Terminarea războiului în Pacific în cel de-Al Doilea Război Mondial, organizarea postbelică a lumii în materie de pace și securitate sub frâiele unei organizații internaționale, premisele cadrului de conducere guvernamental la nivelul Europei eliberate, situația guvernelor din Balcani, Europa Centrală și de Sud, ampla chestiune a Germaniei, dar și problematica din Iran și interesul sovietic pentru Convenția de la Montreaux au reprezentat subiectele de pe agenda conferinței din Crimeea sau conferința de la Ialta, desfășurată la 4-11 februarie 1945, la care au luat parte liderii SUA, Marii Britanii și Uniunii Sovietice, Franklin Delano Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin, însoțiți de miniștrii de externe și de delegațiile aferente.

Conferința din Crimeea s-a desfășurat sub certitudinea victoriei aliate în Europa, dar sub ecuația necunoscută a cursului războiului din Pacific. Conștienți de necesitatea victoriei asupra statului japonez, Franklin Delano Roosevelt și Winston Churchill au convenit să ceară implicarea Uniunii Sovietice în confruntarea militară împotriva Japoniei. Pentru implicarea în această alianță militară necesară înfrângerii Japoniei și, astfel, încheierii războiului din Pacific, Moscovei i se promitea o sferă de influență în Manciuria, conform https://history.state.gov.

Acordul asupra Japoniei a reprezentat unul dintre cele mai importante subiecte ale întâlnirii de la Ialta. Cei trei lideri au hotărât ca în câteva luni după momentul predării Germaniei naziste și definitivării războiului în Europa, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Japoniei de partea Aliaților cu îndeplinirea anumitor condiții. Astfel, Insulele Kurile, portul sudic Sahalin și insulele adiacente să revină Uniunii Sovietice, portul comercial Dairen să fie internaționalizat, precum și respectarea status-quo-ului Mongoliei Exterioare. Aceste prevederi erau puse în aplicare numai după înfrângerea Japoniei, conform https://avalon.law.yale.edu.

Conferința de la Ialta nu a reprezentat ''împărțirea lumii'' între Uniunea Sovietică și aliații occidentali, apreciază istoricul Laurențiu Constantiniu în lucrarea sa ''Uniunea Sovietică între obsesia securității și insecurității'' (București, Corint, 2010). În zona Balcanilor situația se cunoștea deja într-un plan definitiv fără potențiale modificări viitoare, acest lucru datorându-se vizitei premierului britanic Winston Churchill la Atena în 25-28 decembrie 1944, accesul forțelor comuniste la putere în statul grec fusese blocat, iar liderul sovietic Stalin acceptase să respecte înțelegerea din acordul de procentaj, fără să mai ofere niciun fel de sprijin pentru comuniștii greci.

Winston Churchill şi  Iosif Stalin

Sursa foto: history.navy.mil

De asemenea, situația Iugoslaviei a fost avansată discuțiilor și s-a convenit asupra punerii imediate în aplicare a Acordului Tito-Subasic și formarea unui nou guvern pe baza respectivului Acord. Relațiile iugoslavo-bulgare au făcut schimbul unor opinii pentru secretarii de afaceri externe ai celor trei țări asupra posibilității formării unui pact de alianță între cele două state, iar frontiera italo-austriacă a fost adusă în discuție sub forma unor note avansate de delegațiile britanică și americană, iar partea sovietică a fost de acord să se exprime ulterior, conform https://maint.loc.gov/law/help/us-treaties/bevans/m-ust000003-1013.pdf.

Delegația britanică la conferință a avansat spre discutare note care făceau trimitere la Comisia de Control din Bulgaria, cererile Greciei asupra Bulgariei, în special cu referire la reparații, echipamentul privind lucrările în domeniul petrolului din România.

Problema spinoasă a conferinței de la Ialta a fost reprezentată de situația Poloniei privind granițele sale și în ce privește guvernul polonez. În ce privește noile granițe ale statului polonez au fost stabilite ținând cont de Linia Curzon în est, o extindere neprecizată în vest, fiind acceptată formula aceasta de către părțile prezente la conferințe, însă situația guvernului polonez a reprezentat chestiunea dificilă a discuțiilor.

Președintele Franklin D. Roosevelt alături de Edward Stettinius și Harry Hopkins.

Sursa foto: history.navy.mil

Constituirea unui guvern reprezentativ pentru Polonia a fost în cele din urmă o reușită pentru liderul sovietic Stalin. În comunicatul întâlnirii, s-a specificat acceptul unei soluții de compromis, însă liderul sovietic nu dorea sub nicio formă să cedeze în ce privește interesele sale pe această zonă din Europa centrală care constituia o problemă capitală pentru constituirea culoarului tampon de siguranță urmărit la nivelul politicii strategice sovietice. ''Guvernul provizoriu acum în funcțiune în Polonia va fi, așadar, reorganizat pe o bază democratică extinsă, prin includerea unor lideri democratici din Polonia și de peste hotare'', conform comunicatului conferinței, citat în volumul ''Uniunea Sovietică între obsesia securității și insecurității''. Guvernul provizoriu din Polonia era cel instalat de sovietici, reconfigurarea executivului printr-o lărgire a sa urma să aibă loc prin implicarea unei comisii formate din Molotov, Harriman și Sir A. Clark-Kerr.

De-a lungul întregii săptămâni de după terminarea conferinței din Crimeea guvernele sovietic și american au purtat negocieri pentru formula asupra guvernului provizoriu din Polonia, iar în final ambele guverne au convenit asupra componenței executivului provizoriu de la Varșovia, menționează istoricul Laurențiu Constantiniu în lucrarea sa ''Uniunea Sovietică între obsesia securității și insecurității'' (București, Corint, 2010).

Premierul polonez din exil Peter Mikolajczyk a revenit la Varșovia, în iunie 1945, dar fără ca situația să se modifice în favoarea susținătorilor democrați, pentru că forțele comuniste poloneze prin susținerea pe care au primit-o de la Moscova și-au menținut controlul total asupra Poloniei, inclusiv prin adoptarea unor măsuri drastice pentru îndepărtarea opoziției poloneze, menționează lucrarea citată anterior.

În ce privește organizarea postbelică, liderii prezenți la lucrările Conferinței de la Ialta au hotărât organizarea unei conferințe a Națiunilor Unite care să aibă loc la 25 aprilie 1945 și să fie găzduită de America, invitați fiind statele care fac parte din Națiunile Unite la data de 8 februarie 1945 și Națiunile Asociate care au declarat război inamicului comun la data de 1 martie 1945, potrivit https://www.nationalarchives.gov.uk/. Guvernul Statelor Unite ale Americii, în numele celor trei puteri reprezentate la conferința de la Ialta, trebuie să consulte guvernul Chinei și Guvernul provizoriu francez cu referire la deciziile luate în cadrul lucrărilor conferinței privind propunerea legată de organizația mondială. În Protocolul Conferinței a fost inserat și textul invitației care să fie adresată guvernelor care vor participa la conferință.

Totodată, a fost dată publicității Declarația cu privire la Europa Eliberată, conform volumului ''Uniunea Sovietică între obsesia securității și insecurității'' (București, Corint, 2010). În Declarație se menționează printre altele ''instituirea ordinii în Europa și reconstruirea vieții economice naționale printr-un proces care va permite popoarelor eliberate să pună capăt ultimelor vestigii ale nazismului și fascismului și să creeze instituții democratice pe baza propriilor alegeri, potrivit https://maint.loc.gov/law/help/us-treaties/bevans/m-ust000003-1013.pdf. Declarația face trimitere la principiile Cartei Atlanticului privind dreptul oamenilor de a-și alege forma de guvernământ în care să trăiască, restaurarea drepturilor suverane și autodeterminare pentru acei oameni care au fost în mod forțat lipsiți de către națiunile agresoare. În declarația emisă se mai făcea vorbire despre sprijinirea popoarelor din Europa eliberată sau din statele satelit care au făcut parte din forțele Axei din Europa pentru a stabili condițiile păcii interne, pentru a desfășura măsuri de urgență pentru ajutorarea oamenilor suferinzi, pentru formarea autorităților guvernamentale interimare reprezentative la nivel extins ale tuturor elementelor democratice în cadrul populației și au cerut cât mai repede cu putință instalarea prin alegeri libere a guvernelor responsabile față de voința oamenilor, precum și facilitarea acolo unde este nevoie a organizării acestor alegeri. Era stabilită o consultare interguvernamentală a celor trei state participante ale conferinței cu statele Națiunilor Unite, cu autoritățile provizorii sau cu alte guverne din Europa când chestiunile de interes direct pentru acestea sunt puse în discuție, conform https://www.nationalarchives.gov.uk/.

Punctul trei al protocolului care sintetiza subiectele discutate la conferință făcea trimitere la problematica dezmembrării Germaniei. ''Cele trei state părți ale conferinței de la Ialta vor întreprinde pașii necesari pentru dezarmarea completă, demilitarizarea și dezmembrarea Germaniei așa cum consideră necesar pentru viitorul păcii și securității'', potrivit Protocolului citat de https://www.nationalarchives.gov.uk/. Chestiunea pentru studierea procedurii de dezmembrare a Germaniei a fost transmisă unui Comitet format din secretarul de stat pentru afaceri externe al Marii Britanii Eden, ambasadorul american la Londra Winant, ambasadorul sovietic la Londra Gousev. Acest organism ar putea lua în considerare posibilitatea asocierii unui reprezentant al Franței în această speță.

S-a convenit asupra unei zone de ocupație în teritoriul Germaniei, care să fie ocupată de forțele franceze, și să fie alocată Franței. De asemenea, această zonă va fi compusă din zone americane și britanice, iar întinderea sa să fie stabilită de britanici și americani în consultare cu guvernul provizoriu francez, iar acest guvern provizoriu francez a fost invitat să devină parte a Consiliului Aliat de Control pentru Germania, conform documentului citat la https://www.nationalarchives.gov.uk/.

S-a discutat despre reparațiile de război ale Germaniei, iar pentru rezolvarea acestora a fost constituită Comisia Aliată de Reparații formată din reprezentanți ai URSS, Marii Britanii și SUA.

Conferința de la Ialta a convenit asupra chestiunii privind criminalii mari de război care să fie subiectul unei anchete a celor trei secretari de afaceri externe din cele trei state care să prezinte ulterior un raport în perioada de după încheierea conferinței.

În plus, s-a discutat despre situația din Iran, toți cei trei miniștri de externe fiind de acord asupra tratării chestiunii prin canale diplomatice.

Cei trei miniștrii de externe urmau să se întâlnească la nivelul unui format permanent de conferințe ministeriale care să aibă loc ori de câte ori este necesar, o posibilă frecvență enunțată fiind la trei sau la patru luni. Următoarea conferință, care era stabilită pentru a se desfășura la Londra, trebuia să ia în discuție propunerile guvernului sovietic legate de Convenția de la Montreaux, iar pe această temă să fie informat și guvernul Turciei, conform ''Protocolului Lucrărilor Conferinței din Crimeea'' - https://www.nationalarchives.gov.uk/ și https://maint.loc.gov/law/help/us-treaties/bevans/m-ust000003-1013.pdf. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: atlanticcouncil.org