La 31 octombrie 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1862) semna decretul de înfiinţare a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, cu sediul la Bucureşti, prin unificarea Arhivelor Statului din Ţara Românească şi Moldova, în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Potrivit Regulamentului de organizare, Arhiva din Iaşi devenea o sucursală a Direcţiei Generale din Bucureşti. Primul conducător al Direcţiei Generale a Arhivelor Statului a fost Grigore Bengescu (1824-1881).

Noua organizare avea la bază principiul separării documentelor cu valoare istorică de cele cu valoare practică. Regulamentul pentru organizarea serviciilor arhivelor statului a intrat în vigoare la 25 iulie/6 august 1872, conform volumului "Istoria României în date" (1971). În 1864, fondul său s-a îmbogăţit, în condiţiile în care s-a luat decizia secularizării averilor mănăstirilor; ca urmare, un număr consistent de documente sunt trecute în proprietatea statului, arată site-ul http://arhivelenationale.ro/.

Elaborarea primelor legi administrative moderne, respectiv a Regulamentelor Organice ale Ţării Româneşti şi Moldovei, în anii 1831-1832, a determinat înfiinţarea oficială a arhivelor, ca instituţie. Legile administrative moderne au fost elaborate de comisiile de redactare ale Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti, formate din reprezentanţii marii boierimi, sub preşedinţia consulului general rus Matvei Lvovici Minciaki, fiind adevărate constituţii care au înzestrat Principatele cu instituţii menite să răspundă cerinţelor de modernizare a structurilor societăţii româneşti, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).

Arhivele Statului din Ţara Românească, aflate în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne), au fost înfiinţate la Bucureşti, la 1/13 mai 1831. Primul director a fost Iordache Rasti (1831-1837). Arhivele Statului din Moldova au fost înfiinţate la Iaşi, la 1/13 ianuarie 1832, şi se aflau în subordinea Logofeţiei Dreptăţii (Ministerul Justiţiei). Primul director a fost Gheorghe Asachi, notează acelaşi volum.

Două manuscrise gastronomice datând din anii 1737 şi 1740 au fost descoperite printre documentele aflate în fondul Arhivelor Naţionale din Sfântu Gheorghe.

Foto: (c)  MALINA NEGREA / AGERPRES FOTO

Gheorghe Asachi şi a condus instituţia între 1 ianuarie 1832-27 septembrie 1849 şi între 1 ianuarie 1857-25 august 1858. Potrivit modelului francez, el a urmărit elaborarea şi aplicarea unui metode facile pentru evidenţa documentelor intrate în depozitele Arhivei, iar în "Instrucţii pentru Arhiva Statului Prinţipatului Moldovii" (11 noiembrie 1836), la art.14, preciza cum se va proceda: "Toate acturile se vor prescrie în două Condici cu rosturile trebuincioase, care se vor numi condici generale şi întru care se vor trece cuprinderea acturilor, după rând, precum curg în Arhivă, înscriindu-se în cea 1-ia Acturile Publice iar în al doilea cele administrative şi a particularnicilor pricini giudecătoreşti şi pentru înlesnire aflării vreunui act cerşut, se vor mai trece acturile după alfavit, şi în osebite condici, numite alfavitar". Pe scurt, cele două condici erau: prima - Condica Generală a Documentelor Publice şi a doua - Transportarul general, în care se înregistrau toate depunerile de la instituţii, sub formă de transport (TR) şi opis (op). Din cauza volumului mare de documente, Gheorghe Asachi a renunţat la clasarea documentelor pe litere şi a adoptat varianta înregistrării depunerilor sub forma transport - opis, valabilă până în anul 1953, conform site-ului http://arhivelenationale-iasi.ro/.

Documente şi peceţi aflate în patrimoniul Arhivelor Naţionale ale României.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

În urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5/17 ianuarie 1859, ca domn al Moldovei şi la 24 ianuarie/5 februarie 1859, ca domn al Ţării Româneşti, naţiunea română a obţinut o certă victorie în realizarea statului modern român. Conferinţa reprezentanţilor Puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut, în mod excepţional, la 1/13 aprilie 1859, de iure, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria şi Poarta au recunoscut la 25 august 1859, dubla alegere numai pe timpul domniei lui Cuza.

Imagine de la sediul Arhivelor Naţionale ale României.

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Abia spre sfârşitul anului 1861, după îndelungi şi controversate dezbateri, în urma consensului stabilit la Conferinţa reprezentanţilor Porţii Otomane şi ai Puterilor garante (septembrie 1861), Poarta a emis "Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei", prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor şi care prevedea, cu unele restricţii, următoarele: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; menţinerea frontierei dintre cele două ţări (stare de fapt care a durat până la 22 mai 1862, când Alexandru Ioan Cuza a semnat raportul de desfiinţare a graniţelor menţinute, prin firmanul sultanului, în speranţa unei reveniri la situaţia de dinaintea Unirii); instituirea în fiecare principat a câte unui consiliu provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local.

Documente de o valoare inestimabilă prezentate în cadrul proiectului 'Restaurarea sediului central - monument istoric al Arhivelor Naţionale', eveniment organizat cu prilejul Zilei Arhivelor Naţionale (31 octombrie 2018).

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Recunoaşterea unirii celor două principate s-a materializat prin crearea primului guvern unitar al României la 22 ianuarie/3 februarie 1862, condus de Barbu Catargiu, şi prin deschiderea, la Bucureşti, în 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României, domnitorul Alexandru Ioan Cuza proclamând în mod solemn, în faţa Adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti reunite în şedinţă comună, "Unirea definitivă a Principatelor", iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala ţării, consemnează volumul ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

În următorii ani, a avut loc un vast program de unificare şi centralizare a unor instituţii (poştă, telegraf, vămi), a circulaţiei monetare, a sistemului judecătoresc sătesc. A fost organizată armata şi s-au înfiinţat şcoli militare. S-a trecut apoi la reforme radicale, precum secularizarea averilor mănăstireşti (octombrie 1863) şi reforma agrară. Pentru continuarea reformelor, Alexandru Ioan Cuza a numit un nou guvern condus de liderul liberalilor moderaţi Mihail Kogălniceanu (12/24 oct. 1863 - 26 ian./7 febr. 1865). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Documente de o valoare inestimabilă prezentate în cadrul proiectului 'Restaurarea sediului central - monument istoric al Arhivelor Naţionale', eveniment organizat cu prilejul Zilei Arhivelor Naţionale (31 octombrie 2018).