logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad

SESIUNEA INTERNAȚIONALÃ DE COMUNICÃRI ȘTIINȚIFICE

Ediția XXI, 15 - 16 mai 2026

Consiliul Județean Vaslui și Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad vă invită la o nouă ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice, eveniment care va aduna la un loc specialiști din țară și străinătate. Pe parcursul celor două zile, respectiv, vineri 15 și sâmbătă 16 mai cei prezenți vor dezbate problematici legate de multiple domenii de cercetare. Astfel, la Secția arheologie-istorie organizatorii propun, ca de fiecare dată, două teme: pentru segmentul preistorie tema: 'Noi contribuții în cercetarea preistoriei', iar pentru perioada primului mileniu creștin, 'Arheologia mileniului I p. Chr., la est și vest de Prut'. Secția științele universului și ale vieții propune tema 'Astronomia în era digitală: știință, tehnologie și descoperiri științifice'. Secția personalități bârlădene și bibliotecă propun temele: 'Cercetări muzeale și memorialistice', respectiv 'Oameni, surse, interpretări - valorificarea și promovarea patrimoniului spiritual în contextual actual, iar la secția artă tema va fi 'Narațiuni vizuale: Explorând Diversitatea în Artă'. Colegii conservatori și restauratori ne invită la întâlnirea sub genericul Conservare și Restaurare IV.

Deschiderea sesiunii va avea loc, la sediul central al muzeului, vineri 15 mai, ora 10.30, sala 'Vasile Palade', prilej cu care vor fi lansate patru noi numere a revistelor Acta Musei Tutovensis - Istorie veche și arheologie nr. XXII, Acta Musei Tutovensis - Memorialistică, nr. XI, Acta Musei Tutovensis nr. II a secției Artă și primul număr al revistei destinată problematicilor legate de conservarea și restaurarea bunurilor de patrimoniu, și revista Perseus, nr. XV

Prezintă dr. Mircea Mamalaucă

Cu acest prilej va fi lansată și lucrarea Selected Collection Of The Cucuteni Culture Painted Pottery From Romania.

Prezintă: dr. Lăcrămioara Stratulat, dr. Magda Lazarovici

Lansare carte. Valeriu Sîrbu, Costin Croitoru, Cultura Sântana de Mureș - Cerneahov. Descoperiri din județul Brăila.

Prezintă dr. Mircea Mamalaucă

Orele 11.00 - 13.30 și 16.30-18.00 se vor derula, în sălile de la sediul central al muzeului, lucrările pe secțiuni.

Ora 13.30 la sediul central al muzeului, sala 'Vasile Palade', vă invităm la vernisajul expoziției personale 'Jocul care ne unește' a graficeanului Cornel Corcăcel.

Prezintă conf. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu.

În seara aceleași zile, programul va continua, în locația 'Casa Sturdza', din str. Vasile Pârvan nr. 4, începând cu ora 19.45, cu vernisajul celei de-a VI a ediții a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană N. N. Tonitza, prilej cu care vor fi înmânate și premiile ediției pentru secțiunile pictură, grafică, tineret și premiile speciale.

Prezintă dr. Mircea Mamalaucă, conf. univ. dr. habil. Zuzu Caratănase, prof. univ. dr. habil. Laura Codrin Ioniță, prof. univ. dr. habil. Cristian Ungureanu

Evenimentul aflat la cea de a VI a ediție adună la un loc apropape 200 de lucrări de pictură și grafică semnate de artiști din aproape 30 de țări de pe continentele America, Africa, Asia și evident Europa.

Seara se va încheia cu un concert instrumental susținut de artiștii Andrei Moraru - vioară, Matei Moraru - vioară, și Ioan Alexandru Roman - pian. Aceștia vor interpreta lucrări de Johan Sebastian Bach, Dmitri Șostakovici, Wolgang Amadeus Mozart și Franz Liszt.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 20.30 la Pavilionul Expozițional 'Marcel Guguianu'.

Sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 10.00 vor continua lucrările pe secțiuni, din cadrul Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice, ediția XXI.

Ora 12.00. Încheierea lucrărilor.

Ora 14.00 Arta olărirului - de la Creație la Restaurare (proiect Erasmus) - Pavilionul Expozițional 'Marcel Guguianu'.

Ora 14.00 Observații solare - Observatorul Astronomic din str. Republicii nr. 235.

Sperăm ca oferta noastră va prezenta interes, astfel încât publicul iubitor de cultură, știință și frumos să fie alături de noi și invitații noștri.

Programul integral, al celor două zile de manifestări, îl puteți consulta și la adresele de mai jos. email:muzeuparvan@gmail.com, http://www.muzeulparvan.ro/, http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan, https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan

Partener media: Jurnal FM, Pro Media TV, Bârlad Online, Vremea Nouă.

Afisari: 74

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.