DOCUMENTAR: Actrița Eva Longoria împlinește 50 de ani (15 martie)
Actrița Eva Longoria este cunoscută datorită rolului Isabellei Brana, interpretat între anii 2001 și 2003, în serialul 'Tânăr și neliniștit', precum și datorită rolului Grabrielle Solis din serialul 'Neveste disperate', interpretat între 2004 și 2012.
Eva Jacqueline Longoria Baston s-a născut la 15 martie 1975, în orașul Corpus Christi din sudul statului american Texas, din părinți cu origini mexicane, arată imdb.com.

Sursa foto: Eva Longoria Baston/Facebook
Este licențiată în chineziologie, știința fiziologiei și mecanicii mișcărilor musculare ale omului, pe care a studiat-o la Universitatea A&M din Texas, potrivit imdb.com. În perioada studenției, în 1998, a fost Miss Corpus Christi.
În mai 2013, a obținut diploma de master cu o teză despre contribuțiile femeilor de origine latino-americană în domeniul științific, susținută la Universitatea de Stat din California, potrivit usmagazine.com.

" Without Men"
Sursa foto: cinemagia.ro
După câteva participări la preselecții pentru lumea divertismentului în Los Angeles, a debutat în cinematografie pe micul ecran, într-un episod al celui de-al zecelea sezon al serialului 'Beverly Hills, 90120'. A urmat o scurtă dar convingătoare apariție în serialul 'General Hospital'.
Primul său rol important a fost Isabella Brana, interpretat de Eva Longoria în telenovela 'Tânăr și neliniștit' ('The Young and the Restless'), între anii 2001 și 2003. Pentru prestația sa, i-a fost decernat, în 2002, Premiul ALMA la categoria Cea mai bună actriță latino-americană, conform almaprimetime.com.
După prezențe în pelicule mai puțin cunoscute, precum 'Senorita Justice' (2004), Eva Longoria a fost distribuită în serialul 'Neveste disperate' ('Desperate Housewives'), difuzat de ABC între 2004 și 2012. Interpretarea personajului Gabrielle Solis i-a adus celebritatea pe plan internațional, o nominalizare, în 2006, la Globurile de Aur pentru Cea mai bună prestație feminină într-un serial de televiziune - musical sau comedie și Premiul People's Choice pentru Starul de televiziune favorit, în 2007. În 2005, a primit, împreună cu partenerele sale de platou Teri Hatcher, Felicity Huffman și Marcia Cross, premiul pentru Cea mai bună distribuție într-un serial de comedie din partea Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild).

"Over Her Dead Body"
Sursa foto: cinemagia.ro
Eva Longoria a fost desemnată Personalitatea Anului la ediția din 2006 a Premiilor ALMA, dedicate celor mai buni artiști latino-americani.
Primul său rol major pe marile ecrane datează din 2006, atunci când a făcut parte, alături de Michael Douglas și Kiefer Sutherland, din distribuția thriller-ului 'The Sentinel'. În același an, a jucat în 'Harsh Times', alături de Freddy Rodriguez și Christian Bale.

Sursa foto: cinemagia.ro
Din filmografia sa mai fac parte peliculele: 'Over Her Dead Body' (2008), 'For Greater Glory' (2012), 'Frontera' (2014), 'Lowriders' (2016) și 'Overboard' (2018).
Între 2015 și 2016, a fost Ana Sofia Calderon în sitcom-ul 'Telenovela', difuzat de NBC.
Cele mai recente filme în care a putut fi urmărită sunt: 'Dog Days' (2018), 'Dora and the Lost City of Gold' (2019), 'Sylvie's Love' (2020), 'Aristotle and Dante Discover the Secrets of the Universe' (2022), 'Tell It Like a Woman' (2022). În 2019, a jucat în trei episoade ale serialului de suspans 'Grand Hotel', iar în 2020, în două episoade ale comediei 'Flipped'.

" Without Men"
Sursa foto: cinemagia.ro
În calitate de regizor, a debutat cu pelicula biografică 'Flamin' Hot' (2023), inspirată din viața afaceristului și autorului Richard Montanez.
A fost imaginea unor campanii publicitare pentru produse L'Oreal, New York & Co., Magnum Ice-Cream și Heineken. A pozat pentru coperțile unor reviste precum Vogue, Marie Claire și Harper's Bazaar.
În 2010, a fost gazda ceremoniei Premiilor MTV Europe Music, desfășurată în Madrid, Spania.
A lansat, în aprilie 2011, cartea de bucate 'Bucătăria Evei: Gătind cu dragoste pentru familie și prieteni' ('Eva's Kitchen: Cooking with Love for Family and Friends').

Sursa foto: Eva Longoria Baston/Facebook
A ocupat pentru doi ani consecutivi, în 2005 și 2006, prima poziție în topul celor mai atrăgătoare celebrități feminine, întocmit de publicația Maxim, arată maxim.com. În 2008, s-a aflat pe poziția cu numărul 14 în topul celor mai atrăgătoare femei, realizat de FHM, performanță repetată în 2011, în clasamentul similar al revistei People.
În 2006, a înființat organizația filantropică 'Eva's Heroes', pentru a-i ajuta pe copiii cu deficiențe de dezvoltare, potrivit evasheroes.org. Împreună cu Howard Buffett, fiu al miliardarului Warren Buffett, a pus bazele fundației caritabile 'Eva Longoria', dedicată sprijinirii copiilor și antreprenorilor latino-americani, conform evalongoriafoundation.org. În 2009, publicația The Hollywood Reporter a numit-o 'Filantroapa anului'. Este purtătoarea de cuvânt, la nivel național, a organizației 'Padres Contra El Cancer'.

Sursa foto: Eva Longoria Baston/Facebook
A fost căsătorită cu actorul Tyler Christopher (între 2002-2004) și cu fostul baschetbalist profesionist Tony Parker (2007-2011).

Sursa foto: Eva Longoria Baston/Facebook
În mai 2016, s-a căsătorit cu afaceristul mexican Jose Antonio 'Pepe' Baston Patino, cu care, din 2018, are un fiu. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: Eva Longoria Baston/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)










