O PERSONALITATE PE ZI: Arhimandritul Dometian, mare egumen al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa
Arhimandritul Dometian este numărat printre cei mai de seamă stareţi ai Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa. Acest cuvios era rudă şi ucenic al mitropolitului Iosif Muşat, luând jugul lui Hristos din tinereţile sale, pe când marele ierarh era egumen al Mănăstirii Neamţ (1373-1386).
Mulţi ani, Cuviosul Dometian s-a nevoit în obşte, împlinind cu dragoste sfânta ascultare şi învăţând de la cei mai sporiţi călugări cunoştinţa cărţii şi meşteşugul rugăciunii şi al luptei celei duhovniceşti. Apoi, învrednicindu-se de cinstea preoţiei, săvârşea cele sfinte cu multă evlavie şi frică de Dumnezeu, ajungând iscusit duhovnic şi păstor de suflete.
Fiind călugăr învăţat şi iubit, atât de soborul părinţilor, cât şi de marele domn Alexandru cel Bun (1400-1432), arhimandritul Dometian a fost numit, la 7 ianuarie 1407, stareţ al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa, "ca să fie aceste mănăstiri nedespărţite una de alta". Din acest moment au fost unite ambele mănăstiri sub aceeaşi conducere mai bine de 20 de ani.
În Mănăstirea Neamţ, Cuviosul Dometian a înnoit în întregime, cu ajutorul voievodului şi al mitropolitului Iosif, atât biserica şi chiliile, cât şi viaţa duhovnicească, mărind soborul lavrei la peste 150 de călugări. Dintre ei a ridicat apoi duhovnici şi egumeni iscusiţi, dascăli şi neadormiţi rugători pentru toată lumea. Tot la Mănăstirea Neamţ, stareţul Dometian a întemeiat o vestită şcoală de caligrafi şi miniaturişti din ţările române, neîntrecută de nici o altă şcoală mănăstirească, condusă de ucenicul său, venerabilul călugăr caligraf Gavriil Uric. A întemeiat, de asemenea, o bogată bibliotecă cu numeroase opere patristice, dintre care multe erau copiate în lavră.
În Mănăstirea Bistriţa, stareţul Dometian a mărit, la fel, numărul călugărilor la peste 50 de nevoitori şi a rânduit aşezământ de viaţă duhovnicească întocmai ca la Neamţ. Apoi a rânduit duhovnici şi slujitori aleşi, spre slava lui Dumnezeu şi cinstea ctitorului fondator, Alexandru cel Bun, care adesea zăbovea aici.
Cei mai aleşi dintre ucenicii săi de la Bistriţa au fost arhimandriţii Grigorie şi Eutimie, ieromonahii Ioasaf, Ioan, Cornelie şi Timotei, duhovnicul Daniil, monahii Paisie Uric, fiul său, Gavriil Uric şi numeroşi alţii. Tot la Mănăstirea Bistriţa, Cuviosul Dometian a format o şcoală de grămătici, unde mulţi tineri învăţau carte de la călugării cei mai luminaţi şi de unde ieşeau preoţi de sate, dascăli, cateheţi, grămătici şi copişti.
La porunca marelui stareţ, s-a scris la Bistriţa de către călugări prima cronică moldovenească şi s-au copiat mai multe scrieri din Sfinţii Părinţi. Iar în anul 1407 s-a scris vestitul pomelnic al Mănăstirii Bistriţa, în care voievodul Alexandru cel Bun este numit "adevăratul ctitor al sfânt lăcaşului acestuia", iar "arhimandritul Dionisie, adică Dometian, conducătorul acestui sfânt lăcaş".
În prefaţa pomelnicului, stareţul Dometian dă aceste frumoase învăţături: "Oricine voieşte să se izbăvească de căderea în păcatul de voie sau fără de voie, să se cureţe. Prin căinţă şi mărturisire adevărată şi milostenie se curăţă păcatele, şi cei doritori a se învrednici de fericirea veşnică să vie cu ruşinare şi cu frică de Dumnezeu către sfânta şi soborniceasca şi apostoleasca Biserică, ca să-şi mărturisească păcatele...".
Cuviosul arhimandrit Dometian a fost duhovnicul marelui domn Alexandru cel Bun şi sfetnicul său de taină, la al cărui îndemn s-au zidit numeroase biserici "şi s-au făcut multe lucruri bune în Ţara Moldovei".
În timpul stăreţiei sale, Mănăstirile Neamţ şi Bistriţa au cunoscut o mare dezvoltare duhovnicească şi culturală, nemaicunoscută până atunci. Aceeaşi deosebită amploare a luat şi isihasmul moldovean în jurul ambelor mănăstiri, fiind mult susţinut de stareţul Dometian. De asemenea, apar în ţinutul Neamţ câteva mici sihăstrii noi, precum sihăstria "din Hang", sub Ceahlău, sihăstria de la Topoliţa şi Boiştea - Târgu Neamţ, sihăstria "Nechidului", sihăstria Tazlăului şi altele.
Acest stareţ s-a dovedit şi un bun chivernisitor al averilor mănăstireşti şi neîntrecut iconom al casei lui Dumnezeu. Pentru toate acestea arhimandritul Dometian este numărat printre cei mai de seamă stareţi din secolul XV ai monahismului moldovean. Ajungând la adâncul bătrâneţilor şi simţindu-se chemat de Hristos, Cuviosul Dometian s-a strămutat la cereştile lăcaşuri, în anul mântuirii 1415. (sursă: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.doxologia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit











