Natalia Intotero, propusă ministru al Culturii (fişă biografică)
Natalia Intotero a fost propusă la 23 decembrie 2024, ministru al Culturii în noul Guvern.
***
Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuarie 1976, la Brad, în judeţul Hunedoara.
A absolvit Liceul pedagogic "Sabin Drăgoi" Deva (1990-1995), apoi cursurile Colegiului de Institutori Limba Engleză din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara (1999-2002), şi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română (2002-2006), obţinând diploma de profesor, potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaţilor, https://www.cdep.ro/.
A urmat, de asemenea, cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti (2003-2007), obţinând diploma de expert în relaţii internaţionale şi studii europene, precum şi cursuri de management politic la Institutul Social Democrat "Ovidiu Şincai" din Bucureşti, obţinând diploma de master în management politic (2005). A absolvit un curs postuniversitar la Institutul Diplomatic Român (2008), apoi Colegiul Naţional de Apărare (2009) şi a urmat cursuri de management educaţional (2011-2013).
A fost institutor la Şcoala Generală "Horea, Cloşca şi Crişan" din Brad (sept.1995 - iun. 2004), apoi profesor (iun.-aug. 2004) şi profesor-grad didactic I (aug.2004 - iun.2008) la Şcoala Generală "Mircea Sântimbreanu" din Brad. În iunie 2008, a fost numită director la Şcoala Generală "Horea, Cloşca şi Crişan" din Brad, mandat încheiat în martie 2009. Între octombrie 2009-martie 2011 a fost director adjunct al Colegiului Naţional "Avram Iancu" din Brad şi din martie 2011 - profesor la acelaşi colegiu, conform CV-ului publicat pe https://intotero.ro/.
Consilier municipal în Consiliul Local Brad (iun.- aug. 2004) şi consilier în Consiliul Judeţean Hunedoara (aug.2004 - iun.2008), fiind membru în: Comisia de analiză a asocierii şi colaborării cu alte autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi agenţi economici din ţară şi străinătate precum şi dezvoltare regională; Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, problemele minorităţilor, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti; Comisia de învăţământ, cultură şi sănătate, Vicepreşedinte al Comisiei Juridice; Consiliul Director Direcţia Gen. pentru Asistenţa şi Protecţia Copilului Hunedoara.
În perioada martie - octombrie 2009 a fost secretar de stat pentru Relaţii Instituţionale în Ministerul Afacerilor Externe, iar în perioada mai - decembrie 2012 a fost secretar de stat la Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni - Ministerul Afacerilor Externe.
La alegerile legislative din 2012 a fost aleasă deputat din partea Partidului Social Democrat în circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara, colegiul uninominal nr. 2. În legislatura 2012-2016 a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, precum şi vicelider (din sept. 2016) al Grupului parlamentar al PSD. A fost membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi membru supleant în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE (până în iun. 2015).
În legislatura 2016-2020, a fost vicelider al Grupului parlamentar al PSD (sept. 2016-febr. 2018), vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă (până în febr. 2018). A fost membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală. A fost preşedinte al Comisiei de validare (din oct. 2020).
Natalia-Elena Intotero a fost ministru pentru Românii de Pretutindeni în cabinetul Vioricăi Dăncilă între ianuarie 2018 şi noiembrie 2019. Activitatea sa de ministru a fost întreruptă în perioada aprilie-iunie 2019 din cauza candidaturii pentru Parlamentul European.
La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 a obţinut al treilea mandat de deputat, din partea Partidului Social Democrat. Membră a Comisiei pentru învăţământ (şi preşedinte al acesteia până în iul. 2023), membră în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi în Comisia de validare. Vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Indonezia (din apr. 2023), potrivit https://www.cdep.ro/.
A obţinut un nou mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare din 2024.
Din 19 iulie 2023, a fost ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Irina Andreea Cristea, editor: Roxana Losneanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













