Comunicat de presă - Complexul Muzeal Arad
Expoziția aniversară '45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU'
Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca)
Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00
Complexul Muzeal Arad
(Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)
Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu
Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru Dorin Prunariu și lansată oficial anul acesta, în data de 14 mai, la Academia Română.
La aniversarea a 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu, Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu artistul și designerul Alec Bartos, în parteneriat cu Fundația 'Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu' și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, organizează o expoziție de excepție dedicată celei mai mari realizări științifice din istoria astronauticii românești, oferind o perspectivă rară asupra celor marilor succese ale omenirii în cucerirea spațiului cosmic.
Deschiderea expoziției va avea loc vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, la Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor), în prezența invitatului de onoare, gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu, a reprezentanților autorităților județene, precum și ai Complexului Muzeal Arad.
Expoziția va fi prezentată de Alec Bartos, curatorul expoziției, piesele provenind din colecția sa personală.
'Anul acesta se împlinesc 45 de ani de la momentul istoric în care Dumitru Prunariu a devenit primul român ajuns în spațiu. Pentru muzeul nostru, această expoziție este mai mult decât o incursiune în universul spațiului cosmic - este o poveste despre curaj, pasiune și dorința de a depăși limitele cunoașterii. De aceea, invităm publicul, în special tinerii, să descopere o realizare care inspiră generații și demonstrează că visurile pot deveni realitate', declară Bogdan Blaga, directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad.
Expoziția dedicată celei mai mari realizări științifice din istoria astronauticii românești aduce în atenția publicului obiecte istorice legate de spațiul cosmic, multe dintre acestea fiind unicate absolute și aproape necunoscute chiar și pe plan mondial, selectate cu rigurozitate de artistul și designerul Alec Bartos din colecția sa personală.
Parcurgând expoziția, vizitatorii vor putea admira o impresionantă selecție de documente, insigne, medalii, cărți vechi, obiecte autentice care au zburat efectiv în spațiul cosmic și embleme ale misiunilor spațiale. Printre atracțiile principale se numără o ediție specială a ziarului Informația Bucureștiului din 12 aprilie 1961, care anunța zborul lui Yuri Gagarin la doar câteva ore după difuzarea știrii de către Moscova; această publicație se numără printre primele din lume care au marcat momentul chiar în ziua zborului. O altă piesă de o raritate extremă este ediția specială Izvestia / România Liberă din anul 1981, dedicată misiunii care a purtat în spațiu echipajul format din Leonid Popov și Dumitru-Dorin Prunariu. De asemenea, publicul are ocazia unică de a descoperi filmul original trimis de autoritățile americane către Ambasada SUA din România în anul 1969, utilizat special pentru promovarea istoricei misiuni Apollo 11 și a primului pas al omului pe Lună.
Pe lângă artefactele istorice, componenta vizuală a expoziției este dublată de activitatea de designer a lui Alec Bartos. Vor fi expuse machetele de timbre cu tematică spațială realizate de Alec Bartos de-a lungul anilor pentru Poșta Română dar și o colecție de astrofilatelie premiată în repetate rânduri cu Aur Mare și 'Best in the class' la competiții filatelice internaționale de nivel FIP (Federation Internaționale de Philatelie).
La 14 mai 1981, Dumitru-Dorin Prunariu devenea primul și singurul român care a zburat în spațiul cosmic, marcând cea mai mare realizare din istoria astronauticii românești. În cadrul Programului Intercosmos, alături de cosmonautul sovietic Leonid Popov, el a decolat la bordul navei Soyuz 40 către stația spațială Salyut 6. Pe parcursul celor aproape opt zile petrecute în cosmos, Prunariu a realizat numeroase experimente științifice de pionierat în domeniile biomedicinei, fizicii și tehnologiei spațiale. Această misiune istorică nu doar că a plasat România în clubul select al țărilor cu prezență în spațiu, dar a lăsat în urmă și artefacte de o valoare inestimabilă, de la jurnale de bord până la ediții speciale de presă purtate de echipaj dincolo de atmosfera terestră.
În anul 1981, timp de 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, o națiune întreagă a stat cu respirația tăiată, privind spre stele. Astăzi, moștenirea lăsată de zborul lui Dumitru-Dorin Prunariu continuă să inspire noi generații de cercetători, ingineri și profesioniști din domeniul aerospațial, precum și din alte arii conexe.
Expoziția aniversară '45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu' va fi deschisă publicului în perioada 23 octombrie - 31 decembrie 2026.
Program de vizitare:
Marți - Duminică: 09.00 - 17.00 (ultima intrare: ora 16.30)
https://fb.me/e/7CdyvNo3u
Arad, 17 octombrie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.