JO 2024: Jocurile Olimpice de vară din anul 2020 (Tokyo)

Jocurile celei de-a XXXII-a Olimpiade s-au desfăşurat la Tokyo, între 23 iulie şi 8 august 2021, conform olympics.com.
Astfel, capitala Japoniei a devenit prima metropolă din Asia care a găzduit două ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară, după cea din 1964. Per total, în Ţara Soarelui Răsare s-au ţinut patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, incluzând Jocurile Olimpice de iarnă de la Sapporo, din 1972 şi pe cele de la Nagano, din 1998.
Iniţial, evenimentul fusese programat în intervalul 24 iulie - 9 august 2020, însă, în martie 2020, a fost amânat pe fondul pandemiei de COVID-19. A fost pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice când o ediţie a fost amânată. Totodată, a fost singura ediţie care s-a desfăşurat fără spectatori, ca urmare a măsurilor de protecţie sanitară.
Cu toate acestea, s-a păstrat denumirea oficială de Tokyo 2020.
Ceremonia de deschidere a avut loc la 23 iulie 2021, pe Stadionul Olimpic din Tokyo, în prezenţa împăratului Naruhito. În premieră, în cadrul ceremoniei a fost păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor noului coronavirus, ale cutremurului şi tsunamiului din 2011 şi ale masacrului de la Munchen, din septembrie 1972, asupra delegaţiei sportive israeliene în timpul celei de-a XX-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară.
Numărul delegaţiilor participante a fost de 206, incluzând Echipa Olimpică a Refugiaţilor. În total, 11.315 sportivi s-au întrecut la 46 de sporturi şi discipline sportive.
Din punct de vedere al reprezentării genurilor, Olimpiada de la Tokyo a fost cea mai echilibrată din istorie, numărul sportivelor şi cel al sportivilor fiind aproape egal, arată olympics.com.
Au fost incluse în programul olimpic patru sporturi noi: karate, escaladă, surfing şi skateboarding. Cele două noi discipline sportive au fost baschet 3x3 şi ciclism BMX Freestyle.
După 13 ani, sporturile baseball şi softball au fost reintroduse în programul olimpic.
Din partea României au intrat în competiţie 104 sportivi şi sportive, la 17 sporturi şi discipline sportive, notează cosr.ro.
Americanul Caeleb Dressel şi australianca Emma McKeon, ambii participanţi la întrecerile de înot, sunt sportivii care au cucerit cele mai multe titluri şi medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Dressel a cucerit în total cinci medalii de aur la JO 2020, în timp ce McKeon s-a întors acasă cu şapte medalii, patru dintre ele de aur şi trei de bronz.
La rândul său, Kaylee McKeown, sportivă din Australia, a obţinut 4 medalii în total, 3 de aur, 1 de bronz, de asemenea, la înot.
Echipa Statelor Unite a cucerit pentru a şaptea oară consecutiv titlul olimpic la baschet feminin, învingând cu scorul de 90-75 formaţia Japoniei.
Delegaţia Statelor Unite ale Americii s-a clasat pe primul loc în clasamentul final pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce China a fost lider în cea mai mare parte a timpului. Astfel, SUA a încheiat cu 39 medalii de aur, 41 de argint şi 33 de bronz, devansând China (38-32-18) şi Japonia (27-14-17).
Un număr de 94 de naţiuni au câştigat medalii, cu şapte mai multe faţă de recordul stabilit în 2008, la Beijing.
Sportivii din Insulele Bermude, Filipine şi Qatar au câştigat, pentru prima dată, medalii de aur. Burkina Faso, Turkmenistan şi San Marino au câştigat, în premieră, medalii olimpice.
România a încheiat pe locul 46, cu o medalie de aur şi trei de argint. Ţara noastră s-a clasat mai bine cu o poziţie în comparaţie cu precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, din 2016. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Sursa foto: www.cosr.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna mondială a siguranței rutiere (ONU) (12-18)
Săptămâna mondială a siguranței rutiere (ONU), aflată la cea de-a 8-a ediție, va avea loc în perioada 12-18 mai 2025 și va avea tema '#MakeWalkingSafe#MakeCyclingSafe', menționează www.who.int. Evenimentul are drept scop să îndemne factorii de decizie să încurajeze mersul pe jos, cu bicicleta și
12 mai - Ziua internațională a sănătății plantelor (FAO)
Sănătatea plantelor reprezintă fundamentul securității alimentare și este interconectată cu sănătatea umană, animală și a mediului. Plantele sănătoase oferă diete bogate în nutrienți pentru oameni și animale și contribuie la promovarea unui ecosistem echilibrat, subliniază Organizația pentru Alimentație și Agricultură. Plantele infectate cu dăunători pot
12 mai - Ziua internațională a asistenților medicali
La 12 mai este marcată Ziua internațională a asistenților medicali. Data aleasă reprezintă ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a deschis, în 1860, prima școală pentru asistentele medicale, în apropierea Spitalului 'Saint Thomas' din Londra, realizând primul pas în pregătirea profesională și insti
12 mai - Ziua Vesak, a lunii pline (ONU)
Ziua Vesak (Ziua Lunii pline), sărbătorită în 2025 la data de 12 mai, este zi sacră pentru budiștii din întreaga lume, reprezentând ziua în care s-a născut Buddha, în 623 î. Hr. Ziua Vesak este marcată anual în ziua cu lună plină din mai, conform https://www.un.org/. Zi
CITATUL ZILEI
'Amabilitatea e în multe cazuri moneda falsă a bunătății. Bunătatea este întotdeauna amabilă; rareori însă amabilitatea e blândă și plină de bunătate.' - E.D.Ochoa, Cfr. Carlos Frontaura 'Maxime morale autografe' ('Spicuiri din înțelepciunea spaniolă', Editura Albatros, București, 1976)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 12 mai
Ortodoxe Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ierarhi Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, și Gherman, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. ep. Epifanie al Ciprului; Sf. Gherman al Constantinopolului Romano-catolice Ss. Nereu și Ahile, m. *; Pancrațiu, m. Sfântul Mucenic Ioan Valahul este pomenit &
11 mai - Ziua tatălui în România
La 11 mai 2025 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei tatălui și a Zilei Mamei a fost adoptată de Senat la 9 iunie 2009 și de Camera Deputaților la 29 septembrie 2
11 mai - Ziua Națională a Portului Tradițional din România
La 11 mai 2025 este sărbătorită Ziua Națională a Portului Tradițional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. ''Tradiția reprezintă un element primordial în identificarea existenței și evoluției istorice și socio-culturale a unei națiuni. Portul tradițional, alături de alte elemente culturale ca muzica, dan
CITATUL ZILEI
'Arta unei țări reprezintă totalul virtuților sociale și al forțelor sale etice.' - J.Ruskin (''Reflecții și maxime'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 mai
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Mochie preotul; Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor Duminica a 4-a după Paști Greco-catolice Duminica a 4-a a Paștilor. Sf. m. Mochie Romano-catolice Duminica a 4-a a Paștelui Sf. Mamert, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 mai
Este a 131-a zi a anului 2025. Au mai rămas 234 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 53 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 19 h 39 m și apune la 04 h 54 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
DOCUMENTAR: Manechinul Linda Evangelista împlinește 60 de ani (10 mai)
Linda Evangelista este una dintre cele mai faimoase supermodele ale anilor '90. A apărut pe coperțile a peste 700 de reviste de modă, eleganță și lifestyle. Este cunoscută, în special, pentru colaborarea cu faimosul Steven Meisel, etalon al fotografiei fashion. Linda s-a născut la 10 mai 1965, în orașul St. Catharines din provincia canadiană On
DOCUMENTAR: Bono, liderul trupei U2, împlinește 65 de ani (10 mai)
Liderul trupei U2, Bono (Paul David Hewson), s-a născut la 10 mai 1960, la Dublin, și a crescut în partea de nord a acestui oraș în cartierele Ballymun și Glasnevin. În 1971, s-a mutat în centrul orașului pentru a începe să studieze la Institutul de învățământ ''St. Patrick''. Un an mai târziu părinții l-au &ici
CONIL Fest, Festivalul Integrării, ediția a-XXVI-a (10-11 mai)
În zilele de 10 și 11 mai 2025, este programată, la Circul Metropolitan din București, cea de-a XXVI-a ediție a CONIL Fest - Festivalul Integrării. Intitulat anul acesta 'Flori de Mai', este cel mai mare eveniment cultural și artistic din România dedicat copiilor 'tipici, cât și celor cu cerințe educaționale speciale', potrivit
10 mai - Ziua internațională a arborelui de argan
Ziua internațională a arborelui de argan este sărbătorită, în fiecare an, la 10 mai. A fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția A/RES/75/262, fiind adoptată prin consens la 5 martie 2021. Arganul (Argania spinosa) este o specie autohtonă din regiunea subsahariană din sud-vestul Marocului, care crește &icir