Poetul Mihai Eminescu (Eminovici - numele la naștere) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

''Opera lui M. Eminescu, cel mai mare poet român, se explică nu numai printr-o excepțională înzestrare nativă, ci și printr-o neobișnuită aspirație spre cunoaștere, printr-o rară capacitate de asimilare a valorilor spirituale, însușiri dominate de conștiința vocației sale de creator. În structura personalității lui se includ, ca elemente de bază, cunoașterea profundă a limbii și psihologiei populare, a tradițiilor și obiceiurilor, a mentalităților propriului său popor, imprimând operei sale acea pecete națională, timbrul specific în cadrul valorilor literare europene și universale'', se menționa într-o postare din 15 ianuarie 2008 pe site-ul ICR, https://www.icr.ro/.

Mihai Eminescu a studiat, între 1860-1863, la Liceul german din Cernăuți, apoi s-a retras ca ''privatist'' (elev particular). În 1864 a fost copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul, potrivit volumului biografic 'Viața lui Mihai Eminescu' de George Călinescu (Editura pentru Literatură, 1966).

După moartea lui Aron Pumnul, Eminescu a plecat în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde și-a continuat studiile liceale, apoi a ajuns la București, mergând în turneu cu trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. A devenit copist și sufleur în trupele de teatru Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi a fost angajat ca sufleur la Teatrul Național din București.

În perioada 1869-1872 a fost 'student extraordinar' la Facultatea de Filosofie de la Viena, unde a audiat cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, științe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici a făcut parte din societatea literar-socială 'România' și din cea literar-științifică 'România jună'. La Viena l-a cunoscut pe Ioan Slavici, care era student la Drept, potrivit 'Dicționarului scriitorilor români' (Editura Albatros, 2002). Tot la Viena, în 1872 o cunoaște pe Veronica Micle, care avea să fie marea sa iubire.

Debutul literar al lui Mihai Eminescu a fost în ianuarie 1866, când a scris poezia ''La mormântul lui Aron Pumnul'' (pe care a semnat-o cu numele M. Eminovici), închinată memoriei profesorului său și care a fost publicată în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți), intitulată ''Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaști din Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul''.

Tot în 1866 a început să colaboreze la revista 'Familia', din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care l-a descoperit și l-a încurajat pe cel care avea să devină marele poet al românilor. Prima poezie publicată în revista 'Familia', la 25 februarie 1866, a fost 'De-aș avea...', semnată Mihai Eminescu (numele a fost schimbat din Eminovici în Eminescu de I. Vulcan). Până în primăvara anului 1883, au mai fost publicate în aceeași revistă încă 18 poezii, printre care: 'O călărire în zori', 'Din străinătate', 'La Bucovina', 'Misterele nopții', 'Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie', 'La Heliade', 'La o artistă', 'Amorul unei marmure', 'Junii corupți', 'Pe lângă plopii fără soț...', 'Și dacă...', 'Din noaptea'. Cu puțin timp înainte de a se îmbolnăvi, în primăvara anului 1883, i-a mai încredințat lui Iosif Vulcan șapte poezii, între care: ''S-a dus amorul...'', ''Pe lângă plopii fără soț...'', ''Și dacă...'', ''Din noaptea...''.

În 1868 a scris romanul 'Geniu pustiu', rămas neterminat și apărut postum, precizează 'Dicționarul general al literaturii române' (Editura Universul Enciclopedic, 2005).

În 1870 a început să colaboreze la revista ieșeană 'Convorbiri literare', unde a publicat poezia 'Venere și Madonă', poemul 'Epigonii', povestea 'Făt-Frumos din lacrimă', urmate în 1871 de poeziile 'Mortua est', 'Înger de pază' și 'Noaptea'. Eminescu s-a stabilit la Iași și a început să frecventeze ședințele junimiștilor, unde își citea lucrările. Creațiile lui Eminescu au fost primite cu entuziasm în societatea literară 'Junimea'. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene au fost remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al 'Junimii'. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul 'Egipetul', nuvela 'Sărmanul Dionis', poeziile 'Înger și demon' și 'Floare albastră'.

Intrarea sa în publicistică a avut loc în 1870, tot în ''Familia''. Titu Maiorescu - la acea vreme ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice - l-a îndemnat pe Eminescu să-și completeze studiile. Astfel a urmat, în perioada 1872-1874, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a. la Universitatea din Berlin, dar nu le-a finalizat. A revenit la Iași, unde a lucrat ca director al Bibliotecii Centrale (1874), ca profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876). Atunci l-a cunoscut pe Ion Creangă, care i-a devenit prieten, conform 'Dicționarului scriitorilor români'.

În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Eminescu a continuat să scrie poezii. Revista ''Convorbiri literare'' îi publică alte creații, între care celebra serie a 'Scrisorilor' și poemul 'Luceafărul', se precizează în volumul 'Viața lui Mihai Eminescu'. Tot revista 'Convorbiri literare' îi publică în 1875 comentarii cu privire la volumul 'Pseudo-cynegeticos' de A.I. Odobescu, conform 'Dicționarului general al literaturii române' (Editura Universul Enciclopedic, 2005). Un an mai târziu, devine redactor la 'Curierul de Iași'.

Printre poeziile care apar în ''Convorbiri literare'' după 1880 se numără: ''Departe sunt de tine'', ''Povestea codrului'', ''Singurătate'', ''Împărat și proletar'', ''O rămâi'', ''Revedere'', primele patru ''Scrisori'' (''Scrisoarea V'' fiind publicată postum -1890), ''Sara pe deal'', ''La steaua'' ș.a. În 1883 apărea, în ''Almanahul Societății economice social-literare 'România jună' din Viena'', poemul ''Luceafărul'', reprodus apoi și în paginile ''Convorbirilor literare''.

Activitatea cea mai bogată, vreme de șase ani, a avut-o în redacția ziarului 'Timpul', publicație care a apărut pentru prima dată la București, la 15 martie 1876. În ianuarie 1877, redacția ziarului era preluată de Titu Maiorescu, iar Ioan Slavici devenea responsabil cu partea literară și cu politica externă. Între primele articole publicate de poet la 'Timpul' se numără seria 'Icoane vechi și icoane nouă', 'Bălcescu și urmașii lui', 'Arboroasa'. În februarie 1880, Eminescu este numit redactor-șef, funcție pe care o va ocupa până la sfârșitul anului 1881, când devine responsabil cu paginile de politică.

Eminescu s-a distins în presa vremii 'printr-un discurs bine argumentat, prin erudiție și bogăția mijloacelor de expresie, prin libertatea de gândire și exprimare, prin refuzul de a-și alinia scrisul la ideologia conservatoare și la interesele de partid, urmărind redarea cu obstinență a adevărului, chiar și atunci când acesta intra în contradicție cu poziția conducătorilor publicației', precizează revistatimpul.ro.

În noiembrie 1888, Eminescu începe să colaboreze la 'România liberă', revenind în gazetărie, după o întrerupere de mai bine de cinci ani, apoi la 'Fântâna Blanduziei', unde colaborează în decembrie 1888 și în ianuarie 1889, conform site-ului www.mihai-eminescu.ro. În 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române (constituită la 13 februarie), condusă de B.P. Hasdeu.

''Formația intelectuală a poetului s-a realizat printr-o amplă deschidere asupra filozofiei, literaturii și culturii universale, care s-a întrepătruns cu deplina asimilare a tezaurului lingvistic, a istoriei, culturii și literaturii naționale, a folclorului românesc. Însușirea limbilor vechilor texte religioase și populare a dat o temelie solidă operei sale, sub aspectul expresiei, aducând și cea mai însemnată contribuție la înnoirea literaturii naționale''. (https://www.icr.ro/).

Primul și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883, purtând titlul 'Poesii', tipărit de Editura Librăriei, Socecu & Comp - București, și avea o ținută grafică deosebită, un portret al poetului și o scurtă prefață scrisă de Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene. Ediția princeps avea 307 pagini. Ulterior, au mai fost publicate două ediții - în 1885 și în 1888. Cele 17 poezii inedite, apărute alături de unele dintre poeziile deja publicate în revistele 'Convorbiri literare' și în 'Familia', sunt: 'Glossă', 'Odă', 'Iubind în taină...', 'Trecut-au anii...', 'Veneția', 'Se bate miezul nopții...', 'Cu mâne zilele-ți adaogi', 'Peste vârfuri', 'Somnoroase păsărele', 'De-or trece anii...', 'Lasă-ți lumea...', 'Te duci...', 'Din valurile vremii...', 'Ce te legeni...', 'La mijloc de codru...', 'Mai am un singur dor', 'Criticilor mei'.

''Eminescu este cel mai tradițional poet, absorbind toate elementele, și cele mai mărunte, ale literaturii antecedente'', afirma criticul și istoricul literar George Călinescu.

Pe lângă poezie, Mihai Eminescu a publicat și proză ('Sărmanul Dionis', 'Făt-Frumos din lacrimă'), nuvelă fantastică ('Cezara'), povestiri, schițe, teatru ș.a. În 1882 termină de scris drama 'Alexandru Lăpușneanu', conform 'Dicționarului general al literaturii române'.

În 1883, semnele bolii lui Eminescu se agravau și acesta a fost internat la Sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru Suțu. ('Dicționarul general al literaturii române', Ed. Univers Enciclopedic, 2005). În același an, a plecat la Viena unde a fost internat la Sanatoriul Ober-Dobling. În 1884 e numit subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași. După ce boala sa s-a agravat, în primăvara anului 1888 Eminescu s-a stabilit la Botoșani, la sora sa Henrieta. În iulie același an a plecat pentru tratament la băile din Hall, în Austria. La întoarcere, s-a mutat în București, însoțit de Veronica Micle.

Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la București. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

La 28 octombrie 1948 a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Manuscrisele lui Eminescu au fost donate Academiei Române, în 1902, de Titu Maiorescu. Acestea au fost legate în 45 de caiete, conținând aproximativ 14.000 de file, fără o cronologie strictă și fără o ordine tematică. 'Caietele' au fost citite, descifrate, valorificate și reproduse în ediții succesive timp de un secol de câteva generații de eminescologi, de la Perpessicius, George Călinescu, la Dimitrie Vatamaniuc, ori Petru Creția.

La 15 ianuarie 2005, la 155 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Biblioteca Academiei Române (BAR) a găzduit lansarea primului volum al manuscriselor eminesciene, ediție facsimilată, coordonată de Academia Română, apărut la Editura Enciclopedică. Volumul, tipărit la Regia Autonomă Monitorul Oficial în ediție de lux, în format mare - 25/34 cm, include 'Manuscrisul românesc nr. 2254', aflat în colecțiile BAR. Lucrarea se deschide cu două portrete ale lui Eminescu și un cuvânt înainte al academicianului Eugen Simion, președintele Academiei Române între 1998-2006. La 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediție.

La 15 ianuarie 2008, au fost lansate alte șapte noi volume (VIII - XIV), editate în 12 cărți, din seria Manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu, iar la 15 ianuarie 2009 , volumele XV-XX din aceeași serie. Ultimele volume - XXI, XXII și XXIV - au fost lansate la 15 iunie 2009, în Aula Academiei Române, într-o sesiune solemnă, la 120 de ani de la moartea poetului.

Ediția în trei volume a articolelor politice ale lui Mihai Eminescu a fost lansată la 15 iunie 2015, în colecția 'Opere fundamentale' a Fundației Naționale pentru Știință și Artă.

În fiecare an, la 15 ianuarie - data nașterii poetului național al românilor - este marcată Ziua Culturii Naționale.

În 1992 a fost înființat Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, indică site-ul http://www.eminescuipotesti.ro/. Biblioteca Centrală Universitară din Iași poartă numele marelui poet.

Academia Română decernează un Premiu 'Mihai Eminescu', la secțiunea Filologie și Literatură, iar la Botoșani se decernează anual Premiul Național de Poezie ''Mihai Eminescu''.

O expoziție de carte intitulată 'Traduceri în limbi străine din opera poetului Mihai Eminescu' a fost vernisată la 13 ianuarie 2022, în Sala 'Theodor Pallady' a Bibliotecii Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

Festivalul Mondial de Poezie ''Mihai Eminescu'' reunește anual, în Craiova și în orașele partenere, zeci de poeți de pe mai multe continente. Între 10-16 iunie 2024 a avut loc cea de-a XIII-a ediție a acestui festival, conform https://www.facebook.com/Festivalul.de.Poezie.Mihai.Eminescu.Craiova/. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Alexandru Cojocaru)