa, Ungaria şi Canada. Grupa D era compusă din Brazilia, Spania, Irlanda de Nord şi Algeria. Grupa E era alcătuită din Danemarca, RFG, Scoţia şi Uruguay. Ultima, grupa F, reunea echipele din Maroc, Anglia, Polonia şi Portugalia.

Argentina a trecut de faza grupelor dispunând de Coreea de Sud cu 3-1, de Bulgaria cu 2-0 şi terminând la egalitate, 1-1, cu Italia. În optimi, Argentina a trecut de Uruguay cu 1-0, iar în sferturi, de Anglia cu 2-1. Marea vedetă a sud-americanilor, Diego Armando Maradona, a contribuit la calificarea în semifinale, marcând un gol cu mâna în meciul cu Anglia, despre care jucătorul atât de mediatizat a spus că a fost "Mâna lui Dumnezeu!". Tot în acel joc, disputat pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, Maradona a marcat un al doilea gol, cel decisiv, când a primit mingea la 60 m de poarta apărată de Peter Shilton şi a driblat jumătate din echipa Angliei.
Maradona a fost emblema incontestabilă a Mondialului din Mexic, dar au existat şi alţi fotbalişti notabili. Printre ei, s-a aflat şi englezul Gary Lineker, câştigătorul Ghetei de Aur, care a reuşit să înscrie de şase ori, dintre care trei goluri au fost marcate în meciul decisiv din grupe, împotriva Poloniei. În sferturile de finală, de ziua lui Michel Platini (31 de ani), Franţa a învins Brazilia, iar Zico a evoluat pentru ultima oară sub culorile echipei sale. Naţionala Italiei nu a reuşit să-şi apere titlul şi a avut o prestaţie mediocră. A trecut de grupe, după două rezultate de egalitate, 1-1, atât cu Bulgaria, cât şi cu Argentina, şi o victorie, 3-2 cu Coreea de Sud, oprindu-se în optimile de finală, 0-2 cu Franţa lui Platini.

În semifinale, Argentina a învins naţionala Belgiei cu 2-0, ambele goluri fiind marcate de Maradona. Tot în semifinale, RFG a bătut Franţa cu 2-0, prin reuşitele lui Brehme şi Völler. În finala mică, Franţa antrenată de Henri Michel a întrecut Belgia lui Guy Thys cu 4-2 după prelungiri şi s-a întors acasă cu medalia de bronz. Marcatorii Franţei au fost Ferreri, Papin, Genghini şi Amoros. Pentru belgieni, au înscris Ceulemans şi Claesen.
Marea finală a Cupei Mondiale s-a desfăşurat la 29 iunie 1986, pe arena Azteca din capitala Ciudad de Mexico, în prezenţa a 114.600 de spectatori. Azteca a devenit atunci stadionul record al Cupei Mondiale, pentru că aici s-au jucat, în total, 19 partide la ambele turnee mexicane (1970 şi 1986).
Argentinienii Brown (min. 23) şi Valdano (min. 55) şi-au adus echipa în avantaj. Nemţii şi-au revenit şi au egalat prin K.H. Rummenigge (74) şi Völler (80), dar peste doar trei minute Burruchaga a marcat golul victoriei argentinienilor, dintr-o pasă a lui Maradona, aducând a doua Cupă Mondială în ţara sa.
La turneul final din 1986, au fost marcate, conform www.fifa.com, 132 goluri în cele 52 de jocuri disputate, ceea ce înseamnă că media reuşitelor pe meci a fost de 2,54. S-a înregistrat cea mai slabă medie de goluri de până atunci la ediţiile Cupei Mondiale.

Câştigătorul Ghetei de Aur a fost englezul Lineker, care a marcat de şase ori. În urma lui, s-au clasat spaniolul Butragueno, brazilianul Careca şi argentinianul Maradona, cu câte cinci goluri marcate. Maradona a fost desemnat ca fiind cel mai bun jucător al turneului şi a primit distincţia Balonul de Aur de la FIFA pentru evoluţia sa.
În clasamentul golurilor pe echipe, prima a fost Argentina cu 14 reuşite, urmată de URSS, Franţa şi Belgia, fiecare cu 12 goluri marcate. Opt jucători au primit un cartonaş roşu în timpul turneului.

La partidele Cupei Mondiale au asistat aproape 2.394.031 spectatori, ceea ce echivalează cu o medie de circa 46.000 de persoane prezente în tribune la fiecare întâlnire, notează www.footballhistory.org. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Doina Lecea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: FIFA World Cup / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)











