Parlamentul României
Camera Deputaților

DECLARAȚIE DE PRESÃ

Când doctrina precedă infrastructura, cine răspunde pentru vulnerabilitatea energetică?

În seara de 12 august 2026, România consuma 6.662 MW și producea 5.908 MW, adică înregistra deja un deficit de 754 MW, înainte ca Unitatea 2 de la Cernavodă să intre în procedură de oprire controlată, în timp ce Unitatea 1 este indisponibilă din 28 iulie, iar compensarea anunțată include 330 MW produși din cărbune la Rovinari, minimum 300 MW hidro și recursul la import.

Această configurație expune o contradicție politică fundamentală, după ani în care cărbunele a fost tratat ca o tehnologie incompatibilă cu viitorul energetic, statul îl reactivează exact atunci când producția nucleară devine indisponibilă, nu pentru că fizica și-a modificat regulile, ci pentru că aceste reguli nu au participat niciodată la negocierea termenelor politice.

Condițiile hidrologice severe asociate secetei au contribuit la procedura de oprire a reactoarelor și ar fi intelectual incorect să atribuim USR debitul Dunării, însă competența unei guvernări nu constă în abolirea fenomenelor naturale, dar în capacitatea de a construi o arhitectură energetică suficient de robustă pentru a le absorbi, cu atât mai mult cu cât vulnerabilitatea Cernavodă la condiții hidrologice severe era semnalată în analize tehnice încă din 2003, iar în 2011 Nuclearelectrica a reexaminat scenarii de reducere sau oprire a producției uneia sau ambelor unități.

Din perspectivă politică, după douăzeci și trei de ani, este dificil să mai invoci exclusiv imprevizibilitatea, ceea ce rămâne este incapacitatea politică de a transforma un risc cunoscut în reziliență instituțională. Incompetența nu înseamnă întotdeauna necunoaștere, uneori, forma ei cea mai costisitoare este cunoașterea unui risc urmată de refuzul de a-i construi răspunsul.

Datele sistemului confirmă această degradare, în 2025, producția netă internă de energie electrică a scăzut de la 50,6 TWh la 49,3 TWh, importurile fizice au crescut de la 9,6 TWh la 11,1 TWh, cu aproximativ 16% într-un singur an, iar puterea instalată în centralele termo s-a redus de la 5.476 MW la 4.897 MW.

Producția internă se contractă, importurile cresc, capacitatea termică se reduce, iar atunci când două reactoare nucleare devin indisponibile, statul recurge din nou la producția pe cărbune și la energie cumpărată din exterior. Aceasta nu mai este o controversă între tehnologi, ci expresia unei erori de ordine politică.

Un sistem energetic rațional nu retrage o capacitate fermă înainte ca funcția acesteia să fie preluată de o capacitate existentă, verificată și disponibilă efectiv, deoarece un megawatt înscris într-o strategie pentru anul următor nu poate compensa un megawatt eliminat astăzi.

PNRR a fost aprobat în 2021, iar Cristian Ghinea și USR au revendicat explicit finalizarea lui ca performanță politică. Este adevărat că OUG nr. 108/2022 și Legea nr. 334/2022, prin care eliminarea treptată a cărbunelui a fost transpusă ulterior în legislație, au fost adoptate după plecarea USR de la guvernare, însă această cronologie nu permite partidului să revendice autoratul concepției atunci când aceasta produce capital politic și să invoce distanța temporală atunci când contradicțiile ei devin vizibile.

Documentele strategice prevedeau retragerea a aproximativ 1.425 MW până la sfârșitul anului 2025 și a încă 1.140 MW până la sfârșitul anului 2026, pentru ca ulterior statul român să fie obligat să prelungească funcționarea unor grupuri pe cărbune până către 2029. Aceasta este proba unei erori de concepție, termenul închiderii a devenit cert înainte ca termenul înlocuirii să devină realitate. La Iernut, de exemplu, centrala cu ciclu combinat de circa 430 MW continuă să ilustreze diferența dintre capacitatea promisă și capacitatea efectiv disponibilă, pentru că sistemul energetic nu funcționează cu megawați proiectați, ci cu megawați existenți în momentul în care sunt necesari.

USR și-a construit identitatea publică pe competență, expertiză și superioritate administrativă, iar tocmai această pretenție îl obligă la un standard mai sever de evaluare, deoarece competența nu se certifică prin intenția unei politici, ci prin capacitatea acelei politici de a conserva securitatea energetică atunci când sistemul este supus presiunii.

Tranziția energetică nu este o doctrină morală, este o ecuație de inginerie, capital, timp, autonomie și securitate națională. Iar consecința acestei ecuații greșit ordonate nu se oprește la Cernavodă, Rovinari sau în balanțele Transelectrica, pentru că diminuarea producției interne, creșterea importurilor și comprimarea rezervei energetice se transformă, inevitabil, în presiune asupra prețului energiei electrice și asupra facturii suportate de consumatori.

Din momentul în care energia devine mai rară, mai dependentă de import și mai costisitor de substituit, incompetența energetică încetează să mai fie o abstracție guvernamentală și dobândește o unitate de măsură extrem de precisă, leul plătit pentru fiecare kilowatt-oră.

Ceea ce se întâmplă astăzi nu condamnă decarbonizarea, ci condamnă concepția potrivit căreia prezentul poate fi dezafectat înainte ca viitorul să fie construit, iar cei care au revendicat competența acestei arhitecturi politice trebuie judecați după consecințele ei, nu după eleganța intențiilor.

Deputat UPR de Vaslui
Raisa Enachi