ECHIPE DE LEGENDĂ: Echipa masculină de scrimă a Italiei la Jocurile Olimpice de la Antwerp (1920)
Cea de-a şaptea ediţie a Jocurilor Olimpice au avut loc la Antwerp (Belgia) la 20 aprilie - 12 septembrie 1920. Încă având impactul războiului mondial asupra lumii, Jocurile Olimpice se desfăşurau, după ediţia precedentă găzduită cu opt ani înainte la Stockholm (Suedia), cu participarea a 29 naţiuni, dintre care cinci erau reprezentate pentru prima dată de delegaţii de sportivi la întrecerea olimpică (Brazilia, Monaco, Noua Zeelandă, Portugalia şi Estonia). Lucrările nu erau definitivate pentru începerea Jocurilor Olimpice, stadionul olimpic nefiind gata, iar pista de alergări se prezenta deopotrivă într-o stare nepregătită şi era afectată şi de ploile abundente. Însă, chiar cu aceste impedimente, ediţia din Belgia a Jocurilor Olimpice a fost un succes, potrivit lucrării ''The 1920 Antwerp Olympics'' (Author Luke J. Harris, ''Britain and the Olympic Games, 1908-1920'', Palgrave Macmillan, London, 2015, disponibilă la https://doi.org/10.1007/978-1-137-49862-5_10).
Iniţial, ediţia din 1920 a Jocurilor Olimpice fusese acordată pentru organizare Ungariei, însă, pentru implicarea acestui stat alături de Germania în operaţiunile Primului Război Mondial, oraşul Antwerp a fost ales în cele din urmă să găzduiască olimpiada în semn de recunoştinţă pentru suferinţa cu care s-a confruntat poporul belgian în prima conflagraţie mondială, potrivit http://www.olympicartifacts.com şi https://www.olympics.com.au. Jocurile Olimpice de la Antwerp au fost organizate sub semnul păcii şi armoniei. Un eveniment de navigaţie a fost găzduit şi de ţara vecină Olanda în timpul olimpiadei. La ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice a fost prezentat drapelul olimpic, realizat în 1913, şi s-a dat citire jurământului olimpic. Sportivul belgian Victor Boin, fost jucător medaliat de polo şi care avea să câştige medalia olimpică la scrimă la această olimpiadă, a fost prima persoană din istoria Jocurilor Olimpice care avea să citească jurământul olimpic în numele competitorilor în cadrul ceremoniei de deschidere, potrivit https://www.olympics.com.au. Cei 2.626 de sportivi participanţi s-au întrecut în 156 de evenimente sportive organizate în cele 17 locaţii ale olimpiadei, indică https://olympics.com şi http://www.olympicartifacts.com/1920-olympic-games-antwerp/.
Scrima a fost un sport foarte popular în Belgia în anul 1920, iar evenimentele din cadrul întrecerii olimpice dedicate scrimei au atras foarte mulţi spectatori la Gardens de la Palace d'Egmont, în apropiere de stadionul Beerschot. Competiţia fusese programată pentru a se desfăşura în aer liber, însă ploile abundente au determinat luarea deciziei de organizare în interior a competiţiei, într-o sală cu o suprafaţă de linoleum, potrivit https://www.olympedia.org. După ediţia olimpică din 1912, principalul organism de reglementare pentru disciplina sportivă scrimă, Federaţia internaţională de scrimă, a fost înfiinţată şi a dezvoltat un set de reguli standard pentru a fi folosite în competiţiile internaţionale. Aceste reguli au fost puse în aplicare pentru prima dată în cadrul acestei ediţii a Olimpiadei şi au fost primite cu succes. Drept urmare, FIE a început organizarea campionatului european în 1921 şi în 1937 a campionatelor mondiale, indică https://www.olympedia.org.
Competiţiile de scrimă de la olimpiada din 1920 au fost bine organizate şi au fost dominate de sportivul italian Nedo Nadi care a concurat în cinci evenimente dedicate la Antwerp şi a obţinut aurul olimpic în toate cele cinci probe. La această ediţie din echipa Italiei la scrimă a făcut parte şi fratele lui Nedo Nadi, Aldo Nadi, acesta din urmă a câştigat trei medalii de aur în competiţia pe echipe şi o medalie de argint la individual, în competiţia de sabie unde a avut de înfruntat pe fratele său Nedo, potrivit https://www.olympedia.org. Nedo Nadi participase la operaţiunile militare ale Primului Război Mondial luptând pentru Italia, pentru ca la ediţia de la Antwerp să câştige cinci medalii de aur, dintre care trei pe echipe şi două la individual. Performanţa acestuia, în ce priveşte numărul de medalii la o singură ediţie, a rămas valabilă până la ediţia din 1972, când americanul Mark Spitz a reuşit să obţină şapte medalii la Jocurile Olimpice de la Munchen.

Sursa foto: alchetron.com
Un număr de 56 de sportivi au participat la competiţia de scrimă la olimpiada din 1920, concursul fiind împărţit în etape preliminarii, semifinale şi finală. Cei mai buni din etapele preliminarii de calificare mergeau mai departe în competiţie, potrivit https://www.olympiandatabase.com. În competiţia de floretă, la secţiunea pe echipe, Italia s-a impus în finală în faţa Franţei, obţinând medalia de aur, iar echipa reprezentativă a Statelor Unite a învins Danemarca în finala mică pentru locul trei, câştigând medalia de bronz, potrivit https://olympics.com. La individual, Nedo Nadi a cucerit medalia de aur, învingând în finală pe francezul Philippe Cattiau, iar locul trei pentru medalia de bronz a fost obţinut de francezul Roger Francois Ducret. În competiţia de sabie, Italia şi-a adjudecat aurul olimpic învingând Franţa, iar Olanda a obţinut medalia de bronz. În finala competiţiei de sabie, la individual, cei doi fraţi Nadi au disputat lupta pentru aurul olimpic. Cel vârstnic, Nado, a câştigat competiţia, cucerind medalia de aur. Medalia de bronz a revenit sportivului Adrianus Egbertus Willem De Jong. Franţa a câştigat la individual competiţia de spadă, Armand Massard reuşind să câştige finala cu Alexandre Lippmann, iar Gustave Buchard a ocupat locul trei şi a cucerit medalia de bronz, potrivit sursei citate. În schimb, la secţiunea pe echipe, Italia a cucerit aurul olimpic, câştigând finala cu echipa Belgiei, iar Franţa a punctat în finala mică pentru obţinerea medaliei de bronz, conform https://olympics.com. Italia a dominat categoric competiţia la scrimă la Jocurile Olimpice din 1920, având cea mai bună echipă la nivel mondial dar şi una dintre cele mai bune în perspectiva următoarelor ediţii ale Jocurilor Olimpice.
La jocurile Olimpice de la Antwerp, Nedo Nadi, născut la 9 iunie 1894 la Livorno, a confirmat, la vârsta de 26 de ani, că era cel mai bun din lume în această disciplină, iar fratele său Aldo era de asemenea bine plasat ca performanţe sportive la cei 21 de ani ai săi. Nedo Nadi a reuşit să câştige la scrimă cinci medalii de aur la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice, fiind, totodată, singurul spadasin care a obţinut aurul olimpic la fiecare dintre cele trei arme - sabie, spadă, floretă la aceeaşi ediţie a Jocurilor Olimpice. La ediţia din 1912 de la Stockholm Nedo Nadi a fost cel mai tânăr spadasin, la 18 ani, care a obţinut aurul olimpic, respectiv la floretă. După Jocurile de la Antwerp, Nedo Nadi s-a dedicat activităţii de antrenorat la Buenos Aires Jockey Club, iar în 1936 a pregătit echipa olimpică a Italiei pentru Jocurile Olimpice de la Berlin. Potrivit https://www.coni.it, din 1936 şi până la moartea sa, 29 ianuarie 1940, Nedo Nadi a fost preşedintele Federaţiei Italiene de Scrimă. Fratele mai mic al lui Nedo, Aldo Nadi, a fost de asemenea unul dintre membrii marcanţi ai echipei naţionale de scrimă a Italiei, punctând pentru Italia cu trei medalii de aur şi una de argint. După competiţia olimpică, Aldo Nadi s-a mutat în Statele Unite, în 1935, fiind antrenor de scrimă la New York şi ulterior, din 1943, a fost antrenor al unor staruri de la Hollywood, precum Douglas Fairbanks şi Errol Flynn. Conform https://www.ii.uib.no, revista ''Time'' l-a apreciat pe Aldo Nadi într-un articol din 19 aprilie 1943 dedicat fostului sportiv, drept cel mai bun spadasin al lumii. Această caracterizare fiind consemnată în cartea autobiografică ''On Fencing'' (by Aldo Nadi, Laureate Press., Sunrise, Florida), publicată în 1943 şi republicată într-o nouă ediţie în 1944, potrivit https://www.ii.uib.no/~arild/fencing/book/OnFencing.html.

Nedo Nadi
Sursa foto: Athleta Magazine/Facebook
Echipa de scrimă a Italiei care a impresionat la ediţia de la Antwerp a Jocurilor Olimpice i-a avut în componenţă pe Nedo Nadi, Aldo Nadi, Abelardo Olivier, Giovanni Canova, Dino Urbani, Tullio Bozza, Andrea Marrazzi, Antonio Allochio, Tommaso Constantino, Paolo Thaon di Revel, Pietro Speciale, Rodolfo Terlizzi, Oreste Puliti, Baldo Baldi, Francesco Gargano, Federico Cesarano, Giorgio Santelli. Echipa Italiei de scrimă a reuşit la această ediţie a Jocurilor Olimpice 5 medalii de aur şi una de argint. În total, la cele 18 discipline olimpice la care a concurat cu cei 174 de sportivi calificaţi, Italia a strâns 13 medalii de aur, cinci de argint şi de cinci de bronz. Această performanţă de la ediţia Jocurilor Olimpice din 1924 a fost una dintre cele mai bune ale echipei olimpice de scrimă a Italiei. La ediţia următoare a olimpiadei, de la Paris, în 1924, Italia a reuşit aur olimpic la sabie pe echipe şi bronz, tot pe echipe, la spadă. La Los Angeles, în 1932, a reuşit 2 medalii de aur, 4 de argint şi 2 de bronz, iar ediţia din 1936 de la Berlin a fost deopotrivă una foarte bună prin salba de medalii adunată, respectiv 4 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz. În 1920, la Antwerp, echipa masculină de scrimă a Italiei a avut cea mai bună reprezentaţie la Jocurile Olimpice şi a fost deopotrivă una dintre cele mai bune şi reprezentative selecţionate din istoria scrimei olimpice italiene. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: alchetron.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: 45 de ani de la moartea solistului reggae Bob Marley (11 mai)
Bob Marley, solistul reprezentativ al stilului reggae, s-a impus prin crearea unor melodii care au depășit limitele cadrului muzical și au devenit repere pentru generații întregi pentru abordarea unor teme precum justiția socială, dragostea și spiritualitatea. Muzica produsă de artist alături de grupul The Wailers s-a impus ca o forță globală pentru diferite culturi și
FRAGMENT DE ISTORIE: 95 de ani de la falimentul băncii austriece Creditanstalt (11 mai 1931)
Marea Depresiune din 1929, din SUA a afectat Europa, efectele resimțindu-se în special în Germania și Austria. Economiile europene depindeau mult de capitalul american. În 1931, cea mai mare bancă a Austriei, Creditanstalt, declara falimentul, provocând prăbușirea pieței bursiere austriece, amintește ht
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea agronomului și oenologului Valeriu D. Cotea (11 mai)
Personalitate emblematică și fondator al școlii moderne de oenologie românești, cu o impresionantă carieră științifică națională și internațională, construită de-a lungul a 60 de ani de activitate, academicianul Valeriu D. Cotea s-a născut la 11 mai 1926, în satul Călimanu, azi satul Vidra - comuna Vidra, județul Vrancea. A absolvit Școala Normală
Primul dialog politic la nivel înalt UE-Siria (11 mai)
La 11 mai 2026 are loc, la Bruxelles, primul dialog politic la nivel înalt între Siria și Uniunea Europeană, cu scopul declarat de a avansa în direcția normalizării relațiilor dintre cele două părți, informează site-ul consilium.europa.eu/. Reuniunea va fi coprezidată de Înalta R
Consiliul Afaceri Externe al UE: Balcanii de Vest, Ucraina, Orientul Mijlociu, pe agendă (11 mai)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene are loc la 11 mai 2026, la Bruxelles, abordând teme precum Balcanii de Vest, războiul din Ucraina, Orientul Mijlociu etc. În marja evenimentului, va avea loc, de asemenea, un schimb informal de opinii cu ministra afacerilor externe a Canadei, Anita Anand, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 mai
Ortodoxe Sf. Cuv. Dionisie Vatopedinul de la Colciu; Sf. Sfințit Mc. Mochie preotul; Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor Greco-catolice Sf. m. Mochie Romano-catolice Sf. Mamert, ep. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit la Constantinopol î
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 mai
Este a 131-a zi a anului 2026. Au mai rămas 234 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 53 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 03 h 03 m și apune la 14 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Rică Răducanu
Fostul internațional de fotbal Rică Răducanu, pe numele său adevărat Necula Răducanu, s-a născut la 10 mai 1946, la Vlădeni, județul Ialomița. Crescut în Giulești, un cartier al Bucureștiului, unde a jucat fotbal, a descoperit și pasiunea pentru echipa locală Rapid, după cum recunoaște într-un interviu acordat, în 25 mai 2023, AGERPRES, cu pr
10 mai - Ziua internațională a luptei împotriva maladiei Lupus
Ziua internațională a luptei împotriva maladiei Lupus este marcată la 10 mai pentru atrage atenția asupra impactului pe care această boală o are asupra oamenilor din întreaga lume. Această zi a fost proclamată în 2004, la Eaton (Anglia), de un Comitet director internațional, reprezentând 13 țări, și este susținută de Federația Mondială
10 mai - Ziua internațională a arborelui de argan
Ziua internațională a arborelui de argan este celebrată anual la 10 mai. A fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 5 martie 2021, pentru a evidenția importanța ecologică, economică și culturală a arborelui de argan, precum și în ceea ce privește rolul în protejarea mediului și în susținerea comunităților locale, în special în regiunil
10 mai - Ziua Românității Balcanice
La 10 mai este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, instituită prin Legea 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea acestei zile a fost adoptat la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două împotrivă și două abțineri, de Camera Deputaților, for decizional, conform www.cdep.ro.
10 mai - Ziua tatălui
La 10 mai este sărbătorită Ziua tatălui în România, conform Legii nr. 319/2009, care prevede marcarea acestei zile în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zilei tatălui și a Zilei Mamei a fost adoptată de Senat la 9 iunie 2009 și de Camera Deputaților la 29 septembrie 2009.
Reuniune informală a miniștrilor afacerilor europene privind extinderea UE și CFM (Cipru, 10-11)
O reuniune informală a Consiliului Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE), ce îi reunește pe miniștrii afacerilor europene, se reunește în zilele de 10-11 mai 2026, la Nicosia, în Cipru. Reuniunea are loc sub egida președinției cipriote a Uniunii, temele de discuție fiind CFM 2028-2034 și procesul de extindere al Uniunii Europene, conform cyprus-pr
10 mai - Ziua Independenței Naționale a României
La 10 mai este aniversată Ziua Independenței Naționale a României, în baza Legii nr. 189 din 8 iulie 2021. Deputatul PNL Gigel Sorinel Știrbu a prezentat, în 18 aprilie 2016, în Biroul Camerei Deputaților, propunerea de proiect legislativ pentru marcarea, în fiecare an, la data de 10 mai a Zilei Independenței Naționale a Româ
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 mai
Ortodoxe Sf. Ap. Simon Zilotul; Sf. Cuv. Calistrat de la Timișeni și Vasiova Duminica a 5-a după Paști Greco-catolice Duminica a 5-a a Paștilor. Sf. ap. Simon Zelotul Romano-catolice Duminica a 6-a a Paștelui Sf. Ioan de Avila, pr. înv.; Fer. Ivan Merz Sfântul Apostol Simon Zil














