Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
MANDATE PUSE ÎN APLICARE DE CÃTRE POLIȚIȘTII DIN VASLUI
În cadrul activităților operative desfășurate zilele trecute, polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.
Astfel, cu ocazia desfășurării activităților specifice, la data de 10 mai 2025, polițiștii Serviciului Investigații Criminale au căutat și depistat, în municipiul Vaslui:
- un tânăr în vârstă de 23 ani, din municipiul Vaslui, pe numele căruia Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt;
- un bărbat în vârstă de 37 ani, din localitatea Șerbotești, comuna Solești, pe numele căruia Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis;
- un bărbat în vârstă de 35 ani, din localitatea Valea - Grecului, comuna Duda-Epureni, pe numele căruia Judecătoria Huși a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Persoanele sus-menționate au fost conduse la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepselor dispuse de către instanțele judecătorească.
Totodată, polițiștii din Negrești au reținut un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din sat Valea Mare, oraș Negrești, județul Vaslui, căutat în baza unui mandat european, de către autoritățile din Grecia.
La data de 10 mai 2025, ora 20.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați in serviciu de patrulare, au oprit in trafic, un autoturism înmatriculat provizoriu în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani.
Procedând la legitimarea conducătorului auto, s-a stabilit că pe numele acestuia este emis un mandat european de arestare, de către autoritățile judiciare elene.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, față de acesta urmează a fi dispuse măsuri legale în vederea extrădării.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].