Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită de Biserică în ziua de 24 iunie.

Nașterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintea Nașterii lui Hristos, cea minunată.

'Minunea se aștepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă Maicile, rânduiala nașterii covârșea rânduielile firii, Dumnezeu voind așa, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor'. (Viețile Sfinților)

După ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile și cunoscuții și toți se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la ea ocara nerodirii de copii.

Sfântul Ioan Botezătorul este rod al rugăciunilor părinților săi înaintați în vârstă, Zaharia și Elisabeta. S-au împlinit astfel prin nașterea sa cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil, care a zis către preotul Zaharia: 'Femeia ta va naște fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui!'.

Pe de o parte se bucurau rudeniile, iar de alta, se bucurau cei care erau cuprinși de dorința pentru Mesia Cel așteptat.

Deci, duhul lor se pornea într-înșii spre bucurie; iar Sfântul Duh veselea inimile lor, ca și cum le dădea o înștiințare pentru câștigarea așteptării lor.

Nașterea Sfântului Proroc Ioan a fost minunată căci la venirea sa în lume, toți cei din împrejurimi se minunau și se cutremurau de puterea lui Dumnezeu.

'Astfel a cuprins frica pe toți cei ce viețuiau împrejur, pentru că toți cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu și se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, în cetatea preoților, unde era casa lui Zaharia. Acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărâtă sfințitei seminții a lui Avraam; iar de la Ierusalim și până la dânsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, și se numea 'cetatea muntelui', pentru munții săi cei înalți, iar hotarele ei se numeau 'părțile muntelui' '. (Viețile Sfinților)

Foto: (c) Sorin Lupşa / AGERPRES FOTO

'Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult și grăiau între ei: 'Ce să fie cu pruncul acesta?' Că mâna Domnului era cu el. Dumnezeu înmulțea într-însul darul Său și-l păzea de sabia lui Irod'. (Viețile Sfinților)

Despre minunata naștere a lui Ioan ajunsese vestea până la regele Irod.

Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei și au venit magii de la răsărit, întrebând de Împăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimițând ostași în Betleem să ucidă pe toți pruncii de acolo, și-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia. Și, gândindu-se să-l omoare, a trimis armată la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimișii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea ucidere de prunci fără de Dumnezeu, s-a auzit și în Hebron glas și strigare mare, că nu era departe, și s-a știut bine pentru ce erau acea plângere.

Atunci Sfânta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan și a fugit în munte; iar Sfântul Zaharia a rămas în Ierusalim, slujind în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase tocmai în acea vreme.

Ascunzându-se Sfânta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu s-o apere împreună cu pruncul, iar ostașii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: 'Zaharia, dă-mi pe fiul tău'. Sfântul Zaharia a răspuns: 'Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu știu unde este!' Irod, mâniindu-se, a trimis a doua oară ucigași, că, dacă nu-și va da fiul, atunci să-l omoare pe el.

'Deci, s-au dus niște ucigași sălbatici ca niște fiare, sârguindu-se să-și săvârșească porunca, și au zis cu mânie către preotul lui Dumnezeu: 'Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că așa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!' Sfântul Zaharia a răspuns: 'Voi îmi veți ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul'. Atunci ucigașii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică și altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat și s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod și spre veșnica lui osândă'. (Viețile Sfinților)

Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, se afla în muntele unde, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse și peșteră. Tot acolo curgea și un izvor de apă și crescuse un finic (curmal) plin de roade, 'iar când era vremea mâncării, acel pom se pleca și-și dădea roadele sale spre mâncare, apoi iar se ridica'.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, maica Mergătorului Înainte, a murit în peștera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creșterea lui și păzit în pustietăți, până în ziua arătării sale către Israel. (sursă: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)