PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Rică Răducanu
Fostul internațional de fotbal Rică Răducanu, pe numele său adevărat Necula Răducanu, s-a născut la 10 mai 1946, la Vlădeni, județul Ialomița.
Crescut în Giulești, un cartier al Bucureștiului, unde a jucat fotbal, a descoperit și pasiunea pentru echipa locală Rapid, după cum recunoaște într-un interviu acordat, în 25 mai 2023, AGERPRES, cu prilejul marcării centenarului formației bucureștene.
A început să joace fotbal, în 1958, în cadru organizat la Victoria Metalul (MIBC) București, ca jucător de câmp atacant central, după care a plecat la Flacăra Roșie București, o echipă din a treia divizie a fotbalului românesc, unde a jucat extremă, dar aici a fost descoperit de antrenorul Sandu Frățilă, acesta din urmă fiind și cel care l-a reprofilat pe postul de portar, arată portalul https://www.worldrecordacademy.org/. A debutat, la seniori, ca portar, într-un meci din Cupa României, ediția 1963-1964, împotriva Progresului București, prilej cu care echipa sa a câștigat cu 1-0, iar el a apărat o lovitură de la unsprezece metri executată de Nicolae Oaidă.

Necula Răducanu (stg.) şi Mircea Lucescu (dr.) la meciul de fotbal dintre reprezentativele României şi Portugaliei (1 - 0), din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal, Mexic 1970. (1969)
Foto: (c) CONSTANTIN CIOCAN/Arhiva istorică AGERPRES
În 1967, a contribuit decisiv la câștigarea primului titlu de campioană de către Rapid București.
Cea mai mare parte a carierei sale (1965-1975) a evoluat la clubul său de suflet, Rapid, cu care a mai câștigat și două cupe ale României (1972, 1975), arată eurosport.ro și fcvoluntari.com.

Meci amical de fotbal între echipa naţională a României (in imag.) şi echipa iugoslavă O-F.K. Beograd, disputat pe stadionul 'Republicii' din Capitală, 1971.
Foto: (c) CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES
După ce a părăsit Rapidul, în 1975, s-a transferat la Sportul Studențesc, unde a evoluat până în 1978.
S-a transferat la rivala Rapidului, Steaua, în 1978, unde a jucat până în 1980, cu această echipă câștigând o cupă a României.

Meciul de fotbal Rapid - Steaua (2-3), contând pentru etapa a XXIV-a din cadrul Ligii I. În imagine: Rică Răducanu şi Ionel Ganea, 2007.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
În ultima parte a carierei sale sportive a jucat la FCM Reșița și FC Baia Mare (1980-1981), apoi la Autobuzul București, Spartac București și Voința Crevedia (1982). Ulterior, a continuat să mai apară în ligile inferioare în poarta echipei Senaco Novaci din Gorj.

Foto: (c) IONUT ANGHEL/AGERPRES FOTO
Evenimentul caritabil 'Seara Campionilor - 90 de minute de magie'; meciul de fotbal dintre selecţionata all-time a României şi selecţionata mondială ''Prietenii lui Figo'' (3-5), pe stadionul Steaua din Capitală, 2008.
În imagine: Rică Răducanu, Gheorghe Hagi şi Mircea Lucescu.
A îmbrăcat de 61 de ori tricoul echipei naționale, în perioada 1967-1978, arată www.eurosport.ro. Debutul său pentru naționala României a fost în meciul contând pentru preliminariile Campionatului European, la București, în 24 iunie 1967, când România a pierdut în fața Italiei, cu scorul de 0-1. A participat cu naționala României la Cupa Mondială din Mexic, ediția 1970.

Evenimentul caritabil 'Seara Campionilor - 90 de minute de magie'; meciul de fotbal dintre selecţionata all-time a României şi selecţionata mondială ''Prietenii lui Figo'' (3-5), pe stadionul Steaua din Capitală, 2008.
Foto: (c) DAVID PASARIS/AGERPRES FOTO
Stilul său inconfundabil, caracterizat printr-o carismă extraordinară și un umor aparte de care a dat dovadă mereu, atât pe teren cât și în afara sa, l-a propulsat mereu în inimile fanilor fotbalului, fiind invitat în numeroase emisiuni de televiziune și a jucat în două pelicule - ''Totul pentru fotbal'' (1978, regia Andrei Blaier) și 'Legiunea străină' (2008, regia Mircea Daneliuc).

Gala fotbalului, ediţia 2007 organizată de Asociaţia Fotbaliştilor din România şi Clubul Sportiv al Jurnaliştilor din România.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
Pentru meritele sale sportive i-a fost decernat titlul de maestru emerit al sportului, iar la 25 martie 2008 președintele României Traian Băsescu i-a conferit Ordinul ''Meritul sportiv'' Clasa a III-a. Tot în 2008 a primit titlul de cetățean de onoare al Capitalei, în semn de prețuire pentru activitatea sa sportivă de-a lungul timpului. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru) ,editor online: Andreea Preda
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













