Nicolae Labiș s-a născut în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava, la 2 decembrie 1935. Este fiul Anei Profira Labiș (n. Luca-Asandei) și al lui Eugen Labiș, învățători. Tatăl era fiul unui brigadier silvic, iar mama, descendentă, se pare, din familia lui Ion Creangă (pe linie paternă), venea din Topolița, sat situat în vecinătatea Humuleștilor. (sursa: 'Poezii', Nicolae Labiș, Prefață de Eugen Simion, Ed. Cartex, 2000)

Începe școala primară în satul natal. Războiul obligă familia poetului să se refugieze în sudul țării, în părțile Muscelului, unde urmează clasa a III-a pentru a reveni la Mălini în 1945. (sursa: Academia Română - 'Dicționarul general al literaturii române', Ed. Univers Enciclopedic, 2006)

Copilăria lui Labiș a fost marcată de două experiențe, una fericită și alta tragică.

Viețuirea în peisajul miraculos al pădurilor din zonele premontane, pe care copilul le-a colindat împreună cu tatăl său, încercat vânător, un tărâm feeric, protejat de expansiunea civilizației și marcat de ritmurile cosmice ale succesiunii anotimpurilor, este experiența minunată a primei vârste. Întors însă din refugiu, urmele războiului, apoi seceta îl fac să priceapă viața ca pe o luptă pentru supraviețuire.

Era un pasionat cititor și un talentat desenator. Primele versuri le-a scris la sfârșitul clasei I.

Studiile gimnaziale le face la Liceul 'Nicu Gane' din Fălticeni, începând din 1946; continuă să compună adunându-și poeziile într-un caiet, sub titlul 'Cântecul unui adolescent'. Însemnări de lectură, rezumate și câteva versuri se regăsesc într-un jurnal, sub genericul 'Antologie și informații literare'.

Nicolae Labiș era cunoscut în mediile școlare ca autor de versuri, astfel că în 1950 participă, la Iași, la consfătuirea tinerilor scriitori din Moldova, iar în decembrie i se publică în revista 'Iașul Nou' prima poezie, 'Fii dârz și luptă, Nicolae!'.

Peste un an, la recomandarea profesorului său V.G. Popa se apucă să culeagă folclor literar din regiune. Înregistrează 177 piese, publicate postum. Face și traduceri, mai întâi din P.P. Erșov ('Căluțul cocoșat', un basm în versuri, lăsat în manuscris), apoi din Lenau - poemele 'La Patria mea', 'Robert și invalidul' - în colaborare cu Ștefan Siklody, apărute în 1952 tot în 'Iașul nou'.

În 1951 se transferă la Școala Medie nr. 1 (ulterior Liceul Național din Iași), unde va absolvi clasa a X-a.

Este distins cu premiul I la Concursul Național de Limba și Literatura Română.

În 1952 este înmatriculat la Școala de Literatură M. Eminescu din București.

'Printre profesori sunt câțiva scriitori cunoscuți (Mihail Sadoveanu, Petru Dumitriu, Mihai Beniuc), alții sunt activiști de partid reputați pentru fanatismul lor ideologic și pentru pregătirea lor literară precară. Periodic au loc ședințe de prelucrare și demascare politică și morală', notează academicianul Eugen Simion, critic și istoric literar, în Prefață la volumul citat.

Labiș, încă elev de liceu, urma clasa a XI la Liceul 'Nicu Gane' din Fălticeni, la fără frecvență, pătrunde în această comunitate în care se aflau, totuși, și tineri scriitori talentați (Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Lucian Raicu, Ion Horea, Al. Andrițoiu, Aurel Rău, Radu Cosașu, Ștefan Bănulescu, Dumitru Micu ș.a.), unii făcând ulterior mari cariere literare. Se distinge numaidecât și este inclus în redacția revistei școlii, 'Ani de ucenicie'.

În 1953 îi apar unsprezece poeme. Tânărul Labiș face în 'Ani de ucenicie' și cronică literară. În versuri și în însemnările critice își permite anumite libertăți de opinie care îi deranjează pe criticii-ideologi, Vera Călin admonestându-l în 'Tânărul scriitor', face cunoscut Eugen Simion.

Continuă să traducă din Théophile Gautier, Lenau, Pușkin, Baudelaire, François Villon (versuri rămase în manuscris), semn că este interesat și de alte modele literare decât acelea recomandate de îndrumătorii literari din epocă.

În 1954 publică în 'Viața românească' 'Moartea căprioarei', iar în 1956, în 'Gazeta literară', poemul 'Primele iubiri'.

În același an, în august, trece examenul de maturitate la Liceul 'Nicu Gane' din Fălticeni și în toamnă se înscrie la Facultatea de Filologie din București, pe care nu ajunge să o termine.

'În 1955 publică peste treizeci de poezii, face, în 'Gazeta literară', în redacția căreia se transferase, apologia lui A. Toma, scrie poemul Partidului, care intră în manualele școlare și este recitat în căminele culturale, la șezătorile scriitoricești, iar prin toate acestea imaginea lui de lider al noii generații de poeți se întărește. Este prieten cu Lucian Raicu, Aurel Covaci, Eugen Mandric și alți colegi de generație. Umblă iarna prin București îmbrăcat într-un cojoc bucovinean și cu o căciulă neagră, țuguiată, pe cap. Își lăsase între timp o mustață stufoasă, de hatman - zice cineva - și i se duce vestea că face excese bahice cu prietenii. Scrie, cu toate acestea, mult și din ce în ce mai bine'. ('Poezii', Nicolae Labiș, Prefață de Eugen Simion)

În 1956 îi sunt editate două cărți de versuri: 'Primele iubiri' și 'Puiul de cerb', singurele antume.

Pregătește a treia carte, 'Lupta cu inerția', care va apărea după moartea sa, în 1958.

'Ideologii de partid nu sunt mulțumiți, în continuare, cu orientarea și, în genere, cu atitudinea lui Labiș în viața literară, așa că îl admonestează în adunările publice. Consultând un document din fondul Cancelariei Comitetului Central, Mircea Coloșenco semnalează faptul că la începutul lui ianuarie 1956, într-o consfătuire ideologică organizată de 'Scânteia' (redactor-șef Sorin Toma), Leonte Răutu, șeful Secției de propagandă și agitație a Comitetului Central al PCR, îi incriminează poemul 'Albatrosul ucis' pentru grave abateri de la linia Partidului'. (Poezii, Nicolae Labiș, Prefață de Eugen Simion)

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, tânărul poet Nicolae Labiș este victima unui accident de tramvai. Se stinge după aproape două săptămâni de agonie. Pe patul de spital a dictat poezia 'Pasărea cu clonț de rubin'.

O moarte controversată, spune criticul și istoricul literar Eugen Simion.

'Asupra morții sale există și azi discuții contradictorii. Unii dintre prietenii poetului (printre ei, Stela Covaci) cred că a fost asasinat și că în provocarea 'accidentului' organizat de autoritățile comuniste au fost implicate unele personaje dubioase, printre care un pianist, după aceea dispărut din țară. O artistă, apropiată de poet, ar fi făcut după dispariția acestuia mărturisiri zguduitoare; a murit și ea în chip suspect. Cât de reale sunt aceste suspiciuni? Rămâne ca istoria să le lămurească într-o zi, dacă mai este cu putință după o jumătate de secol. Cert este că Labiș dispare la douăzeci și unu de ani, înainte de a da măsura reală a talentului său, fiind hărăzit, astfel, să ilustreze în literatura română mitul rimbaldian al poetului adolescent'. (Poezii, Nicolae Labiș, Prefață de Eugen Simion) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

***Explicaţie foto din deschidere: Bustul poetului Nicolae Labiş, amplasat în faţa casei memoriale a poetului, Mălini, jud.Suceava, 16 0ctombrie 2014.