La 17 noiembrie 1800, aripa de nord a clădirii Capitoliului, atribuită Senatului Statelor Unite ale Americii, a fost inaugurată cu prilejul primei reuniuni a Congresului american (Parlamentul), notează https://www.cbsnews.com/. Construcția Capitoliului a continuat, aripa de nord ajungând să găzduiască Senatul, Camera Reprezentanților, Curtea Supremă, Biblioteca Congresului și instanțele din Districtul Columbia.

În conformitate cu 'Legea rezidenței', adoptată de Congres în 1790, președintele George Washington (1789-1797) a selectat, în 1791, zona care este acum Districtul Columbia, din terenurile cedate de Statul Maryland. De asemenea, a selectat trei comisari pentru a inspecta locul și pentru a supraveghea proiectarea și construcția capitalei și a clădirilor sale guvernamentale. Comisarii, la rândul lor, l-au angajat pe inginerul francez Pierre Charles L'Enfant (1754-1825) pentru a planifica noul oraș Washington. El a amplasat clădirea Capitoliului la capătul estic al Mall-ului, pe vârful a ceea ce se numea atunci Dealul Jenkins, se arată pe site-ul https://www.aoc.gov/.

L'Enfant trebuia să proiecteze clădirea Capitoliului și să supravegheze construcția acesteia. Cu toate acestea, a refuzat să prezinte proiectul pe hârtie al clădirii, susținând că avea designul 'în minte'. Acest refuz a dus la demiterea sa în 1792. În martie a acelui an, comisarii au anunțat un concurs, sugerat de secretarul de stat Thomas Jefferson, care acorda 500 de dolari și un teren în oraș oricărei persoane care prezenta un proiect pentru clădirea Capitoliului până la mijlocul lunii iulie. Niciunul dintre cele 17 planuri depuse, însă, nu a fost pe deplin satisfăcător. În octombrie, a sosit o scrisoare de la dr. William Thornton, un medic educat în Scoția, care locuia în Tortola, Indiile de Vest Britanice, prin care solicita o oportunitate de a prezenta un plan, chiar dacă concursul se închisese. Comisarii au aprobat această cerere.

Planul lui Thornton înfățișa o clădire compusă din trei secțiuni. Secțiunea centrală, care era acoperită de o cupolă joasă, urma să fie flancată la nord și la sud de două aripi dreptunghiulare (una pentru Senat și una pentru Camera Reprezentanților). Președintele George Washington a lăudat planul pentru 'grandoarea, simplitatea și utilitatea sa', iar pe 5 aprilie 1793, acesta a fost acceptat de comisari; Washingtonul și-a dat aprobarea oficială pe 25 iulie.

Sursa foto: www.visitthecapitol.gov

La 18 septembrie 1793, președintele George Washington a pus piatra de temelie a clădirii Capitoliului, în colțul de sud-est al fundației. Lucrările de construcție s-au desfășurat sub o succesiune de arhitecți, printre care Stephen Hallet (1755-1825), George Hadfield (1795-1798) și James Hoban (1798-1802), arhitectul Casei Albe, care a finalizat aripa Senatului în 1800. Benjamin Henry Latrobe (1764-1820) a fost angajat în 1803; până în 1811 renovase aripa Senatului și completase aripa Camerei Reprezentanților, se arată pe site-ul https://www.visitthecapitol.gov/.

Întregul proces de ridicare al clădirii a fost unul laborios și consumator de timp: gresia folosită pentru clădire trebuia transportată cu bărcile din carierele de la Aquia, Virginia; muncitorii trebuiau convinși să-și părăsească locuințele pentru a veni în sălbăticia relativă a Dealului Capitoliului; iar finanțarea era inadecvată. Până în august 1796, comisarii au fost nevoiți să-și concentreze întregul efort asupra construcției aripii de nord a clădirii, astfel încât aceasta să poată fi cel puțin gata pentru ocuparea de către membrii Congresului, conform planificării. Chiar și așa, unele camere de la etajul al treilea erau încă neterminate când Congresul, Curtea Supremă, Biblioteca Congresului și instanțele din Districtul Columbia au ocupat Capitoliul SUA la data de 17 noiembrie 1800.

Sursa foto: www.visitthecapitol.gov

În 1803, Congresul a alocat fonduri pentru reluarea construcției, iar Benjamin Henry Latrobe a fost numit arhitect. Primul arhitect și inginer profesionist care a lucrat în SUA, Latrobe a modificat planul lui Thornton pentru aripa de sud pentru a include un spațiu de birouri și săli de comitet; de asemenea, a introdus modificări pentru a simplifica lucrările de construcție. Până în 1807, construcția aripii de sud era suficient de avansată încât Camera Reprezentanților a putut ocupa noul său sediu; aripa a fost finalizată în 1811.

Pe măsură ce lucrările la aripa de sud progresau, Latrobe a început, în 1808, reconstrucția aripii de nord, afectată de degradare. În loc să repare pur și simplu aripa, a reproiectat interiorul clădirii pentru a-i spori utilitatea și durabilitatea; printre modificările sale s-a numărat adăugarea unei camere pentru Curtea Supremă. Până în 1811, el finalizase jumătatea estică a acestei aripi, dar fondurile începuseră să fie direcționate către pregătirile pentru un al doilea război cu Marea Britanie. În 1813, Latrobe a plecat, lăsând aripile de nord și de sud ale Capitoliului conectate doar printr-un pasaj temporar din lemn.

Războiul din 1812 a transformat Capitoliul, după cum a spus mai târziu Latrobe, într-o 'o ruină magnifică': pe 24 august 1814, trupele britanice au dat foc clădirii și doar o ploaie bruscă a împiedicat distrugerea sa completă. Imediat după incendiu, Congresul s-a întrunit pentru o sesiune la Hotelul Blodget. Din 1815 și până în 1819, Congresul a ocupat o clădire construită pe First Street, pe o parte din locul ocupat acum de clădirea Curții Supreme. Această clădire a devenit ulterior cunoscută sub numele de Old Brick Capitol.

Sursa foto: www.visitthecapitol.gov

Latrobe s-a întors la Washington în 1815 și a fost reangajat pentru a restaura clădirea Capitoliului. Pe lângă efectuarea reparațiilor, a profitat de această oportunitate pentru a face modificări suplimentare în designul interior al clădirii (o extindere a Senatului) și pentru a introduce materiale noi (marmura descoperită de-a lungul cursului superior al Potomacului). Cu toate acestea, a fost supus unei presiuni tot mai mari din cauza întârzierilor în construcție (majoritatea fiind independente de voința sa) și a depășirilor de costuri. Și-a dat demisia în noiembrie 1817.

Pe 8 ianuarie 1818, Charles Bulfinch (1763-1844), un arhitect proeminent din Boston, a fost numit succesorul lui Latrobe. A continuat restaurarea aripilor de nord și de sud și a reușit să pregătească, până în 1819, sediile pentru Curtea Supremă, Camera Reprezentanților și Senat, pentru utilizare. Bulfinch a reproiectat și a supravegheat, de asemenea, construcția secțiunii centrale a clădirii Capitoliului. Domul de lemn, acoperit cu foi de cupru, a fost realizat mai înalt decât considera Bulfinch pentru dimensiunea clădirii (la îndrumarea președintelui James Monroe și a secretarului de stat John Quincy Adams). După finalizarea ultimei părți a clădirii în 1826, Bulfinch a petrecut următorii ani amenajând și reamenajând Capitoliul. În 1829, munca sa s-a încheiat.

Deși Capitoliul a fost considerat finalizat în 1826, până în 1850 nevoia de a mări clădirea a devenit evidentă în urma creșterii teritoriale a națiunii. Numărul de state din uniune s-a dublat din 1793, iar pe măsură ce națiunea a crescut, la fel a crescut și Congresul său. În loc de 30 de senatori, erau 62, iar Camera crescuse de la 69 de reprezentanți la 233. Cu un Congres care se extindea rapid, era evident că spațiul devenise neîncăpător, conform site-ului https://www.visitthecapitol.gov.

Sursa foto: www.visitthecapitol.gov

În 1850, senatorul Jefferson Davis a prezentat un proiect de lege pentru obținerea unui credit în vederea extinderii Capitoliului. Președintele Millard Fillmore (al 13-lea șef al statului, 1850-1853) l-a ales pe arhitectul Thomas U. Walter (1804-1887) pentru a adăuga aripi mai mari în nordul și sudul clădirii, care să conțină noi camere pentru comisiile legislative. Pe măsură ce lucrările au progresat, Walter a proiectat și o nouă cupolă din fontă, pentru a se potrivi mai bine clădirii mărite. Până în 1868, clădirea a fost finalizată, terenul fiind mărit ulterior.

Biblioteca Congresului s-a mutat din Capitoliu, în 1897, în propria clădire. În secolul al XX-lea, au fost construite clădiri separate pentru noi birouri și săli. Curtea Supremă s-a mutat în propria clădire în 1935. Complexul Capitoliului de astăzi include Capitoliul, șase clădiri majore ale Camerei și Senatului, trei clădiri ale Bibliotecii Congresului, clădirea Curții Supreme, Grădina Botanică a SUA și alte diverse spații. Între 1958-1962, corpul central de est a Capitoliului a fost extins, fiind adăugate 90 de camere noi.

În interiorul Capitoliului există picturi monumentale, sculpturi și alte lucrări de artă plastică, ele descriind diferite perioade din istoria americană. Centrul clădirii este Rotonda, o sală circulară cu diametrul de 96 de picioare (aprox. 30 de metri). În centrul domului, la 180 de picioare (aprox. 55 de metri) deasupra podelei, este o frescă masivă pictată de artistul italian Constantino Brumidi (1805-1880). Această pictură murală, intitulată 'Apoteoza lui George Washington', constă dintr-un portret al primului președinte al națiunii flancat de figurile alegorice ale Libertății/Autorității și Victoriei/Faimei. Totul este înconjurat de 13 fecioare reprezentând primele 13 colonii ale națiunii. Lor li se alătură șase grupuri de figuri care înfățișează Războiul, Știința, Marina, Comerțul, Mecanica și Agricultura; în aceste scene, zei și zeițe mitologice interacționează cu personaje istorice. De asemenea, Brumidi a proiectat și a început să picteze friza din partea de sus a pereților Rotondei, înfățișând evenimente din istoria Americii.

Sala Statuară Națională a fost inițial sala Camerei Reprezentanților, dar în 1864, aceasta a fost dedicată expunerii unor statui ale unor personalități de importanță istorică din fiecare stat american. Astăzi există 100 de statui în această colecție. Vechea sală a Curții Supreme a fost restaurată la aspectul ei din secolul al XIX-lea, se mai arată pe https://www.visitthecapitol.gov. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto din deschidere: www.historia.ro