logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 martie 2025

Imagine din galeria Agerpres

Discuțiile despre violențele ce au însoțit protestele de la Biroul Electoral Central pe marginea respingerii candidaturii lui Călin Georgescu, respingerea de către Curtea Constituțională a contestației lui Călin Georgescu cu privire la invalidarea candidaturii sale de către BEC, sesizarea din oficiu a Parchetului General cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în legătură cu o postare a liderului AUR, George Simion, depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din mai de către Victor Ponta (independent), Diana Șoșoacă (S.O.S. România), Elena Lasconi (USR), și Cristian Terheș (PNCR), confirmarea de către BEC a înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, etc reprezintă o parte dintre evenimentele interne din plan intern din intervalul 10-14 martie 2025.

POLITIC
*12 martie: Președintele interimar Ilie Bolojan i-a conferit fostului internațional Gheorghe Hagi cea mai înaltă distincție a statului român - Ordinul Național 'Steaua României'.

*13 martie: Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât declanșarea procedurilor pentru nominalizarea președintelui SUA, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. 'Această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial. (...) Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice', a declarat rectorul SNSPA, Remus Pricopie.

JUSTIȚIE
*10 martie: Conducerea Partidului REPER a depus plângere penală pentru fapte de instigare publică și ultraj petrecute în contextul evenimentelor din 9 martie de la sediul Biroului Electoral Central (BEC), după ce Biroul a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Plângerea vizează declarațiile publice făcute de președintele AUR, George Simion, de Horațiu Potra și de Călin Georgescu. Mai mulți susținători ai candidatului Călin Georgescu, aflați în fața sediului BEC, au forțat gardurile instalate de jandarmi, după ce au aflat despre decizia Biroul Electoral Central privind respingerea candidaturii acestuia. De asemenea, unii protestatari de la sediul BEC au spart bucăți de caldarâm pentru a le arunca asupra forțelor de ordine, a precizat Jandarmeria.

*10 martie: Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat că au fost identificate 8 dintre persoanele care au exercitat acțiuni violente împotriva jandarmilor în timpul protestului desfășurat în Centrul Vechi al Capitalei, din 9 martie, după ce BEC a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Deocamdată, spune Parchetul, urmărirea penală se efectuează cu privire la fapte, până în acest moment nefiind aduse acuzații unor persoane.

*10 martie: Parchetul General a anunțat că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în legătură cu postarea liderului AUR, George Simion, în care a instigat la 'jupuirea în piața publică' a membrilor BEC care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu. Președintele AUR a scris pe Facebook, la 9 martie, că membrii BEC care au decis să invalideze candidatura lui Călin Georgescu 'ar trebui jupuiți în piața publică'. Ulterior, Simion și-a nuanțat declarația într-o conferință de presă, susținând că se referea la 'jupuiți de privilegii'.

*11 martie: Liderul AUR, George Simion a anunțat că cinci deputați AUR au fost citați la Parchetul General, care a denunțat acțiunea Parchetului ca fiind o ''nouă demonstrație de abuz și intimidare politică''. Potrivit unor surse judiciare, deputații au fost chemați pentru a da explicații în legătură cu implicarea lor în violențele împotriva jandarmilor în timpul protestului din 9 martie din Centrul Vechi al Capitalei.

*11 martie: Judecătorii Curții Constituționale au respins, în unanimitate, contestația depusă de Călin Georgescu, fiind menținută decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai 2025. 'În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins contestațiile formulate împotriva deciziei Biroului Electoral Central nr. 18D din 9 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, precum și a semnului electoral.
În contextul publicării în Monitorul Oficial, la 14 martie, a Hotărârii Curții Constituționale nr. 7/2025 privind respingerea contestațiilor formulate împotriva neînregistrării de către Biroul Electoral Central (BEC) a candidaturii independente a lui Călin Georgescu, președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, a afirmat că instanța constituțională nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune. Marian Enache mai arată faptul că CCR, ca instanță de contencios constituțional prin care se realizează justiția constituțională, ''nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune, având nu doar rolul, ci și obligația constituțională de a garanta supremația Constituției prin exercitarea efectivă a atribuțiilor sale, iar într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile și dezavuabile''.
În privința întrebării dacă excluderea de către BEC a unui candidat din procesul electoral produce efecte perpetue, Enache a explicat faptul că CCR a stabilit că respingerea înregistrării unei candidaturi, pe motiv că persoana în cauză a încălcat principii și valori constituționale, 'nu conduce la o sancționare perpetuă' a acesteia, prin prisma dreptului de a fi ales în funcția de președinte al României.

*12 martie: Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a construit și amplasat, pe raza comunei Radovanu, din județul Călărași, o troiță cu însemne ale mișcării legionare Garda de Fier. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a unei inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, faptă prevăzută de art. 4 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002', a anunțat Parchetul.

* 12 martie: Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului și a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituțională. În esență, Curtea a reținut că reglementarea a două sisteme de echilibrare a pensiilor militare, cu regimuri juridice diferite, în funcție de data intrării în vigoare a legii criticate, încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituție. În sesizarea trimisă la CCR, Avocatul Poporului reclama faptul că legea de modificare a Legii pensiilor militare nu avea aprobate și sursele de finanțare.

*13 martie: Instanța supremă a respins contestațiile depuse de mercenarul Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și un alt membru al familiei - Alexandru Potra, fiind menținute mandatele de arestare în lipsă emise în urmă cu două săptămâni pe numele lor. Aceștia sunt dați în urmărire generală, după ce au părăsit teritoriul României. De asemenea, alți trei mercenari - Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfred Ioan Hauptman - rămân în arest preventiv. În schimb, judecătorii au decis ca 11 mercenari din gruparea lui Potra să fie eliberați din arest preventiv, aceștia fiind plasați în arest la domiciliu.

ELECTORAL
*10 martie: Candidatul independent la prezidențiale, Călin Georgescu, a mulțumit poporului român pentru susținere și a făcut un apel la încetarea violențelor de stradă, în contextul protestelor ce au avut loc la 9 martie, dată la care BEC a respins înregistrarea candidaturii sale.

*10 martie: Curtea Constituțională a României a înregistrat o contestație împotriva deciziei Biroului Electoral Central din 9 martie privind înregistrarea candidaturii primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

*11 martie: Biroul Electoral Central a aprobat înregistrarea candidaturii lui Crin Antonescu și a semnului electoral al acestuia la alegerile prezidențiale din luna mai. Crin Antonescu, candidatul Alianței Electorale ''România Înainte'', și-a depus candidatura, la 9 martie, având o listă semnată de 1,7 milioane de susținători.

*12 martie: Deputatul Victor Ponta și-a depus la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale. 'România este într-o criză fără precedent după 1989, o criză politică, economică și socială. Au anulat alegerile și votul românilor din 24 noiembrie. Au blocat candidații pe care sistemul nu-i vrea și vreau să văd astăzi dacă voi fi lăsat să candidez pentru că, probabil, sunt considerat un pericol la fel de mare ca și alți candidați care au fost blocați. Nu trebuie să mergem mai departe doar pe voința sistemului și a partidelor. Cred că România are nevoie de un nou început după ce încrederea între cetățean și cei care îl conduc s-a rupt, după ce economia românească s-a blocat și este într-un moment mai greu chiar decât în 2010, după ce ne-am împrumutat cu 200 de miliarde de euro, din care nu am rămas cu aproape nimic, după ce firmele românești sunt din nou împovărate cu taxe și impozite pe care noi le-am scăzut în urmă cu 10 ani', a afirmat Ponta, la sediul BEC.

*12 martie: Președintele AUR, George Simion, și lidera POT, Ana Maria Gavrilă, au anunțat că își vor depune candidaturile pentru alegerile prezidențiale, unul dintre ei urmând să se retragă după ce acestea vor fi validate. 'Trebuie să revenim la normalitate și la turul II. După ce noi, președinții celor două partide suveraniste, împreună cu domnul Călin Georgescu, ne-am întâlnit, vă putem spune care este planul. Toată presiunea pe revenirea la turul II, noi, ca tineri, vom continua această mișcare suveranistă, cu acceptul domnului Călin Georgescu, și vom face pașii necesari mai departe', a afirmat Simion, într-o postare pe Facebook.

*12 martie: Curtea Constituțională a României a respins, cu unanimitate de voturi, contestațiile formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Biroul Electoral Central a decis, la 11 martie, înregistrarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

*13 martie: Președinta S.O.S. România, Diana Șoșoacă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central (BEC). La 12 martie, Diana Șoșoacă a anunțat că își va depune dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală, susținând că BEC și CCR nu mai pot să îi respingă candidatura pentru aceleași motive din octombrie 2024. 'Din punct de vedere legal, după ce am analizat toată situația cu juriștii noștri, ei nu mai au voie să mă interzică, pentru că nu poți să interzici de două ori același candidat pentru aceleași motive, nu poți să fii judecat de două ori pentru aceeași faptă. Atenție! Deci, CCR și BEC nu mai au dreptul să îmi anuleze candidatura pe motivul Hotărârii numărul 2 din 5 octombrie 2024. Este un principiu de drept care funcționează la nivel internațional, nu poți fi judecat și condamnat de două ori pentru aceeași faptă', a explicat lidera S.O.S. România.

*13 martie: Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus dosarul pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. 'Nu mai trebuie să repetăm greșelile de anul trecut. Pe 4 mai avem nevoie să ni se facă dreptate, avem nevoie de alegeri sigure, avem nevoie de alegeri corecte. (...) Eu am curajul să spun că alegerea mea este Europa și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii', a afirmat Lasconi.

*13 martie: Președintele Partidului Național Conservator Român (PNCR), Cristian Terheș, și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central pentru funcția de președinte al României.


SPORT
*10 martie: România a cucerit o medalie de aur, prin Laura Georgeta Ilie la individual feminin, și alta de bronz pe echipe, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri, la Campionatele Europene de tir sportiv de la Osijek (Croația).

*12 martie: Sportiva Georgiana Lircă a câștigat medalia de bronz la cat. 57 kg, la Campionatele Europene de lupte Under-23 de la Tirana (Albania), după ce a învins-o în meciul decisiv pe azera Gultakin Șirinova. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Ady Ivaşcu)

*** Sinteza este realizată în baza știrilor AGERPRES

Afisari: 567

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 09-10-2026 15:14

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026

Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form

Documentare 09-10-2026 13:49

Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026

Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi

Documentare 09-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa

Documentare 09-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi

Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite

Documentare 09-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)

În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.

Documentare 09-10-2026 09:00

Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)

Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R

Documentare 09-10-2026 08:30

9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)

Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit

Documentare 09-10-2026 08:00

9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.

Documentare 09-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos

Documentare 09-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie

Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-10-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea

Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul

Documentare 08-10-2026 10:00

8 octombrie - Ziua mondială a vederii

Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/

Documentare 08-10-2026 09:30

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i

Documentare 08-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.

Documentare 08-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie

Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)