Capitalul autohton sub presiune: între constrângeri structurale și inegalitate de tratament în economia națională

Într-un moment în care economia românească este marcată de volatilitate fiscal-bugetară, costuri de finanțare ridicate și dezechilibre comerciale persistente, raportul dintre capitalul românesc și cel străin devine o temă esențială nu doar pentru competitivitate, ci pentru suveranitatea economică pe termen mediu.

Astăzi în cadrul dezbaterii dintre cei doi candidați la președinția României, George Simion și Nicușor Dan, organizată de către Camera de Comerț și Industrie a României, la care inexplicabil Nicusor Dan nu a venit; președintele Mihai Daraban, a prezentat o analiză ce readuce în atenție un dezechilibru major și persistent în economia românească: raportul disproporționat între capitalul autohton și cel străin, nu doar ca prezență numerică, ci mai ales în ceea ce privește accesul la resurse, tratamentul fiscal, competitivitatea externă și capacitatea de finanțare.

Acest decalaj nu este doar rezultatul 'ineficienței' capitalului românesc, ci reflectă o arhitectură economică în care costurile de finanțare, accesul la lichiditate și predictibilitatea sunt inegale.

Dimensiunea reală a capitalului românesc
Datele sunt relevante: 813.711 companii cu capital 100% românesc față de 27.594 cu capital 100% străin - un raport de 29,5:1. Însă, la nivelul cifrei de afaceri, diferențele se estompează: firmele românești generează 254 miliarde euro, cele străine 143 miliarde euro.

Contribuțiile la buget sunt, de asemenea, relativ echilibrate:
- taxe pe muncă - 31,8 miliarde euro vs. 19,67 miliarde euro;
- alte taxe locale - 3,76 miliarde euro vs. 3,26 miliarde euro.

Această inversare a proporției indică o realitate economică neuniformă: capitalul străin, deși mult mai redus ca număr, beneficiază de avantaje sistemice care îi permit să genereze valoare adăugată mai mare, să aibă acces preferențial la finanțare și să opereze în condiții fiscale și administrative mai predictibile și mai favorabile.

Inechitatea în accesul la finanțare

În România avem o economie bancarizată pe hârtie, dar polarizată în realitate.

Unul dintre cele mai importante blocaje pentru dezvoltarea companiilor românești rămâne accesul la finanțare.

Companiile străine - bine capitalizate, cu sprijinul grupurilor-mamă și cu acces la linii externe - accesează credite la dobânzi de 2-3%.

Costurile de creditare pentru firmele autohtone sunt, în medie, de 2 până la 5 ori mai mari decât cele suportate de firmele străine cu acces la piețele externe de capital. La acest aspect se adaugă durata excesivă de analiză a dosarelor de finanțare - frecvent de peste 30-60 de zile -, ceea ce reduce competitivitatea companiilor locale în fața oportunităților rapide de investiții sau licitații.

În acest context, sistemul bancar românesc ar trebui să își regândească poziționarea strategică, asumând un rol mai activ în susținerea capitalului autohton, prin produse adaptate, costuri de finanțare competitive și parteneriate de durată, în linie cu politicile economice ale Uniunii Europene privind sprijinirea IMM-urilor și a capitalului național.

Accesul limitat la achizițiile publice

Accesul companiilor românești la contractele publice rămâne o provocare majoră. Multiplele cerințe administrative, garanțiile din ce în ce mai dificil de accesat și interpretările birocratice generează o barieră sistemică. În plus, blocajele frecvente în plățile către antreprenori - confirmate inclusiv printr-un document recent al Ministerului Finanțelor, care arată prioritizarea salariilor și pensiilor în defavoarea contractelor în derulare - accentuează riscurile pentru companiile implicate în proiecte publice.

Această situație descurajează participarea firmelor autohtone la licitații, favorizând intrarea actorilor străini cu lichiditate superioară și acces la linii de finanțare avantajoase. În consecință, firmele românești ajung frecvent subantreprenori, prestând lucrări la marje minime, fără capacitate de reinvestiții sau consolidare pe termen mediu.

Comerțul exterior - vulnerabilitate strategică

România pierde constant teren în zona exporturilor cu valoare adăugată ridicată. Numărul exportatorilor persoane juridice române a scăzut în 2024 la 26.979 față de 28.080 în 2023. Dintre aceștia, doar 3 firme românești sunt prezente în Top 100 exportatori - care generează peste 50% din exporturile totale. În Top 500, doar 72 sunt românești; în Top 1.000 - doar 209.

Acest dezechilibru structural este dublat de o deteriorare a balanței comerciale: deficitul a ajuns la 33,4 miliarde euro, cu un volum al importurilor de 126 miliarde euro în 2024. România devine, tot mai mult, o economie de consum pentru produse de import și o piață de forță de muncă ieftină, în timp ce capacitatea de a genera exporturi de înaltă valoare adăugată stagnează.

Astazi suntem obligați să readucem România în direcția unei strategii coerente și clare pentru consolidarea capitalului autohton, nu doar ca principiu de suveranitate economică, ci ca fundament pentru creștere durabilă, competitivitate și echilibru bugetar pe termen lung.

Capitalul românesc este discriminat sistemic în propria țară. Accesul la finanțare este prohibitiv, tratamentul fiscal e dezechilibrat, iar companiile românești sunt împinse la marginea licitațiilor publice în detrimentul unor companii externe bine finanțate. În timp ce statul prioritizează pensii și salarii, blochează plățile către antreprenorii care construiesc infrastructura țării. Dacă nu corectăm rapid aceste dezechilibre, riscăm să pierdem suveranitatea economică cu totul.


Bogdan Petre
Vicepreședinte Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale ( ASPES )