Biserica Sfânta Ana din Ierusalim este zidită pe locul unde s-ar fi aflat casa Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului. Situată în apropierea Porţii Sfântului Ştefan, numită şi "Poarta Leilor", şi lângă bazinele de la Scăldătoarea Vitezda, este locul unde s-a născut Maica Domnului.

Zidită de cruciaţi pe o parte din ruinele bazilicii bizantine din secolul al V-lea şi închinată Sfintei Ana, biserica este una dintre puţinele clădiri creştine ridicate în secolul al XII-lea care au supravieţuit până în zilele noastre. Totodată, biserica este cunoscută şi ca Biserica Paraliticului, amintind de minunea săvârşită de Iisus Hristos care l-a vindecat pe omul care zăcea la pat de 38 de ani, potrivit www.crestinortodox.ro şi https://doxologia.ro/.

Bazilica a fost construită înainte de anul 427, lucru demonstrat de faptul că au fost găsite resturi de pardoseală având pe ele cruci, cunoscut fiind faptul că Împăratul Teodosie al II-lea a interzis în anul 427 să se mai facă cruci pe pardoseală, pentru ca acest semn sfânt să nu mai fie călcat în picioare.

O capodoperă arhitecturală, biserica cu trei naosuri, avea lungimea de 45 de metri şi lăţimea de 18 metri, o structură de piatră susţinută de şapte arce, fiind construită peste digul central şi peste bazinele de apă de la Vitezda. Absida şi o parte din corpul bisericii au fost construite pe locul templului şi al băilor tămăduitoare, restul bisericii fiind suspendat pe fosta scăldătoare. Naosul central se sprijinea pe digul central, iar naosul sudic se sprijinea pe şapte mari contraforţi care aveau capetele pe fundul bazinului. Pentru a susţine naosul de nord s-a construit o boltă deasupra rezervorului nordic şi tot în partea de nord se afla "martyrium", în care erau venerate moaştele sfinţilor. Pardoseala bizantină era din lespezi de marmură şi mozaicuri.

Distrusă de invaziile perşilor (614) şi arabilor (1010), biserica cea mare a fost rezidită după cucerirea oraşului de către cruciaţi (1099), acesteia adăugându-i-se şi o capelă cu o lungime de 20 de metri şi o lăţime de 10 metri. Mai târziu, prin anul 1140, cruciaţii au ridicat o nouă şi măreaţă bazilică, în partea sud-estică a capelei, închinând-o Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

În anul 119, odată cu alungarea latinilor din Ţara Sfântă, otomanul Saladin a cucerit oraşul, transformând biserica în şcoală de Coran. Mărturie stă placa de piatră de deasupra uşii de intrare în biserică, datând din anul 1192, pe care stau scrise, pe cinci rânduri, cele despre Saladin, care a cucerit oraşul Ierusalim, transformând locul în şcoală, potrivit surselor amintite.

În secolul al XIX-lea, în urma războiului din Crimeea, biserica a fost cedată de către sultanul Abdul Megid congregaţiei catolice a Părinţilor Albi, în grija cărora se află şi astăzi.

Biserica Sfânta Ana are trei naosuri egale ca dimensiuni şi despărţite între ele prin două rânduri de coloane, fiecare având câte o bază în formă de cruce. Bazele zidurilor dinspre nord şi sud sunt părţi din vechea biserică bizantină, restul fiind adăugiri cruciate din secolul al XII-lea. Altarul este zidit într-o absidă rotundă, mai înălţată. De o parte şi de alta a acestuia sunt zidite alte două altare mai mici, pe faţadele cărora sunt înfăţişati Apostolii Matei şi Luca, cei care vorbesc de începutul vieţii celei după trup a Mântuitorului. Din naosul din dreapta, o scară coboară către cripta în care cruciaţii au localizat locuinţa Sfinţilor Ioachim şi Ana.

Restaurată de mai multe ori, în special în urma războiului din 1967, când a fost grav avariată de bombardamentul israeliţilor, săpăturile arheologice din zilele noastre au scos la lumină multe elemente din biserica bizantină şi din cea a cruciaţilor. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: doxologia.ro