Poetul şi prozatorul Iacob C. Negruzzi, membru fondator al ''Junimii'' şi coordonator al revistei ''Convorbiri literare'', s-a născut în Trifeşti, judeţul Iaşi, la 31 decembrie 1842. Era fiul scriitorului moldovean paşoptist Costache Negruzzi.

După studii liceale, a urmat cursurile Facultăţii de Drept la Berlin (1859-1863), unde şi-a luat şi doctoratul în drept, potrivit dicţionarului ''Membrii Academiei Române (1866-2003)'' (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Revenit în ţară, în 1863, şi-a început cariera universitară, fiind numit profesor de Drept Comercial la Universitatea din Iaşi (1864-1884), apoi la cea din Bucureşti (1885-1897).

Împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Nicolae Pogor şi Th. Rosetti, a înfiinţat, la Iaşi, în 1863, societatea literară ''Junimea'', devenind, din 1868, secretar al acesteia. Din 1867, de la apariţie, a fost redactor responsabil al noii reviste ieşene ''Convorbiri literare'', organul de presă al ''Junimii'', pe care a condus-o până în 1895.

A avut şi o bogată activitate politică, fiind, din 1870 şi până în anii Primului Război Mondial, deputat şi senator. În 1888, a propus un proiect de lege pentru acordarea unei pensii de stat lui Mihai Eminescu, lăsând, în acelaşi an, Academiei Române suma de 20.000 de lei pentru instituirea unui premiu literar.

La 26 martie 1881, a fost ales membru titular al Academiei Române, unde a fost ulterior vicepreşedinte (în mai multe rânduri, între 1888-1929), preşedinte (1893-1894, 1910-1913, 1923-1926) şi secretar general (1915-1923).

Ca redactor-şef al revistei ''Convorbiri literare'' a reuşit să asigure apariţia regulată şi la un nivel foarte ridicat al publicaţiei, prin atragerea marilor scriitori ai vremii, din toate provinciile locuite de români, şi prin promovarea reprezentanţilor tineri ai literaturii româneşti. A inaugurat o originală rubrică de ''Corespondenţă'' a revistei.

Ca scriitor, a debutat, în 1866, în ''Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina'', cu sceneta ''Împăcare'', urmat de publicarea primului volum - ''Poezii'' (1872). A continuat să scrie poezii lirice, balade, idile, proză (''Copiile de pe natură'', 1874).

Importanţă documentară au ''Amintirile din ŤJunimeať'', redactate începând cu 1889, dar publicate abia în 1921. Interesat constant de fenomenul teatral, a tradus, în proză sau în versuri, aproape în întregime, teatrul lui Friedrich Schiller, şi a alcătuit chiar şi câteva comedii. A tălmăcit şi din poezia romantică franceză (V. Hugo) şi germană (F. Schiller, H. Heine), acestea fiind incluse în volumul său de ''Poezii''.

A murit la Bucureşti, la 6 ianuarie 1932. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.mnlr.ro