Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Felicitări elevilor de nota 10 ai Ploieștiului!
Primăria Municipiului Ploiești a premiat elevii din unitățile de învățământ ploieștene care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2026.
În cadrul unui eveniment dedicat excelenței în educație, viceprimarul Municipiului Ploiești, Zoia Staicu, a înmânat diplomele și premiile elevilor care au demonstrat că performanța se construiește prin muncă, perseverență și seriozitate.
Au fost felicitați:
- Știr Petru - Colegiul Național 'Nichita Stănescu';
- Bonciu Iuliana Ștefania - Colegiul Național 'Nichita Stănescu';
- Matei Ioana - Colegiul Național 'Mihai Viteazul';
- Pitulice Maria Raluca - Colegiul Național 'I.L. Caragiale';
- Stoica Noemi - Colegiul Național 'Mihai Viteazul'.
La ceremonie a participat și administratorul public al Municipiului Ploiești, Cristian Ardelean, care i-a felicitat pe tineri pentru rezultatele excepționale și a evidențiat importanța susținerii educației și a performanței școlare.
Mulțumiri profesorilor și părinților care au contribuit la aceste reușite deosebite!
Primăria Municipiului Ploiești va continua să susțină și să promoveze excelența în educație, considerând că investiția în tineri este cea mai importantă investiție în viitorul comunității noastre.
DIRECȚIA RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.