Orice unitate de măsură a timpului calendaristic a fost marcată în Calendarul popular prin două hotare, care delimitează începutul și sfârșitul, și un miez. Pentru a marca miezul verii, poporul a ales ca repere biologice înflorirea sânzienelor (Galium verum L.) și a sânzienelor albe (Galium mollugo L.). (sursă: 'Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu)

Așadar, pentru semnificația sânzienelor în derularea timpului calendaristic, le-a fost acordată o zi în imediata apropiere a solstițiului de vară, la 24 iunie.

Sărbătoarea este numită Sânziene în Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova nordică și Drăgaică în Muntenia, Dobrogea și Moldova sudică.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

La această dată cucul încetează să mai cânte, iar prin pajiști înfloresc cele mai îndrăgite flori ale anotimpului, sânzienele albe și galbene, purtate la brâu, în sân sau în buzunar. În speranța că fetele își vor visa ursitul, florile erau puse în noaptea de sânziene sub pernă. Din observarea atentă a inflorescenței și tulpinii, oamenii apreciau dacă vremea era înaintată sau întârziată pentru diferite activități agrare sau pastorale, întrucât lucrările de întreținere a culturilor erau în toi, iar pajiștile de fân trebuiau cosite.

Din cele 27 de zile prescrise de tradiție ca fiind favorabile recoltării diferitelor plante de leac, ziua de Sânziene era cea mai însemnată.

Puterea ciclului vegetativ la 45° latitudine nordică o reprezintă, fără îndoială, ziua de 24 iunie, care cade în imediata apropiere a solstițiului de vară, notează prof. univ dr. Ion Ghinoiu, geograf și etnolog.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO 

'Fiind ziua cea mai lungă și cu insolația cea mai puternică din întreg anul, în natură se produc fenomene biologice spectaculoase: înfloresc, se pârguiesc și se coc recoltele și plantele, în general. Deși se poate vorbi de o putere obiectivă a timpului în ziua de Sânziene (Drăgaică), poporul invoca atunci și o putere magică, supranaturală. Despre avantajele culegerii unor plante de leac la Sânziene era convins și Tudor Pamfile, care scria: 'Vremea aceasta, de la Sânzieni, este cea a maturității pentru tot soiul de ierburi și flori. E firesc, dară, ca gospodinele românce să se îngrijească acum spre a aduna toate acele buruieni și flori, ale căror proprietăți binefăcătoare asupra sănătății zdruncinate sunt cunoscute. Căci cine ar putea să nege marele folos pe care îl aduceau poporului, lipsit de asistență medicală, acele cunoștințe empirice ale medicinii populare, pe care le-a dovedit ca bune practica atâtor veacuri' (Bocșe, 1977, p. 275)'. ('Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu)

Florile de sânziene

Sânzienele sunt flori frumos mirositoare, ale căror tulpini, semințe și rădăcini au numeroase utilizări în medicina și cosmetica populară.

Prin calitatea ei de a înflori în cea mai lungă zi a anului și cu insolația cea mai puternică, sânziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor: dacă înflorește înainte de ziua care îi este dedicată în calendarul popular, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat și invers. În nordul României și în zonele de munte, la înfloritul sânzienelor se începea cositul pajiștilor. (sursa: 'Dicționar de Mitologie Română', 2013)

Foto: (c) GIL PIETRAR / AGERPRES FOTO

Pentru farmacopeea și cosmetica populară, florile sunt culese, după un anumit ritual, în zorii zilei de Drăgaică (Sânziană), iar tulpinile, semințele și rădăcinile, toamna. Plantele de leac recoltate la Sânziene se legau buchete și, împreună cu o funie de usturoi, se păstrau afară, sub grinda acareturilor, pentru a fi folosite la nevoie.

Planta sau anumite părți ale plantei au diverse întrebuințări în medicina populară: pusă în scaldă întărește copiii debili, zeama obținută din zdrobirea frunzelor vindecă frigurile, plămădită în rachiu vindecă loviturile și vătămările, cu roua căzută în noaptea de Sânziene și recoltată în zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi și de piele. (surse: 'Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu, București, 2003; 'Mitologie română' - dicționar, Ion Ghinoiu, București, 2013) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)