Marian Neacşu, propus vicepremier fără portofoliu (fişă biografică)
Marian Neacşu a fost propus, la 23 decembrie 2024, vicepremier fără portofoliu în noul Guvern.
***
Marian Neacşu s-a născut la 27 mai 1964. A absolvit Liceul Teoretic din Topoloveni, Argeş (1982), apoi Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Craiova, fiind licenţiat în economie (1987). Este expert contabil, membru în Corpul Experţilor Contabili (2002), membru al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România şi deţine un master în domeniul "Studii de Securitate şi Apărare", obţinut la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" (2013), potrivit www.cdep.ro.
A fost economist la IAS Slobozia (1987-1988), director al S.C. CERES S.A. Slobozia (1990-1993) şi al S.C. MORARITUL S.A. (1997-2004), EUROPRO INVEST SRL (2006-2008), S.C. ESSTRELLA SRL (2004-2008).
În administraţia locală, a deţinut funcţii în Consiliul Judeţean Ialomiţa: preşedinte al Comisiei Agricultură-Servicii (1992-1996), preşedinte al Comisiei Buget-Finanţe (1996-2000), consilier (1992-2008), secretar (2000-2004) şi apoi membru (2004-2008) al Comisiei Buget-Finanţe. De asemenea, a fost consilier în Consiliul municipal Slobozia (2008).
A fost: vicepreşedinte al filialei Ialomiţa a Partidului Democrat Agrar din România-PDAR (1991-2001), prim-vicepreşedinte PDSR Ialomiţa (1998-2001), membru în Biroul Permanent PSD Ialomiţa (2005-2008), preşedinte al PSD Ialomiţa şi secretar general al PSD (oct. 2015 - nov. 2018).
În Parlamentul României, a fost ales deputat de Ialomiţa pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat - Partidul Conservator (2008), reales pe listele PSD (2012), fiind: vicelider (apr. 2010 - sept. 2012), apoi lider (mai 2012 - febr. 2016) al Grupului parlamentar al PSD; vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică (sept.2014 - dec. 2016), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (oct. 2014 - febr. 2015), chestor (febr. - dec. 2016).
În 2017, a fost numit în funcţia de consilier onorific pentru relaţia cu Parlamentul al premierului Sorin Grindeanu. În martie 2018, a fost ales secretar general al PSD, în cadrul Congresului extraordinar al formaţiunii. În februarie 2019, a părăsit PSD şi a fost numit, de Victor Ponta, coordonator al campaniei electorale a Pro România pentru alegerile europarlamentare. Revine în PSD, iar la 10 martie 2018, în cadrul unui nou congres al formaţiunii, a obţinut funcţia de secretar general.
În iunie 2020, Parlamentul a aprobat numirea lui Marian Neacşu ca membru în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
În decembrie 2021, Marian Neacşu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, înlocuindu-l pe Tiberiu Horaţiu Gorun, eliberat la cerere. Tot atunci a demisionat din funcţia de membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.
La 15 iunie 2023, Marian Neacşu a depus jurământul de viceprim-ministru în Guvernul Marcel Ciolacu.
La 14 iulie 2023, viceprim-ministrul Marian Neacşu a fost desemnat interimar la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin decret prezidenţial, în urma demisiei lui Marius Budăi, calitate pe care a deţinut-o pâna la 19 iulie 2023.
Marian Neacşu a obţinut un nou mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare din 2024, fiind ales pe listele PSD, în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Andreea-Gabriela Onogea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 septembrie - Ziua ONU pentru cooperarea Sud-Sud (ONU)
Ziua Națiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud, marcată în fiecare an la 12 septembrie, celebrează solidaritatea, colaborarea și schimbul tot mai mare de soluții practice între țările din Sudul Global. Aceasta recunoaște faptul că fiecare țară are cunoștințe, experiență și inovații valoroase de împărtășit și că progresul este cel mai puternic atunci c&acir
12 septembrie - Ziua mondială a primului ajutor
Ziua mondială a primului ajutor este marcată în acest an la 12 septembrie, pentru a crește gradul de conștientizare, a consolida pregătirea comunității și a încuraja oamenii de pretutindeni să învețe abilități esențiale de salvare a vieții. Această zi a fost inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), fiind sărbătorită anua
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 septembrie
Ortodoxe Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul Greco-catolice Sf. m. Autonom Romano-catolice Preasfântul Nume al Mariei Sfântul Mucenic Avtonom este pomenit în calendarul cr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 septembrie
Este a 255-a zi a anului 2026. Au mai rămas 110 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 19 h 32 m. Luna răsare la 08 h 12 m și apune la 19 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 7-11 septembrie 2026
Modificări ale normelor care reglementează infrastructura energetică transeuropeană, propuse de eurodeputați, vizita în Groenlanda a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acordarea Spaniei de asistență de urgență în valoare de 114,7 milioane de euro pentru a contribui la gestionarea situației din Ceuta, adoptarea unei comunicări care stabilește o n
Retrospectiva evenimentelor interne 7-11 septembrie 2026
Continuarea discuțiilor pe marginea formării unui nou guvern, promulgarea legii privind primul împrumut al României la BIRD pentru acoperirea deficitului, inculparea șefului DSU, Raed Arafat, pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter, eliberarea condiționată a sirianului Omar Hayssam, audierile din comisia parlamentară de a
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO) revine cu o ediție aniversară care marchează 10 ani de FITO și 50 de ani de la prima ediție a Festivalului de Teatru Scurt. Organizat de Teatrul Regina Maria din Oradea, în parteneriat cu Fundația Culturală FITO, și finanțat de Consiliul Județean Bihor, evenimentul se desfășoară în
DOCUMENTAR: 25 de ani de la atentatele de la Pentagon și World Trade Center (11 septembrie)
Atacurile teroriste împotriva orașului New York și Washington, D.C., din 11 septembrie 2001, au fost considerate cele mai grave atacuri asupra teritoriului american din istoria statului, conducând, după cum spune FBI, la schimbări de amploare în abordările și operațiunile antiteroriste din SUA și din întreaga lume, menționează site-ul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 septembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul Greco-catolice Sf. cuv. Teodora din Alexandria Romano-catolice Ss. Prot și Iacint, frați m. Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul cre
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 septembrie
Este a 254-a zi a anului 2026. Au mai rămas 111 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 34 m. Luna răsare la 06 h 59 m și apune la 19 h 31 m. Lună Nouă la 06 h 27 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Teatrul sicilian de marionete Opera dei Pupi
Teatrul de marionete, cunoscut sub numele de ''Opera dei Pupi'', a apărut în Sicilia la începutul secolului al XIX-lea și s-a bucurat de un succes uriaș în rândul claselor muncitoare ale insulei. Păpușarii spuneau povești bazate pe literatura cavalerească medievală și pe alte surse, cum ar fi poeziile italiene ale Renașterii, viețile s
10 septembrie - Ziua Țării Moților
La 10 septembrie este celebrată Ziua Țării Moților. Propunerea legislativă a fost inițiată de senatorul PNL Călin Petru Marian și a fost semnată de mai mulți parlamentari, dar și susținută de peste o mie de cetățeni, care au semnat pentru sprijinirea acestui demers. Inițiatorii legii au motivat în expunerea de motive că sărbătoarea Țării M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 septembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sf. Împărăteasă Pulheria Greco-catolice Sf. m. Minodora, Mitrodora și Nimfodora Romano-catolice Sf. Nicolae din Tolentino, pr. Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora sunt pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 septembrie
Este a 253-a zi a anului 2026. Au mai rămas 112 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 19 h 36 m. Luna răsare la 05 h 44 m și apune la 19 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Silviu Lung
Fostul internațional de fotbal Silviu Lung a fost unul dintre cei mai buni portari din fotbalul românesc, jucând pentru Universitatea Craiova, Steaua București și pentru naționala de fotbal a României. A câștigat două titluri și patru cupe ale României cu Universitatea Craiova, dar și o cupă cu Steaua București. Este maestru emerit al sp











