logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea oficială a Tower Bridge din Londra (30 iunie 1894)

Image

La 30 iunie 1894, Tower Bridge din Londra, a cărui construcţie a început în 1886, era inaugurat oficial de prinţul de Wales, viitorul rege Eduard al VII-lea şi prinţesa de Wales, Alexandra. Numit după construcţia istorică celebră, aflată în apropiere, Tower of London, Tower Bridge a fost timp de peste un secol unul dintre simbolurile Londrei şi ale Regatului Unit, notează https://www.towerbridge.org.uk/.

Tower Bridge este un pod basculant. Cele două secţiuni ale podului se ridică, formând unghiuri la aproape 90 de grade, ceea ce permite trecerea navelor. Cele două turnuri victoriene de la ambele capete ale podului nu au fost construite doar pentru estetica ansamblului, ci pentru a susţine greutatea uriaşă a celor două părţi ale podului, mai ales atunci când acesta se ridică. Cele două secţiuni ale podului erau acţionate hidraulic, folosind abur pentru a alimenta enormele motoare de pompare. Energia creată era stocată în şase acumulatoare masive, existând întotdeauna puterea necesară pentru a ridica podul. Astăzi, podul este în continuare acţionat hidraulic, cărbunii şi aburul fiind înlocuiţi începând din 1976 de petrol şi electricitate. Motoarele, acumulatorii şi cazanele de pompare originale au fost păstrate şi sunt astăzi expuse în camerele vechi ale motoarelor în partea de sud a Tower Bridge.

Pentru a construi un nou pod peste Tamisa, City of London Corporation avea nevoie de aprobarea atât a parlamentului cât şi a suveranului. Regina Victoria (1837-1901) a semnat Corporation of London (Tower Bridge) Act, la 14 august 1885.

În mai puţin de un an, prinţul moştenitor a pus piatra de temelie marcând începerea construcţiei podului. Piatra, aflată la capătul nordic al construcţiei, este decorată cu stema regală şi gravată cu numele celor prezenţi la ceremonie, printre care inginerul Sir John Wolfe Barry (1836-1918) şi arhitectul Sir Horace Jones (1819-1887). La 30 iunie 1894, prinţul de Wales a revenit pentru a inaugura oficial Tower Bridge. De data aceasta a fost însoţit de soţia sa, prinţesa Alexandra, şi de fiul lor, ducele de York (viitorul rege George al V-lea).

La ceremonia de inaugurare a Tower Bridge s-a aflat, printre alţii, şi pictorul englez William Wyllie (1851-1931) împreună cu soţia sa. El a imortalizat procesiunea navelor pe Tamisa, inclusiv iahtul Trinity House "Irene", canoniera HMS "Landrail", "Bismarck" şi "Clacton Bell". Tower Bridge a devenit unul dintre subiectele lui preferate de pe Tamisa. A pictat un mare tablou cu acest eveniment (aflat astăzi în Galeria de Artă Guildhall) şi astfel s-a împrietenit cu inginerul podului, Sir John Wolfe Barry. Lucrarea, semnată "W L Wyllie", stânga jos, a fost expusă în Galeria Expoziţiei Speciale, în octombrie 1974, conform https://www.towerbridge.org.uk/.

În secolul al XIX-lea, odată cu creşterea numărului de locuitori ai oraşului a crescut şi traficul în oraş, ceea ce a făcut ca deplasarea şi traversarea râului să fie dificilă. Ridicarea unui pod în aval de Podul Londrei, fără a perturba activităţile de trafic fluvial, a reprezentat o uriaşă provocare cu care s-a confruntat Primăria Londrei. În 1876, a fost înfiinţat un Comitet special, care a lansat o competiţie publică, pentru a găsi un proiect pentru noul punct de traversare al Tamisei. Tower Bridge a fost conceput astfel încât navele să poată continua să urce şi să coboare pe râul Tamisa, în acelaşi timp cu traficul mare de pe uscat.

Abia în octombrie 1884, arhitectul Sir Horace Jones, în colaborare cu inginerul Sir John Wolfe Barry, a ales un proiect din cele peste 50 modele examinate. Unele dintre acestea sunt expuse, astăzi, în cadrul muzeului Tower Bridge. La 21 iunie 1886, a început construcţia noului pod, un proces care a durat opt ani, au fost schimbate cinci companii şi a beneficiat de munca neobosită a 432 muncitori, sub privirea atentă a lui Sir John Wolfe Barry, conform https://guidelinestobritain.com/.

Cu o lungime de 244 de metri, Tower Bridge are în componenţa sa 11.000 de tone de oţel, peste 31.000 de cărămizi şi un număr infinit de şuruburi şi nituri. Cele două turnuri de 65 metri înălţime au fost ridicate pe nişte piloni uriaşi, cufundaţi în albia râului. Partea centrală dintre turnuri, lungă de 61 metri, este împărţită în două secţiuni egale care se pot ridica în cinci minute la 86 grade, pentru a permite traficul fluvial. Cele două turnuri sunt legate de malurile Tamisei, prin poduri suspendate, fixe, fiecare cu o lungime de 82 metri. La 44 de metri deasupra râului, cele două turnuri au fost unite de două galerii, fapt care permitea pietonilor trecerea podului, chiar şi atunci când acesta era deschis. Accesul în galerii se făcea pe scările din interiorul turnurilor. Închise în 1910, au fost redeschise începând cu anul 1982, galeriile fiind, astăzi, platforme de observare, care din loc în loc sunt de sticlă.

Cele două turnuri şi pasarele au fost îmbrăcate în granit de Cornish şi piatră de Portland pentru a proteja partea de oţel a construcţiei şi pentru a conferi podului un aspect mai plăcut. Schema de culori a podului s-a schimbat semnificativ, de-a lungul anilor. De la un maro-ciocolată, culoarea originală, au urmat culorile Union Jack, pentru a fi vopsit în anii 1980, în albastru şi alb, culori păstrate până astăzi.

În momentul inaugurării sale, Tower Bridge era cel mai mare şi mai sofisticat pod basculant finalizat vreodată, o capodoperă a inginerilor acelor timpuri. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: Tower Bridge/facebook.com

Afisari: 269

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să