Patriarhul Nicodim Munteanu i-a succedat patriarhului Miron Cristea (1925-1939), fiind întronizat după decesul acestuia şi păstorind vreme de nouă ani, din 1939 până la moarte, în anul 1948. A fost al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

S-a născut la 6 decembrie 1864, în Pipirig, judeţul Neamţ. A studiat la Seminarul "Veniamin" din Iaşi (1882-1890), apoi la Academia Duhovnicească din Kiev (1890-1895, cu licenţă în 1895).

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ, sub numele de Nicodim (1894), hirotonit ierodiacon la Iaşi (1894), ieromonah, în 1896; predicator la catedrala mitropolitană din Iaşi (1895), hirotesit arhimandrit şi numit vicar al Mitropoliei Moldovei (1898-1902), apoi vicar al Episcopiei Dunării de Jos (1902-1909) şi director al Seminarului "Sf. Andrei" din Galaţi (1908-1909), arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, cu titlul Băcăoanul (1909).

La 18 februarie 1912 a fost ales episcop de Huşi (înscăunat la 3 martie 1912); locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului (iunie 1918 - decembrie 1919).

Sursa foto: basilica.ro 

S-a retras din scaunul de la Huşi la 31 decembrie 1923, fiind apoi stareţ al Mănăstirii Neamţ (1924-1935). Ca stareţ, a înfiinţat un seminar monahal la Neamţ (1925-1928), care a fost mutat ulterior la Cernica, şi o şcoală pentru fraţii de mănăstire (1928-1937), mai târziu un seminar de muzică bisericească (1937). La Neamţ a organizat mănăstirea, urmele acestei organizări văzându-se şi astăzi: aleile drepte şi frumoase, ca nişte raze, care pleacă de la biserică, fiind opera sa.

La 23 ianuarie 1935, Nicodim Munteanu a fost ales mitropolit al Moldovei (înscăunat la 4 februarie 1935). În această calitate, de mitropolit, a ridicat la Neamţ, palatul mitropolitan şi clădirea Seminarului Teologic; în tipografia reutilată de la Neamţ s-au imprimat peste o sută de lucrări.

A fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 30 iunie 1939 (înscăunat la 5 iulie), păstorind până la moarte.

Membru de onoare al Academiei Române (5 octombrie 1918), doctor honoris causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (1920). În 1917, a fost delegat de Sfântul Sinod la Marele Sobor de la Moscova, care a hotărât reînfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Ruse; în toamna anului 1946 a condus o delegaţie sinodală română într-o vizită la Moscova.

Patriarhului Nicodim Munteanu îi aparţine aproape toată traducerea Bibliei apărute în 1944, dar şi alte zeci de traduceri şi lucrări teologice proprii.

A tradus în română după textul grecesc al Septuagintei 51 de cărţi ale Sfintei Scripturi (24 din Vechiul Testament, iar Noul Testament în întregime). A publicat Noul Testament în cinci ediţii, dar şi Psaltirea (patru ediţii), traduse de el.

A tradus şi prelucrat din ruseşte peste o sută de lucrări teologice, cărţi de predici sau broşuri religioase (după arhiepiscopii Sergiu al Valdimirului şi Inocenţiu al Odessei, preoţii Constantin Stratilatov, Grigorie Petrov şi Serghei Cetfericov, profesorul A. P. Lopuhin, Lev Tolstoi, teologul englez F. V. Farrar - tot din limba rusă ş.a.).

Lucrări originale şi prelucrări: "Ce să crezi şi cum să trăieşti? Adecă schema credinţei şi moralei creştine", Bucureşti, 1905; "Cuvântări liturgice", Bucureşti, 1906; "Călăuza creştinismului la biserică sau Cum se cuvine să stea creştinul în biserica la slujba Sf. Liturghii", Bucureşti, 1907; "Ortodoxia şi creştinismul apusean. Prelucrare după A.P. Lopuhin şi alţii", Bucureşti, 1912; "Cuvântări liturghice. Dumnezeu şi dreptatea lui. Mâna lui Dumnezeu în lumea văzută. Scurtă explicare a Sf. Liturghii şi pomenirea morţilor. Originale şi prelucrări", Mănăstirea Neamţ, 1933; "Cuvântări, pastorale şi îndemnuri", Mănăstirea Neamţ, 1940.

A trecut la viaţa veşnică la 27 februarie 1948 şi a fost înmormântat în catedrala patriarhală alături de predecesorul său, patriarhul Miron Cristea.

"Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a păstorit în timpuri deosebit de grele, în timpuri de criză economică şi război, iar adesea se afla sub presiunea factorilor politici din ţară şi din străinătate. Cu toate acestea, patriotismul său nu a fost unul de circumstanţă, ci era al unui român autentic. Patriarhul Nicodim Munteanu era un om adânc legat de istoria poporului şi, în acelaşi timp, era un om care avea conştiinţa importanţei şi misiunii Bisericii în viaţa poporului român. Iar când era diplomat, era un diplomat cu demnitate. El a înfruntat puterea politică, atunci când era vorba despre prezentul şi viitorul ţării, a înfruntat forţe politice străine, apărând demnitatea Bisericii şi a neamului românesc.

Banca Naţională a României a pus in circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 19 iulie 2010, un set de cinci monede din argint dedicate patriarhilor Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arapasu, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la dobândirea oficială a autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română (1885) şi 85 ani de la ridicarea ei la rangul de Patriarhie (1925).

Foto: (c)  LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO 

Patriarhul Nicodim rămâne în istoria Bisericii şi a poporului român o figură înaltă, de verticalitate luptătoare, de demnitate înţeleaptă şi de conştiinţă misionară într-un popor creştinat odată cu formarea sa în istorie", scrie patriarhul Daniel în cuvântul înainte al cărţii "Patriarhul Nicodim Munteanu: un mărturisitor al Luminii în vremuri întunecate", apărută la Editura Basilica, în contextul Anului comemorativ 2019 dedicat Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română. (surse: Dicţionarul Teologilor Români - Mircea Păcurariu; "Patriarhul Nicodim Munteanu: un mărturisitor al Luminii în vremuri întunecate", Editura Basilica, 2019; https://basilica.ro; https://www.patriarh.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: enciclopediaromaniei.ro